Iranul a testat o rachetă ce ar putea transporta focoase nucleare

Iranul a testat o rachetă ce ar putea transporta focoase nucleare

Iranul a testat o rachetă ce ar putea transporta focoase nucleare, în încercarea de a-l convinge pe Joe Biden să readucă SUA în tratatul JCOPA.

Iranul a testat o rachetă cu care speră să readucă SUA în tratatul nuclear. Noua rachetă purtătoare de sateliți numită Zuljanah este cea mai mare astfe de rachetă lansată de Teheran. Aceasta arată cât de departe a ajuns tehnologia balistică iraniană.

Racheta a ajuns la 310 mile (aproape 500 de kilometri) înălțime. Aceasta poate fi folosită pentru lansarea pe orbită a sateliților civili.

Iranul a testat o rachetă ce ar putea fi folosită militar

Dar Garda Revoluționară Islamică a avertizat că tehnologia ar putea fi folosită cu ușurință și în scop militar. Totul se întâmplă cu puțin timp înainte de așteptata reintrare a SUA în tratatul nuclear. Noul președinte american Joe Biden ar putea redeschide discuțiile privitoare la progamul nuclear iranian.

Fostul președinte Donald Trump  retrăsese SUA din tratatul nuclear (JCPOA) cu Iranul, realizat sub președinția lui Barack Obama, în 2015.

Acesta urma să reducă programul nuclear al Iranului, împiedicându-l să aibă uraniu îmbogățit și deschizând calea spre facilitățile Teheranului inspectorilor internaționali. În schimb, Teheranul scăpa de sancțiuni comerciale impuse de SUA și alte țări, care ar fi dus la pierderi de miliarde de dolari.

Trump a considerat că înțelegerea nu este suficient de bună, că nu este cinstită, așa că a semnat un ordin executiv prin care a reimpus sancțiuni Iranului.

Ce așteaptă Iranul de la Biden

Președintele Biden a anunțat că dorește să reia discuțiile cu Teheranul despre reîntoarcerea la JCOPA. Ideea a fost susținută și deceilalți membri ai înțelegerii - China, Franța, Germania, Rusia și Marea Britanie.

Dar de la impunerea de sancțiuni în mandatul lui Trump, Iranul a încălcat înțelegerea acumulând cantități importante de uraniu și plutoniu și avansând cu programul său de rachete.

Biden a promis că, dacă Teheranul se întoarce la prevederile JCOPA, sancțiunile americane vor fi ridicate. Dar Iranul așteaptă ca SUA să facă prima mișcare.

Racheta folosită ca argument

Oficialii de la Teheran au arătat că racheta a fost dezvoltată pentru lansarea de sateliți, dar că motorul de circa un metru și jumătate în diametru, cu o forță de 75 de kilotone, este mult peste necesitățile de la lansarea unui satelit.

Purtătorul de cuvânt al armatei iraniene, Ahamad Hosseini, a declarat că primul test al rachetei purtătoare de sateliți Zuljanah a fost făcut și că aceasta are cel mai puternic motor cu combustibil solid din țară.

UE vrea să fie mediator

Uniunea Europeană s-a oferit să medieze între Washington și Teheran, pentru ca cele două părți să ajungă la o înțelegere. Ministrul de Externe al Iranului, Javad Zarif, a spus că UE va „coregrafia” această acțiune și că dacă SUA revin la înțelegere, Teheranul e gata să răspundă.

„Dacă ne-am îdepărtat de limitările stricte din acordul nuclear este din cauză că Statele Unite încearcă să impună un război economic total contra Iranului.

Analiștii cred că Joe Biden va reuși, în timpul mandatului său, să încheie un acord cu Teheranul.

Sursa

Sursa foto

Ne puteți urmări și pe Google News