Ionuț Adrian Ghibanu, promovat conferențiar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște: „Ad aspera per astra!”
- Dinu Marian
- 4 septembrie 2025, 22:05
Ionut Adrian Ghibanu. sursa: FacebookIonuț Adrian Ghibanu a anunțat într-o postare publică faptul că a promovat examenul de conferențiar universitar în domeniul Management, la Facultatea de Științe Economice a Universității „Valahia”. Mesajul, deschis cu motto-ul „Ad aspera per astra!”, este unul de recunoștință și pune accent pe misiunea dublă – academică și de slujire a comunității.
„Sunt momente în care mulțumirea și recunoștința strălucesc cu mai mare putere pe cerul vieții”, scrie Ghibanu, mulțumind Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit, pentru binecuvântare și sprijin, precum și colegilor din facultate. El vorbește despre vocația de a „aprofunda știința, a forma caractere și a contribui la educația noilor generații”, subliniind că, în centrul preocupărilor sale, rămâne omul, cu „aspirațiile și nevoile” sale.
În mesaj, Ghibanu afirmă că Universitatea, Biserica, țara, comunitatea locală și educarea noilor generații vor rămâne preocupări fundamentale și de acum înainte, cu angajamentul de a forma absolvenți „integri, bine educați și angajați în slujirea comunității”, în acord cu proiectul de apropundare a unității europene.

Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și Vicarul eparhial Ionuț Ghibanu
Ionuț Adrian Ghibanu, mesaj de suflet
“A cunoaște, a aprofunda știința, a forma caractere și a contribui la educația noilor generații, precum și la dezvoltarea comunității noastre locale, este parte a vocației mele, alături de slujirea pusă în slujba Creatorului și a semenilor.
În centrul preocupărilor mele am pus mereu omul, cu aspirațiile, nevoile, problemele și mai ales nevoile sale. În mediul academic, consider că este esențial să contribui la formarea unor generații integre, bine educate și puternic angajate în slujirea comunității noastre locale, a țării și a proiectului de aprofundare a unității europene. Universitatea, Biserica, țara, comunitatea locală și educarea noilor generații vor reprezenta și de acum înainte preocupările mele fundamentale!”
De ce contează
Promovarea într-o poziție de conferențiar marchează o etapă relevantă în cariera didactică și de cercetare și indică intenția autorului de a-și consolida rolul în mediul universitar și în spațiul civic local.
Potrivit clasificării academice, conferențiarul universitar este treapta a doua în ierarhia didactică, după lector și înaintea profesorului universitar, implicând activități de predare, cercetare și coordonare.
Încheindu-și postarea, Ghibanu notează: „Cu recunoștință și mulțumire, tot înainte!”