Mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Londrei în sprijinul poporului palestinian şi au denunţat „crimele de război”după ce au cerut guvernului britanic să intervină în conflictul dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Israelienii au fost acuzaţi de „crime de război” în Gaza. Proteste la Londra. Participanţii au solicitat încetarea operaţiunilor militare israeliene care vizează Fâşia Gaza. Manifestanţii s-au adunat la prânz lângă Marble Arch, lângă Hyde Park.
Ulterior, mulţimea s-a îndreptat spre Ambasada Israelului, situată de cealaltă parte a parcului. N-au lipsit drapelele palestiniene şi pancartele cu mesaje despre „eliberarea” teritoriilor palestiniene. „Este esenţial ca guvernul britanic să ia măsuri imediate”, au declarat organizatorii reprezentaţi de coaliţia Stop the War (asociaţie musulmană din Regatul Unit), organizaţia Palestine Solidarity Campaign şi Campania pentru dezarmarea nucleară.
„Nu trebuie să se mai permită ca violenţele brutale împotriva poporului palestinian şi oprimarea sa de către Israel să rămână nepedepsite”, au adăugat liderii organizaţiilor menţionate. De asemenea, ei au spus despre bombardamentele care au ucis civili în Gaza că reprezintă „crime de război”.
Israelienii au fost acuzaţi de „crime de război” în Gaza
„Atât timp cât va oferi sprijin militar, diplomatic şi financiar Israelului, guvernul britanic este complice”, au completat organizatorii. Fostul lider laburist Jeremy Corbyn şi deputatele laburiste Diane Abbott şi Zarah Sultana Printre sunt pe lista celor aşteptaţi să se adreseze mulţimii. Manifestaţie a fost organizată pe fondul escaladării militare din ultimele zile, între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, în interiorul şi în jurul Fâşiei Gaza. În acelaşi context au apărut violenţele în oraşe israeliene cu populaţia mixtă arabă şi evreiască.
Intensificarea eforturilor diplomatice pentru oprirea luptelor n-a avut efect, iar aviaţia militară israeliană a bombardat mai multe poziţii în enclava palestiniană în noaptea de vineri spre sâmbătă. De asemenea, aproape 300 de rachete au fost lansate din nou din Gaza spre Israel. Conform ultimului bilanţ al autorităţilor palestiniene, au fost înregistraţi 139 de morţi (n.r. – printre care 39 de copii) şi 1.000 de răniţi în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza.
De luni până în prezent, peste 2.300 de rachete au fost lansate asupra teritoriului izraelian. Din cauza acestor atacuri, au murit 10 persoane, printre care un copil şi un soldat. Au fost şi 560 de persoane rănite conform Agerpres.