Emilian Isaila: "Bruce Willis da definitia eroului: E acel tip care face lucruri pe care ceilalti nu pot sa le faca."

Recunosc, sunt pacatos: Imi place „Die Hard”. Imi place Bruce Willis in rolul politistului John McClane. A patra productie din serie mi s-a parut la fel de fascinanta ca si prima. Am stat in sala cu ochii lipiti de ecran, urmarind peripetiile maestrului si ale discipolului in incercarea de a salva lumea.

Am putea vorbi despre „Babel”, despre „The Departed” sau „4 luni...”, filme serioase, premiate si despre care vorbeste lumea la petreceri, seara pe terase sau la birou.

Ma duc sa-mi vizitez mama si ea ma intreaba daca am vazut „Babel” si mint ca da, ma duc sa-mi vad sora si ea ma intreaba daca am vazut „Babel”, mint din nou, ma intalnesc cu un vechi prieten la un pahar de bere si incepe sa-mi povesteasca despre „Babel”, iar eu dau din cap preocupat.

Am DVD-ul fimului pe noptiera. In fiecare seara imi propun sa vad „Babel”, dar intotdeauna gasesc altceva mai bun de facut, si cand nu gasesc nimic, ma gandesc la „Die Hard”. Despre el nu vorbeste nimeni, nu ma intreaba niciun apropiat daca l-am vazut sau nu. Nimeni nu-mi spune ca am pierdut un film important si sunt sigur ca nici de aceasta data nu va castiga un Oscar.

Dar cand ma uit la „Die Hard” parca rasfoiesc un album cu fotografii vechi. Primul film din serie l-am vazut la Sala Palatului, in Bucurestiul inceputului de deceniu noua. Parasutat din comunism, pornisem cu John McClane sa salvam ostaticii din Nakatomi Plaza. Filmul fusese realizat in 1988, iar Willis nu stia ca va incanta o pereche de tineri indragostiti, inghetati in sala in care Ceausescu isi tinuse discursurile.

Mi-a placut fiecare film in parte, desi, daca ar fi sa le analizez, primele doua mi s-au parut mai bune decat cel de-al treilea, iar al patrulea mi se pare cel mai reusit.

„Die Hard 4.0” ingroapa toate prejudecatile pe care oamenii le au despre continuari: „Cu cat se fac mai multe, cu atat sunt mai proaste”. Continuarile sunt si ele filme, reusite sau nu. Depinde de producator, scenarist, regizor, actori si de o intreaga industrie sa fie un succes ori nu.

La baza se afla o poveste simpla - un politist blazat, care are o gramada de probleme personale, ajunge mereu in situatii imposibile in care trebuie sa-i salveze pe cei dragi. Si, in loc sa renunte, gaseste, atunci cand totul pare pierdut, puterea sa invinga.

Mi se pare fundamental pentru succesul lui Bruce Willis definitia eroului pe care o da in ultimul film din serie: „Eroul e acel tip care face lucruri pe care ceilalti nu pot sa le faca”.

Din „Die Hard” am invatat ca e nevoie de o gramada de eroism pentru a nu-i dezamagi pe cei din jur si de cele mai multe ori dam gres. Voi ce-ati invatat din Babel?

Cititi si blogul „Experimentul Budapesta” pe www.evz.ro/isaila