Iranul, pe urmele Coreei de Nord. Avertismentul AIEA

Iran. Sursa foto: Dreamstime.com

Programul nuclear al Iranului este unul periculos, iar comunitatea internaţională trebuie să fie atentă pentru a nu se pomeni ca în cazul Coreei de Nord.

Iranul poate să ajungă Coreea de Nord. Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat comunitatea internaţională să nu eşueze cu Iranul, aşa cum a făcut în Coreea de Nord. Ţară dotată în prezent cu bomba nucleară, informează AFP.

„Va trebui să depunem toate eforturile noastre. Pentru a împiedica o ţară ce are capacitatea de a dezvolta arme nucleare să treacă la fapte", a declarat Rafael Grossi. Declaraţia a fost făcută într-un mesaj video adresat forumului James Timbie. Este o conferinţă privind neproliferarea, organizată săptămâna aceasta de Departamentul de Stat american.

„Am constatat un eşec de acest tip în Coreea de Nord. Ţară care a încălcat linia roşie în 2006", când a întreprins primul său test nuclear, a amintit Grossi în această alocuţiune urmărită de AFP.

Inspectorii AIEA, al cărei sediu se află la Viena, au fost expulzaţi din Coreea de Nord trei ani mai târziu. De atunci, ei supraveghează din străinătate activităţile acestei ţări.

Această situaţie „a sporit incertitudinile din peninsula coreeană şi în Asia", a subliniat Rafael Grossi. „De aceea, eforturile noastre actuale în Iran sunt fundamentale şi de aceea sprijinul comunităţii internaţionale şi, desigur, al SUA este indispensabil", a adăugat el.

,,Suntem ochii şi urechile lumii" în această ţară, a insistat Grossi.

Arhiva EVZ

Pericolul pe care îl reprezintă Iranul

Din 2021, agenţia ONU încearcă să controleze programul nuclear iranian. Care nu încetează să se întărească. În pofida faptului că Teheranul neagă că vrea să producă bomba nucleară.

Rafael Grossi a deplâns în ultimul timp „un declin al intereselor statelor membre”, o „banalizare” a dosarului. Care este eclipsat de o agendă internaţională încărcată.

Iranul a decis în septembrie să retragă acreditarea pentru opt inspectori, gest "fără precedent", potrivit AIEA.

Organizaţia ONU denunţă de luni de zile deconectarea a numeroase camere de supraveghere. La fel, şi absenţa de explicaţii cu privire la urmele de uraniu nedeclarate descoperite la două situri.