Irlanda, mult mai aproape de România

Irlanda, mult mai aproape de România

Ziua nationala a Irlandei, sau mai bine cunoscuta ca “Sfantul Patrick”, este sărbătorita pe 17 martie in toata lumea. Parada de Sfantul Patrick, desi la scara mult mai mica fata de alte capitale ale lumii, a devenit si in Bucuresti o traditie.

Pentru majoritatea barurilor, aceasta zi este ocazia perfecta pentru a tine deschis pana tarziu, a colora berea in verde si de ce nu pentru a organiza o petrecere teamtica. Pentru cei care sărbătoresc sau se bucură de sărbătoare, există întotdeauna o bere în plus, chiar două.  Însă, Irlanda are de oferit mult mai multe decat spiridusi, Guiness, voie buna si scuze pentru a sarbatori pana tarziu. Romania, in special firmele romanesti ar trebui sa analizeze mai atent la insula de smarald verde, cum le place irlandezilor sa-și numeasca patria,  si sa descopere oportunitatile de cooperare si afaceri prezente pe micuta insula.  

In ultimii ani, încet dar sigur, Irlanda si-a marit prezenta in Romania. Comerțul este dominat în mare parte de multinaționale. Cele irlandeze oferă produse din aria farmaceutică si agricola, iar cele românești vând electronice și produse de apparel. Cu toate acestea, potrivit consultantului Enterprise Irlanda, Alexandru Aionitoaei, există alte potențiale domenii de cooperare, unde cele două țări pot crea legături și pot beneficia reciproc,  în special in zona IMM-urilor. Irlandezii văd potențialul României și caută parteneri de afaceri la noi, in timp ce start-upurile romanești analizează atent șansa de a-si muta birourile in Dublin pentru a acoperi pietele vestice si Americane. 

Externalizarea in Romania (sau delegarea unor activități din lanțul de producție către alte locații), echipamentul agricol si industria IT sunt zonele ce ofera oportunități de comerț, parteneriate si cooperare intre cele doua tari aflate la granițele UE.  

Ne puteți urmări și pe Google News

In ultimul an si jumătate, zeci de companii irlandeze au ajuns în România.  Întreprinderile cu spirit antreprenorial din Irlanda au început sa descopere beneficiul delegării anumitor activități in Romania. Eficienta, costurile scăzute, calitatea înalta si proximitatea fac din Romania un partener perfect. In plus, statutul de membru al UE si o moneda stabila sunt factori ce atrag de asemenea companii din insula de smarald. In 2017 am avut parte de Voxpro, am deschis un centru de relatii cu clienți care angajează peste 120 de persoane in București. Diamond Designs externalizează cea mai mare parte a producției lor de textile in Romania, in timp ce Castlebrook a colaborat cu un producător de mobilier premium in de la noi pentru a-si îndeplini obiectivul măreț de echipare a hotelurilor de top din Europa. Lista poate continua prin Cubis Industries, care a căutat parteneriate cu turnatorii romanești si MDS, care doresc un parteneriat cu un producător local de mașini grele. Ideea este simpla. Irlanda si Romania pot crea sinergii si parteneriate reciproc avantajoase. 

In aceeasi perioada a anului trecut am văzut un număr de articole  (http://evz.ro/sfantul-patrick-mai-mult-decat-o-sarbatoare.html) care au promovat durabilitatea, calitatea înalta si fiabilitatea utilajelor agricole irlandeze. Factori precum solul irlandez sărac si amestecat cu pietre, know-how-ul si mulți alții se afla in spatele succesului utilajelor agricole venite din Irlanda. Cu o infuzie generoasă de fonduri europene (PNDR 2014-2020 – 3.3 miliarde euro absorbiți in 2017), și datorită calității solului agricultura are potențialul de a fi o industrie de vârf in Romania. Este datoria proprietarilor de ferme sa producă schimbarea. Cu băncile locale si fondurile UE care susțin reînnoirea utilajelor agricole din jurul fermelor, agricultorii si fermierii trebuie sa renunțe la învechitele utilaje si sa se folosească de acest ajutor pentru a-si reînnoi fermele, randamentele si profiturile. 

