Sultanul Abdul Hamid a dat pe 23 mai 1905 iradeaua (decretul) în favoarea aromânilor din Balcani, prin care aceștia erau recunoscuți ca o comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii și cu posiblitatea de a-și constitui foruri specifice de reprezentare.
Iradeaua suna așa: „Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare;
ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare.
Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei.”
Ne puteți urmări și pe Google News
A urmat dezastrul
Rezultatul acestei iradele a fost dezastruos pentru comunitățile aromâne din Balcani pe care statul romān le sprijinea cultural.
Recomandările noastre
