Iranienii se pregătesc de un atac decisiv! Toate bazele militare americane sunt vizate

Iranienii se pregătesc de un atac decisiv! Toate bazele militare americane sunt vizate

O grupare paramilitară a avertizat forţele irakiene de securitate să evite bazele americane din Irak şi să stea la o distanţă de cel puţin o mie de metri de acestea, începând de mâine seară. De altfel, ameninţările sunt şi mai concrete.

"Iranul şi-a rezevat dreptul de a răzbuna moartea generalului Qasem Soleimani - potrivit unui comandant al Gărzilor Revoluţionare.

A fost evocată posibilitatea unor atacuri asupra navelor din Golf. Strâmtoarea Ormuz este vitală pentru Occident şi un număr mare de vase americane traversează zona. Obiectivele americane din regiune, şi nu numai, au fost identificate de Iran, fiind vizate 35 de ţări şi Tel Avivul - a afirmat generalul Abu Hamze, din sudul provinciei Kerman.

Un oficial libanez, membru al organizaţiei şiite Hezbollah a declarat că răspunsul axei de rezistenţă va fi decisiv. Liderul blocului parlamentar Hezbollah de la Beirut s-a referit la o serie de grupări susţinute de Iran, din Liban până în Yemen, care se află sub controlul regimului de la Teheran", transmite Dragoș Ciocârlan, reporter RRA

Ne puteți urmări și pe Google News