Conferința de Pace de la Paris, care urma să pună capăt Marelui Război, a început la 18 ianuarie 1919 și a avut drept obiectiv înființarea unei noi ordini politice și statale la nivel mondial. Marile Puteri învingătoare, SUA, Marea Britanie, Franța și Italia, reunite în ceea ce s-a numit Consiliul celor Patru, au avut sarcina de a trasa noi granițe în Europa, pe ruinele vechilor imperii, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Rusia Țaristă.
România a fost printre cele 27 de state participante și a obținut statutul de aliat în ciuda faptului că o parte dintre reprezentanții Marilor Puteri Aliate îi reproșau pacea separată încheiată cu Germania București. În plus, din punctul lor de vedere, pretențiile teritoriale ale Guvernului de la București erau mult exagerate: Transilvania, Nordul Bucovinei, Basarabia și Banatul.
La deschiderea Conferinţei, România Mare era o realitate, unirea cu Transilvania, Basarabia și Nordul Bucovinei fiind deja consfințite, prin hotărârile adoptate în adunările de al Chișinău, Alba Iulia și Cernăuți. Cu Banatul era mai dificil deoarece o parte din acesta era revendicat și de Serbia, stat care avea o poziție mai bună la Paris, în comparație cu România, deoarece a refuzat să capituleze în fața Austro-Ungariei.
Delegația română a fost condusă de prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, liderul Partidului Național Liberal, căruia apropiații îi spuneau Ionel, omul care domina scena politică românească.
Ne puteți urmări și pe Google News
Considerat un bun strateg și tactician, despre care se spunea că își urmărea obiectivele cu tenacitate, fără să se abată de la ele, Ion I.C Brătianul era considerat cel mai valoros produs al mișcării liberale. Datorită influenței pe care o avea asupra Regelui Ferdinand, care ținea cont de opiniile sale aproape de fiecare dată, Ion I.C. Brătianu era numit de adversarii săi „regele neîncoronat”.
„Un șarlatan convingător”
Dacă în țară făcea o impresie puternică și era considerat un om de temut, la Paris, avea o imagine cu totul diferită. Atitudinea arogantă, gesturile teatrale, insistența cu care își apăra punctul de vedere, refuzând să cedeze câte puțin, i-au determinat pe diplomații marilor puteri să-l deteste.
Un membru al delegației britanice, Harold Nicholson, care a intrat în contact cu Brătianu încă din primele zile ale conferinței, îl descrie drept „un șarlatan convingător”, „un om neplăcut”:
„Brătianu este o femeie cu barbă, un șarlatan convingător, un intelectual de București, un om deosebit de neplăcut. Chipeș și exuberant, își înclină frumosul cap într-o parte, ca să-și observe reflexia propriului profil în oglindă. Face glume elaborate și își închipuie că sunt pariziene”.
„Este în mod evident convins că este cel mai mare om de stat al vremii. Din când în când, chipul îi este brăzdat de un zâmbet ironic, conștient de sine. Își întoarce câteodată capul frumos să fie văzut din profil. Îți lasă o impresie îngrozitoare”.
Recomandările noastre
