Jihadiști ai grupării teroriste Statul Islamic și-au găsit refugiu în Ucraina din cauza slăbiciunilor sistemului judiciar și de securitat.
La 15 noiembrie, SBU, Serviciul Ucrainean de Securitate, a anunțat arestarea unui anume Al Bara Ciciani (alias Cezar Tokhosașvili), un cecen de origine georgiană, cunoscut că a ajuns în Siria, în 2012, pentru a lupta alături de gruparea Jamaat Ahadun Ahad, înainte de a se ralia Statului Islamic (Daesh).
Arestarea lui Tokhosașvili s-a făcut ca urmare unei operațiuni „speciale”, dusă în comun cu „serviciile speciale străine” (în principal din Georgia) în regiunea Kievului.
SBU l-a prezentat pe Al Bara Ciciani ca un „cadru important” al ISIS. Inițial considerat mort, acesta se stabilise în Turcia după eliminarea, în iulie 2016, a altui cecen important în rândurile ISIS: Omar al-Ciciani (Omar Cecenul), nimeni altul decât comandantul militar al organizației jihadiste la care a aderat Tokhosașvili.
O perioadă, el a fost adjunctul lui Omar „Cecenul”. Apoi, Tokhosașvili a venit în Ucraina, a trăit lângă capitala Kiev, fără nici o grijă, până ce oamenii SBU i-au spart ușa. Tokhosașvili a obținut un statut juridic în Ucraina, după ce a venit în această țară în 2018 folosind un pașaport fals
Sute de foști combatanți
Potrivit mai multor experți, citați de The Independent, Al Bara Ciciani nu a fost deloc singurul jihadist al ISIS care a găsit refugiu în Ucraina. Unde, potrivit SBU, ar fi continuat să coordoneze acțiuni teroriste.
Vera Mironova, specialistă în mișcarea jihadistă la Universitatea Harvard, estimează că „sute” de foști combatanți ai Statului Islamic și-au ales domicilii în Ucraina, fără să fie îngrijorați de autoritățile locale.
„A veni în Ucraina reprezintă o operațiune în mai multe etape. Cei care au reușit sunt jihadiștii cu adevărat periculoși”, a subliniat Vera Mironova. Mai multe motive explică acest fenomen.
5000 de dolari un pașaport biometric
Potrivit lui Philip Ingram, fost ofițer al serviciilor de informații britanice, există lacune în sistemele de securitate și judiciar din Ucraina.
În general, primii care profită de aceste slăbiciuni sunt rețelele de crimă organizată. Dar acest laxism, pe fondul corupției, nu a scăpat jihadiștilor, afirmă Ingram, citat de Opex 360.
Astfel, spre exemplu dacă introducerea pașapoartelor biometrice, în 2015, a redus circulația cu documente false, încă rămâne relativ ușor procurarea via Dark Net, unui pașaport, în medie pentru suma de 5000 de dolari.
The Independent afirmă că are la cunoștință despre cel puțin un fost combatant al ISIS care a obținut un pașaport biometric via Dark Net.
Pericol pentru UE
Însă laxismul judiciar și corupția nu explică totul. Din punct de vedere geografic, Ucraina oferă mai multe avantaje jihadiștilor Statului Islamic, în special pentru cei care sunt originari din Caucaz.
Ucraina este apropiată de Georgia și de Cecenia (țări din care au provenit numeroși soldați ai Statului Islamic) , aici se vorbește și limba rusă, riscul de extrădare în Rusia este redus iar serviciile de securitate nu se ridică mereu la exigențele profesionale în materie de terorism.
Și, privința oamenilor eficienți și calificați, prioritatea Kievului este regiunea Donbas, unde forțele sale se confruntă cu separatiștii pro-ruși.
De altfel, conflictul din Ucraina a facilitat accesul grupărilor teroriste în această țară: Ucraina este ades supusă instabilității politice iar corupția rămâne prezentă.
Doar că prezența jihadiștilor în Ucraina nu poate fi fără consecințe pentru Uniunea Europeană pentru că mulți ucraineni care doresc să călătorească în țările UE nu mai au nevoie de viză, cu toată opoziția Franței și Germaniei.
SBU respinge criticile
Însă SBU respinge orice acuzație de neprofesionalism și afirmă că este vigilent. „Vorbim aici de cazuri individuale, de persoane care încearcă să se ascundă de autorități. Dar le vom găsi și le vom aresta”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului ucrainean de informații.
„Consiliul de securitate al Ucrainei cooperează sistematic și eficace cu agenții speciali și forțele de ordine partenere pentru a detecta și neutraliza rapid amenințările teroriste”, a insistat SBU pe site-ul său Internet.