Editura Evenimentul si Capital

Fascinanta poveste de viață a lui Ion „Gogu” Moacă, ultimul cioplitor în piatră din Pietroasa Mică

Ion Moacă, cioplitor în piatră
Autor: | | 2 Comentarii | 1389 Vizualizari

Atras de misterioasele cruci din calcar ce veghează ici, colo răspântiile satelor ce urcă obrazul Dealului Mare spre cer, dincolo de limita matematică dintre județele Prahova și Buzău, am ajuns, într-o zi capricioasă de primăvară, în satul Pietroasa Mică, așezare cuibărită în creștetul orășelului Pietroasele, zonă renumită pentru soiurile superioare de vin și pentru descoperirea tezaurului vizigot rămas în istorie sub eticheta Cloșca cu puii de aur. Mai jos, nu veți afla, însă, povestea crucilor din calcar. Nu acum, nu aici. Mai jos, veți face cunoștință cu un personaj fabulos: Ion „Gogu” Moacă. Merită toată atenția dumneavoastră!

„Cum treci de primăria din Pietroasele, apuci prima uliță la stânga, urci până se termină drumul asfaltat, apoi faci stânga. N-ai cum să greșești drumul, pentru că unde faci stânga este și un indicator care te îndrumă către locul unde s-a găsit Cloșca cu puii de aur. Casa lui Nea Gogu ai s-o afli singur, e plină curtea lui de statui”, m-a asigurat, generos, Vasilică Roșca, un dogar din Pietroasele.

N-a avut dreptate. Cu ochii după crucile de piatră întâlnite în cale (cele mai multe le-am zărit în incinta cimitirului din Pietroasa Mică, loc pe care, am decis imediat, îl voi cerceta aprofundat cu altă ocazie), n-am făcut stânga la timp, ratând ulicioara ce m-ar fi condus spre gospodăria lui Ion „Gogu” Moacă. Așa că al doilea om întâlnit pe drumeagul plin de hârtoape - o femeie între două vârste - mi-a oferit, solicitându-i, lămuriri exacte despre meșterul cioplitor, dovadă că Nea Gogu este o personalitate a locului.

„N-o mai duc mult, știu io, n-o mai duc mult”

Am întors, am coborât precaut poteca desfundată, iar după 200 de metri de legănare pe patru roți am oprit în fața unei curți doldora de statui și forme cioplite în calcar, la numărul 113, chiar în fața bărbatului pe care-l căutam. Ne-am salutat și, ceea ce m-a uluit din primele clipe, a fost faptul că bătrânul de 75 de ani n-a părut deloc surprins de vizita mea. Nici măcar după ce mi-am declinat identitatea și scopul cu care venisem. Era, mi-a fost limpede, obișnuit cu astfel de descinderi străine, neanunțate. Pentru că vizita mea, trebuie s-o spun, a fost inopinantă, iar dialogul cu Nea Gogu unul liber, spontan, la discreția interlocutorului meu.

Nerăbdător, sub impulsul unei presiuni doar de el simțite, meșterul pietrar a făcut un gest larg cu mâna sa noduroasă: „Poftiți în curte, noi - adică fiul meu și un vecin - tocmai făceam țuica. Tescovină. Stați să iau bidoanele astea de-aici, sunt prea urâte, să nu le prindeți în poze”. Nea „Gogu” Moacă, mic și subțire, cu pieptul slab și palmele cât niște lopeți umflate de poveștile smulse din piatra pe care o bate de zeci de ani, are o presimțire pe care mi-o împărtășește, după ce mă măsoară atent, cu mâna la inimă: „N-o mai duc mult, știu io, n-o mai duc mult”.

Probabil din această previziune nenorocită vine și graba cu care Ion Moacă mă face părtaș la visurile lui de-o viață zidite aici, în calcarul scobit în cochiliile vechi de zeci de milioane de ani ale Dealului Mare.

