Esenta copilariei se afla ascunsa in vacanta de vara. Aceasta perioada de timp, care in ultima zi de scoala pare nesfarsita, e fabrica de amintiri a oricarui copil. Cele mai puternice emotii, cele mai mari nazdravanii le-am trait si le-am facut in timpul vacantei de vara.

Daca m-ar pune cineva sa definesc ce inteleg prin libertate absoluta as spune ca e senzatia pe care o simteam cand ma lasam pe spate in iarba din gradina bunicii mele si muscam dintr-un mar verde. Acea senzatie de la sfarsitul lunii iunie mi se parea a fi atingerea libertatii absolute.

In acele clipe ma simteam nemuritor, eram stapanul lumii vreme de trei luni. In taberele vacantei de vara mi-am facut cei mai buni prieteni, unii cu care nu m-am mai intalnit niciodata dupa aceea.

Simti cumva ca baietii si fetele pe care-i cunosti nu-ti vor schimba decisiv viata. Ai relatii scurte si, din aceasta cauza, incerci sa profiti din plin, dar, subtil, aceste relatii te marcheaza si-ti amintesti cu placere de tabara de la Navodari sau de la cabana Gura Diham.

Si acum tin minte toate fetele cu care m-am sarutat in timpul vacantei de vara, tin minte toate gardurile pe care le-am escaladat, toate fugile la rau ca sa ne scaldam fara sa afle bunicii.

Intr-un fel, pentru ca toate povestile aveau un final asteptat odata cu venirea parintilor de la oras la sfarsitul lunii august, am invatat sa traiesc clipa, sa am experiente si sa nu regret nimic din ce faceam.

Si cartile pe care le citeam in vacanta erau speciale. Era imposibil sa citesti „Ciresarii” sau „Winnetou” in alt anotimp. Nu aveau niciun farmec.

Nu stiu daca mai citeste, azi, cineva „Ciresarii”. Am dubii si in privinta lui „Winnetou”, dar cred ca si Harry Potter e un personaj cu care merita sa te imprietenesti in timpul verii.

Mai tine cineva minte jocul „Flori, fete, filme sau baieti”? As putea sa uit toate numele de flori, filme, fete sau baieti, dar n-o sa uit sarutul pe obraz si numele acelei pustoaice cu par lung si brunet, cu doua cozi impletite, ochi albastri ca Mediterana dintr-o vedere din Grecia, care atunci cand zambea facea o gropita in obrazul stang.

Nu stiu de ce am vaga senzatie ca si acel joc are acum o varianta pentru computer, iar baietii si fetele de astazi au astfel de experiente doar on-line.

Cea mai trista zi din copilaria mea era cea de 14 septembrie – ultima zi de vacanta in care duceam cu mine nostalgia tuturor clipelor memorabile de peste vara, toate zambetele prietenilor, strangerile de mana, atingerile, toate cuvintele si juramintele de prietenie vesnica.

Simteam ca de a doua zi incepea o altfel de lume care nu mai avea nicio legatura cu sarutul fetei cu gropita in obrazul stang. Sunt convins ca si vacanta de vara a inceputului de mileniu are acelasi parfum cu diferenta ca de la mare nu mai trimiti vederi, ci sms-uri, iar cicaleala parintilor are o viteza de deplasare mult mai mare, viteza unui apel de telefon mobil.

De acelasi autor, cititi si blogul „Experimentul Budapesta”, la www.evz.ro/isaila