Islamicii și comuniştii decişi să VOTEZE cu Marine Le Pen
- Antonia Hendrik
- 16 februarie 2017, 11:54
Avem de-a face cu a doua și a treia generație de imigranți dar și foști comuniști francezi care vor vota pentru Marine Le Pen. La prima vedere ar părea un oximoron istoric, cu toate acestea, totul se potrivește perfect cu ceea ce se întâmplă în jurul celui mai dezbătut fenomen la nivel mondial: "populismult". Amintim aici şi de Trump, la fel de populist, ajuns preşedintele SUA. În acest context, Frontul Național, este primul partid din Franța care oferă ceea ce majoritatea francezilor aşteptau de ani buni făcând din socialista Marine Le Pen un purtător de cuvânt al preocupărilor lor cu şanse reale de a câştiga bătălia din Franţa.
În timpul alegerilor regionale din 2015, s-a constat faptul că 22% dintre cetățenii francezi de origine arabă au ales Frontul Naţional. Sondajele recente ale ziarului La Croix, îl dau la 26%. Alte sondaje mai optimiste, spun că echipa condusa de Le Pen va fi sprijinită de 37% cu aportul a celei de a doua generații de arabi (22% dintre ei sunt practicanți musulmani), 24% din cetățenii de origine centrală și din Africa de Nord, iar 20% voturi din partea comunităţii homosexualilor.
Încă ceva interesant, cei din periferiile şi suburbiile oraşelor mari se pregătesc să o sprijine lipind deja fotografii cu Le Pen, peste tot, pliante distribuite în cele mai inaccesibile şi periculoase cotloane. Locuitorii acestor zone, de fapt, suferă din cauza problemelor de securitate, fiind mult mai presante şi periculoase decât cele din cartierele bogate. Iar locuitorii defavorizaţi, uitaţi de clasa politică actuală şi-au găsit un sprijin, în Le Pen, pe care o vor vota masiv.
Intelectualii de stânga (justificându-se într-un fel), vin cu explicaţii pur teoretice arătând de ce Hexagonul de Nord este un teritoriu comunist istoric şi de ce muncitorii susţin punctual platforma Frontului Naţional care este dat la 50% din voturi la viitoarele alegeri din Franţa, mizând pe mesajul populist ca o reţetă de succes. Cei care au spus la supărare "la naiba de progres", au exclus şi procesul de globalizare, urmând să primească voturile acestor părți disparate care, din motive comune, doresc să facă dreptate dând votul din convingere socialistei Marine Le Pen.