Isabelle Huppert: „Voi juca rolul unei fotografe românce”
- Adam Popescu
- 18 mai 2010, 21:14
Înainte de vizita ei în România, celebra actriţă franceză, preşedinta juriului de la Cannes, anul trecut, povesteşte despre noul ei personaj, o artistă de origine română.
Isabelle Huppert (57 de ani) ştie probabil cotloanele Cannes-ului la fel de bine ca Thierry Frémaux, directorul festivalului. În ultimii 20-30 de ani, rareori a lipsit de pe Croazetă, iar în ediţia din 2009 a prezidat juriul competiţiei.
Anul acesta, muza lui Claude Chabrol face lobby pentru un film din Semaine de la Critique, „Copacabana”, în regia lui Marc Fitoussi, în care joacă rolul mamei alături de fiica ei, Lolitah Chammah. Cu peste zece nominalizări la Premiile César, două trofee de interpretare la Cannes, ultimul pentru „Pianista”, în regia lui Michael Haneke, Huppert a acumulat unul dintre cele mai impresionante CV-uri din cinema-ul european.
Riscă rareori cu cineaşti necunoscuţi. De altfel, mărturiseşte că regizorul e primul criteriu când acceptă un rol. Printre favoriţii ei - Chabrol („Madame Bovary”), François Ozon („8 Femmes”), Jean-Luc Godard, Claire Denis („White Material”), Bertrand Blier, Haneke sau Bertrand Tavernier.
„Femeia cu portrete”
Pe 28 mai, actriţa îşi va lansa, la Sala Dalles din Capitală, expoziţia care a traversat deja câteva oraşe importante ale lumii, „Femeia cu portrete”. Isabelle Huppert în 120 de fotografii semnate de 74 de artişti, de la Henri-Cartier Bresson, Juergen Teller, Helmut Newton la Nan Goldin şi Annie Leibovitz.
Împreună cu Cristian Mungiu, va susţine un masterclass, iar o retrospectivă îi va fi dedicată. „Apropo de România, pe lângă faptul că voi veni acolo, joc acum într-un film regizat de o regizoare de origine română, Eva Ionesco”, anunţă Huppert într-un interviu acordat în exclusivitate EVZ, la Cannes. Irina Ionesco (născută în Constanţa şi stabilită cu părinţii la Paris) a stârnit controverse în lumea artei fotografiindu-şi fiica de doar 10 ani, Eva, în ipostaze erotice.
EVZ: Veţi veni în România la sfârşitul lunii mai. E prima dv. vizită în ţara noastră? Isabelle Huppert: Nu, am fost în România cu părinţii mei, când eram mică. Pe plan profesional, cunosc, bineînţeles, cinemaul românesc, care este foarte inovator şi foarte bogat, mai ales în ultimii ani. Cred că a trecut prea mult timp de când nu am fost în România, eram adolescentă, e timpul să mă întorc.
Câteva cuvinte despre „Femme aux portraits”, expoziţia pe care o aduceţi în România? Expoziţia aceasta s-a născut cumva din întâmplare, în urma propunerii Cinematecii franceze de a face o retrospectivă asupra filmelor mele şi, pentru a o ilustra în mod diferit faţă de altele, a venit ideea de a reuni toate portretele mele. Ceea ce e interesant, pentru că este vorba de o singură persoană, surprinsă de fotografi diferiţi. Este şi o reflecţie asupra artei portretului, de aceea ne-am gândit să publicăm o carte, apoi a venit şi ideea turneului în lumea întreagă şi am ajuns şi în România, în sfârşit.
Legat tot de România, spuneaţi că urmează să jucaţi într-un film regizat de o româncă... Este vorba de o regizoare de origine română, Eva Ionesco – nu are nici o legătură cu Eugène Ionesco -, fiica unei fotografe destul de cunoscută în Franţa, în special în anii 80, se numea Irina Ionesco. Ea a făcut la acea vreme fotografii destul de scandaloase cu fiica ei, care avea zece ani şi care acum, la maturitate, face un film despre mama ei.
Filmaţi acum la ei? Am început să filmez.
Se pare că este un personaj controversat. E şi un rol dificil? Nu, nu e un rol dificil, dar e un personaj destul de extravagant.
Cum se va numi filmul? Se va numi „Je ne suis pas une princesse”, „I'm Not a Fucking Princess”, fiindcă, la un moment dat, fetiţa se revoltă, pentru că mama ei o găteşte ca pe o păpuşă. Fetiţa devine o prelungire în miniatură a mamei sale, iar aceasta din urmă manifestă o fascinaţie narcisiacă, face mii de fotografii cu ea.