Prin ajutorul de la Enterprise Ireland, începând de anul trecut utilajele agricole din Irlanda au ajuns și pe piața românească si își doresc o continuare a colaborării. Wakely Engineeiring au fost adoptate de agricultorii din sud si nord-vestul tarii. Covorașele speciale pentru fermele de bovine de la EasyFix au făcut pătruns pe piață la  începutul acestui an, in timp ce Moocall, cu senzorii săi inovatori ce monitorizează bovinele, au primit comenzi din toata tara. Fermierul roman este deschis implementării de tehnologii noi. Alltech/Keenans si Dairy Master sunt de asemenea prezenți si gata sa aprovizioneze piața cu utilaje avansate de hrănire, muls si monitorizare a sănătății animalelor. 

Produsele de uz veterinar si tehnologia avansată de protecție a culturilor sunt produse de interes pentru fermierii romani. Nume cunoscute in domeniu, precum Barclay Chemicals si Bimeda, se afla pe piața de la noi si pun o cărămidă la temelia unei industrii agricole ce poate deveni eficienta si puternica in Romania si Europa de Est. 

In concluzie, Irlanda, deși mai puțin populara in mintea fermierului roman, oferă o gama de utilaje si produse agricole care reprezintă  o alegere de calitate si populară in Europa de vest si SUA. Ne-am dori foarte mult să fie la fel și in Romania. 

IT-ul devine o industrie din ce in ce mai importanta in Romania. Firmele irlandeze nu stau pe margine când vine vorba de implicarea in aceasta sfera. In ultimul an, trei companii irlandeze au deschis birouri in tara pentru a beneficia de forța de munca talentata de la noi. Cel mai recent exemplu este Smarttech. O firma din domeniul cibersecurity ce se poate ocupa de nevoile de securitate digitala ale oricărei companii. Pentru a fi siguri ca-si asigura forța de munca necesara, Smarttech a depus efortul financiar de a deschide un birou in Romania. Aceste firme sunt angajatorii ideali: oferă salarii peste media din domeniu in Romania și aduc o cultura competitiva si plina de satisfacții. Așadar, încă o oportunitate de business pentru afacerile romanești. Firme de recrutare, birouri de avocatura, companii imobiliare si bineînțeles IT-istii talentați in căutare de un job pot profita de prezenta si interesul crescut. 

In încheiere,  Irlanda, prin poziția geografică, prin legăturile facile de transport către Europa si SUA, prezenta în zona euro oferă un acces facil la piețele internaționale. Un număr destul de impresionant de start-upuri europene folosesc Irlanda pe post de rampă de lansare către piețele vorbitoare de limba engleză prin deschiderea de birouri de vânzări, finanțe şi marketing pe insulă. Irlanda este mai aproape decât ați crede chiar și pentru România. Există un zbor zilnic către Dublin operat, fie de BlueAir, fie de compania irlandeză low-cost RyanAir. Luând în considerare detaliile discutate mai sus, dincolo de festivitățile de Sfântul Patrick există posibilități de cooperare și ajutare reciprocă. Cele două state, companiile irlandeze și cele românești pot lucra cu succes împreună pentru a oferi soluții ce ar ajută fermierii români, întreprinderi diferite și companii mici la început de drum.

Enterprise Ireland (www.enterprise-ireland.com) este agenţia guvernamentală irlandeză responsabilă pentru dezvoltarea și internaționalizarea companiilor autohtone irlandeze. Pentru mai multe detalii despre oportunități de comerț si intrare pe piața din Irlanda , Alexandru Aionitoaei consilier Enterprise Ireland poate fi un prim punct de contact