La abonament, un astfel de terminal va costa cel mult 489 de euro, iar în varianta cu cartelă preplătită - 609 euro.
IPhone 3G costă în România între 179 şi 489 de euro (între 630,76 şi 1.723,13 lei), cu TVA inclus, în funcţie de modelul ales, de tipul de abonament utilizat şi de perioada contractuală a abonamentului, a anunţat ieri Orange România, operatorul care va distribui telefonul, începând de vineri, exclusiv pe piaţa românească. În varianta cu cartelă preplătită, clienţii vor achita 519 euro (1.828,85 lei) pentru modelul de 8 GB, respectiv 609 euro (2.146 lei) pentru varianta cu capacitate de stocare de 16 GB.
Terminalul ajunge în România în toate variantele de culoare şi capacitate de stocare: negru pentru modele cu memorie de 8 GB şi 16 GB şi alb pentru modelul cu memorie de 16 GB.
Clienţi noi, abonamente dedicate
iPhone va putea fi achiziţionat de clienţii noi ai Orange alături de două abonamente dedicate telefonului, în valoare de 39 de euro, respectiv 59 de euro pe lună, fără TVA, care includ minute naţionale, mesaje scrise, pachete cu trafic de date şi tarife speciale pentru apelurile internaţionale.
Clienţii existenţi au tarife reduse la achiziţionarea telefonului prin programul de fidelizare Orange Thank You. Astfel, dacă îşi activează o opţiune în valoare de 12 euro pe lună, care oferă minute şi trafic de date incluse, pot cumpăra un iPhone la tarife reduse până la 289 de euro (1.018,37 lei).
Pentru clienţii Orange cu abonamente lunare în valoare de peste 32 de euro, preţul telefonului ajunge la 209 euro (736,5 lei). Orange România nu oferă iPhone 3G „la liber“, ci numai blocat în propria reţea. „iPhone 3G va fi codat în reţeaua Orange.
Oferim clienţilor posibilitatea de a decoda telefonul, de către reprezentanţi Orange, la cerere, iar pentru această operaţiune se va percepe un tarif suplimentar de 100 de euro“, ne-a declarat Vanina Ungureanu, product division manager la Orange România. Consultarea planurilor tarifare din celelalte ţări în care terminalul a fost lansat ne arată că, în România, iPhone 3G are unul dintre cele mai „piperate“ preţuri.
Toate precomenzile vor fi onorate
Clienţii vor putea cumpăra iPhone 3G atât din Orange shopurile din toată ţara, cât şi pe internet, din Orange Web Shop. De asemenea, telefonul poate fi găsit şi în 25 de magazine selectate ale partenerilor Euro GSM, Fonomat, Say şi din reţeaua magazinelor Apple Premium Reseller din România.
Cei peste 6.000 de români care au făcut precomenzi pe site-ul Orange vor avea un terminal rezervat timp de 72 de ore, dacă vor confirma comanda după informarea pe care au primit-o ieri, referitoare la preţuri.
Accesorii, tot de la Orange
Clienţii pot cumpăra de la Orange şi o serie de accesorii dedicate: docking station, echipament Bluetooth, cablu TV out, huse clasice de piele şi huse semnate de designeri. În curând vor fi disponibile şi folii protectoare pentru ecran, încărcător pentru maşină sau carcase de silicon.
SUCCES
Un telefon care a dat naştere unui fenomen
Nebunia iPhone a început în urmă cu un an, odată cu lansarea primei versiuni a terminalului. Deşi aceasta nu avea performanţe deosebite, în comparaţie cu alte telefoane concurente, designul său inovator, caracterizat prin lipsa butoanelor fizice, i-a isterizat pe fani.
În SUA şi în Japonia, cei care doreau un iPhone au făcut cozi cu câteva zile înainte de lansarea oficială. Internetul este plin de site-uri ale fanilor telefonului, iar companiile rivale şi-au regândit strategia, lansând la scurt timp telefoane asemănătoare. Deşi mulţi dintre marii producători de telefoane mobile au lansat o serie de „ucigaşi iPhone“, niciunul nu a reuşit să ştirbească supremaţia terminalului produs de americanii de la Apple. Şi în România fanii au lansat site-ul iphonemobile.ro, care se autointitulează „blog neoficial despre iPhone 3G“. Aici sunt postate zilnic informaţii despre popularul telefon. Site-ul înregistrează circa 3.000 de vizite pe săptă mână. Mai mult, până acum, pe site-ul Orange s-au înregistrat peste 6.000 de precomenzi pentru iPhone 3G, dintre care 1.720 numai în prima zi.
Reprezentanţii Orange îşi păstrează însă rezerve în ceea ce priveşte succesul pe care iPhone 3G îl va avea în ţara noastră. „România este o piaţă destul de imprevizibilă, de aceea entuziasmul stârnit de acest telefon precum şi intenţia de cumpărare sunt destul de dificil de previzionat“, a adăugat Vanina Ungureanu.
VODAFONE CONTRAATACĂ
HTC Touch Diamond, la zero lei
Tot ieri, Vodafone România, cel de-al doilea mare jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat o serie de planuri tarifare pentru HTC Touch Diamond, unul dintre cele mai performante terminale mobile ale momentului. Acesta este disponibil exclusiv în magazinele Vodafone şi ale partenerilor săi, la preţuri cuprinse între 0 şi 249 de euro. HTC Touch Diamond vine la pachet cu 4 tipuri de abonamente:
> Vodafone Multiplu 50. Costă 11,5 euro pe lună, include 50 de minute pentru apeluri către orice reţea naţională (fixă sau mobilă), 100 MB trafic de date şi telefonul HTC Touch Diamond, la 249 euro pentru abonamentele pe 2 ani.
> Vodafone Multiplu 100. La tariful de 20 euro, pachetul include 100 de minute pentru apeluri către orice reţea naţională, 200 MB trafic de date, 50 de SMS-uri şi 20 de MMS-uri în reţea si telefonul HTC Touch Diamond, la 189 de euro pentru abonamentele pe 2 ani.
> Vodafone Multiplu 200. Pentru 34 de euro, include 200 de minute pentru apeluri naţionale, trafic de date de 500 MB lunar, 100 de SMS-uri şi 20 de MMS-uri în reţea şi posibilitatea de a achiziţiona telefonul HTC Touch Diamond la preţul de 99 de euro, cu abonament pe 2 ani.
> Vodafone Multiplu 400. Acest abonament costă 56 de euro şi include 400 de minute pentru apeluri naţionale, 500 MB trafic de date, 200 de SMS-uri şi 20 de MMS-uri, lunar, în reţeaua Vodafone, plus telefonul HTC Touch Diamond gratuit, cu abonament pe 2 ani.