Ce film românesc recent v-a plăcut cel mai mult? Mi-au plăcut multe, însă în mod special pe cel care a luat Palme d'Or. Mă bucur că-l voi întâlni pe regizorul Mungiu la Bucureşti şi am înţeles că cele două filme româneşti din secţiunea Un Certain Regard sunt interesante, abia aştept să le văd. „Pentru mine, cel mai important este regizorul”
E mai interesant să vii pe Croazetă ca actriţă sau ca preşedinte al juriului? E simpatic să vii la Cannes în orice situaţie. Sunt aşa de fericită să revin, pentru că întorcându-mă în secţiunea Semaine de la Critique, după ce am prezidat juriul competiţiei, am căpătat tabloul complet a ceea ce înseamnă Cannes.
Jurizarea a fost o misiune dificilă? Dificilă? Nu. Alegerea a fost dificilă, asta da. Ca pentru oricine.
Aţi fost fericită cu rezultatul, Michael Haneke şi „White Ribbon”? Sigur, toată lumea cred că a fost.
S-a spus atunci că a primit Palme d'Or-ul mult prea târziu, îl merita de mult... Nu am cum să rescriu istoria, aşa s-a întâmplat... Cred că l-ar fi meritat oricând, dar a fost să fie anul trecut.
În „Copacabana”, aţi jucat împreună cu fiica dv. aceleaşi roluri ca în viaţa reală... V-aţi simţit în largul vostru? Ne-am simţit foarte bine, a mers bine. Cu excepţia primelor scene când nu ne venea să credem ce facem şi ne pufnea râsul tot timpul. Părea ireal şi amuzant şi nu prea serios. Ne-a luat câteva ore să ne revenim şi să luăm treaba în serios. Apoi n-am mai fost decât actriţe.
Mamele din filmele dv. precedente sunt foarte diferite de cea din „Copacabana”... E adevărat, da. E foarte diferită de celelalte. Ei bine, sunt mii de feluri diferite în care poţi fi mamă. Aceasta e una simpatică, puţin cam iresponsabilă, generoasă şi dispusă să meargă dincolo de aspiraţiile ei pentru a relua legătura cu fiica ei. Mie îmi place de ea.
Faptul că urma să faceţi pereche cu fiica dv., Lolitah Chammah, a fost parte din proiect de la început? A fost ideea regizorului de a ne aduce împreună, pentru că Marc Fitoussi mai lucrase cu Lolitah Chammah, dar nu e ăsta singurul şi principalul motiv pentru care am acceptat rolul.
Toată „Copacabana” stă pe umerii dvs. Aţi simţit presiunea aceasta în timpul filmărilor? Nu. Mi s-a mai întâmplat (râde). E mai greu când nu e aşa, pentru că ai mai puţin timp şi spaţiu să-ţi dezvolţi personajul. Aşa, ai timp la dispoziţie, poţi să şlefuieşti detaliile, să lucrezi la personaj. Îmi place totul la acest personaj, chiar şi ce îmi displace. Şi Dumnezeu ştie că am avut de-a face cu multe personaje (râde). Îmi joc rolurile în funcţie de viziunea cineastului asupra personajului, nu e foarte mult loc de improvizaţie. Cred sincer că jocul meu este produsul viziunii regizorului. E oribil să simţi că directorul nu ştie ce face. Mie nu mi s-a întâmplat.
Rolurile şi filmele dv. par foarte atent alese. Care este criteriul? Scenariul, regizorul, personajul? Cel mai important, pentru mine, este regizorul.
Ce se întâmplă în cazul debutanţilor? Nu riscaţi? Ei bine, un film nu e niciodată o antrepriză solitară, ai un producător, un scenarist, actori, nişte oameni din industrie în jur. Sigur că e mult mai provocator să joci într-un film de debut, nu e totuşi Claude Chabrol. Dar, fie că e un debutant, fie că e Chabrol, tu îţi creezi propriul limbaj şi propriul personaj în acelaşi mod. Experienţa nu înseamnă nimic, pentru că, prin definiţie, în actorie e întotdeauna ca „prima dată”: alt personaj, alt scenariu, altă poveste.
„Îmi e ciudă că am regrete”
Au fost roluri pe care le-aţi refuzat şi aţi regretat după? Da, dar n-o să-ţi spun care (râde). Nu-ţi spun, pentru că îmi e ciudă că am regrete. Nu sunt chiar atât de multe... Am refuzat filme care s-au dovedit ulterior mari succese şi e foarte plăcut să ai mare succes. Cu toate acestea, ştiam perfect de ce le-am refuzat, scenariul era prost sau nimic interesant nu se întâmpla în filmul. Sunt momente când trebuie să te confrunţi cu asta.
Ce înseamnă mai exact succesul? Doar mulţi spectatori la cinema? Nu vorbesc din perspectiva producătorului. Acolo e simplu: când sertarul e plin de bani, atunci e clar vorba de succes. Pentru mine, succesul înseamnă să fac un film bun, indiferent câţi bani face.
Corespondenţă de la Cannes
Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.