Mâța-ghid și regele Decebal

Urmându-l pe aleea centrală a curții, străjuită și pe o parte și pe cealaltă de statui cioplite naiv în calcar, Nea Gogu își derulează istoria propriei existențe cu ochii împăienjeniți de lacrimi: „Am mai bine de trei sute de pietre cioplite aici. Sunt mândria mea. Mă mai scol noaptea, vara mai ales, și mă plimb printre ele. Le mângâi uite așa, cu palma... Le știu pe fiecare după nume, după formă, după sclipire. Nu trebuie să fie lumină ca să le văd”. Ion Moacă se apleacă peste un grup statuar impresionant, în timp ce cu piciorul drept, adâncit într-un papuc din cauciuc, îndepărtează delicat o mâță: „Dă-te, fă, mai încolo, lasă-ne să vedem pietrele!” Pisica sare în capul lui „Decebal”, regele dacilor răsărit peste secole aci, la Pietroasa Mică: „El e, Decebal!”, încuviințează și Nea Gogu. Pisica se insinuează mai departe, pe sub umerii albi ai lui „Bachus”, descoperind în urma cozii încordate spre nori literele de-o schioapă, cioplite cu dalta mică: „DE-CE-BAL”.

Regele Mihai, „regele” Guță și Ceaușescu Nicolae călare

Am încercat să număr blocurile din piatră aliniate, împrăștiate, împărțite sau uitate în câte un colț stingher. E aproape imposibil. Ion Moacă ține însă bine socoteala lor: „Sunt mai bine de trei sute, cu tot cu cele de la poartă, cum v-am spus. În plus, mai am cam o sută depozitate la Monteoru, la un prieten. Și încă o sută pe la Vernești, la un inginer. N-am mai avut loc în curte, ce să fac... Și pe uliță am lăsat câteva! Abia le văd și oamenii când trec pe drum”. Se întoarce apoi scurt: „Uite, aici este Regele Mihai, lângă el regele Guță, manelistul, mai încoace e Ceaușescu călare pe cal, iar la poartă, cum te uiți tu, pe dreapta, e un războinic mongol. L-am bătut așa, după pozele văzute într-o revistă”.

Nea Gogu mă conduce spre o magazioară plină ochi cu pietre cioplite: „Mai am și aici. Uite-l pe Gigi Becali sumeț, cu capul pe sus, apoi iacă-l supărat, cu bărbia-n piept. Aici am făcut-o pe mama, Dumnezeu s-o ierte! Aici sunt chiar io, cântând la acordeon. Îl vezi?”. Mă uit în jurul meu. Cele mai multe blocuri de calcar întruchipează, stângaci, personaje din cultura și societatea noastre. Domnitori - Mihai Viteazul îmi zâmbește trist dintr-un cap de piatră umflat -, vedete de muzică populară, zei și animale, toate și-au găsit loc în imaginația lui Nea „Gogu” Moacă. „Leii ăștia de aici și ursoaica - uite-o, o vezi? - păzesc toate celelalte sculpturi. De-asta le-am pus la intrarea în curte”.

Recital la acordeon

Dintr-o dată, dezmeticit parcă dintr-o caldă aducere aminte, Ion Moacă mă provoacă scurt: „Ce crezi, mai știu să cânt la acordeon? Hai în casă, să vedem!” Îl urmez pe meșterul pietrar pasionat (și) de muzică. Aflu astfel că, dacă meseria de pietrar a deprinso de la tatăl său, abilitățile muzicale și le-a însușit repetând neobosit după ureche. Cântă o bucată tristă, apoi una veselă, săltăreață, îngânând notele prin mormăieli articulate cu ochii întredeschiși. Pereții sunt tapetați cu fotografii. Din tinerețea lui Nea Gogu sunt câteva. Cele mai multe însă aparțin trecutului recent. Meșterul apare încadrat de tineri mulți, diferiți, cărora le împărtășește, zâmbind știrb, bucuria. „Au trecut mulți băieți așa, ca dumneata, pe la mine. Și cu fete după ei! I-am primit ca la muzeu, le-am povestit despre pietre, despre meseria mea, le-am cântat. Unii dintre ei au revenit, mi-au adus pozele istea, alții se mai întorc și acum, să vadă cum o mai duc”.

Cioplește de la 12 ani cu un singur ochi

Rares Bogdan a dat LOVITURA! Veste DEVASTATOARE pentru Liviu Dragnea inainte de alegeri

Pagina 1 din 2


Tag-uri: ion, moaca, buzau, pietroasele



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI