România îi vrea pe tineri la Armată. Anunțul noului ministru

România îi vrea pe tineri la Armată. Anunțul noului ministruIonuț Moșteanu. Sursa foto: Facebook/Ionuț Moșteanu

Ionuț Moșteanu, noul ministru al Apărării, a anunțat că unul dintre obiectivele sale principale este atragerea tinerilor în armată. El a subliniat că armata trebuie să fie „echipată și pregătită pentru vremurile complicate în care trăim”.

Prioritățile noului ministru al Apărării

Noul ministru al Apărării Naționale (MApN) și-a preluat oficial mandatul marți, în cadrul unei ceremonii la care a fost primit de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Cu ocazia preluării mandatului, noul ministru al Apărării a prezentat prioritățile sale pentru această funcție, menționând că una dintre acestea este atragerea tinerilor în armată.

Acesta a declarat că România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri, menționând că aceasta trebuie să fie echipată și pregătită pentru vremurile grele în care trăim.

Ministrul Apărării a subliniat că intenționează să reducă birocrația, să atragă fonduri europene și să investească atât în personalul militar, cât și în procesul de înzestrare modernă a Armatei Române.

Ionuț Moșteanu vrea o colaborare strânsă cu președintele și premierul

Noul ministru al Apărării a subliniat că va colabora „strâns” cu președintele României și cu premierul, toți trei având aceeași viziune despre țară. „Voi colabora strâns cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, pentru că avem aceeași viziune: o Românie sigură, demnă și respectată în NATO”, a scris acesta, pe Facebook.

La ceremonia de preluare a mandatului au fost prezenți secretarul de stat Sorin-Dan Moldovan, care conduce Departamentul pentru politica de apărare și relații internaționale, secretarul de stat Eduard Bachide, responsabil cu relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, precum și secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, Codrin-Dumitru Munteanu.

49% dintre români susțin reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Un raport al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), bazat pe sondaje realizate de YouGov, Datapraxis și Norstat, indică faptul că 49% dintre români susțin reintroducerea serviciului militar obligatoriu, care a fost suspendat în anul 2007.