Este, fără doar și poate, cel mai mare „făcător de gazete” din ultimii 25 de ani, îl descriu colegii din presă. Dar Ion Cristoiu s-a prezentat întotdeauna ca un om al cărților și mărturisește, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, că i-ar fi plăcut ca talentul său de scriitor să-l fi depășit pe cel de gazetar. „Mă iluzionez că, prin ceea ce fac în afara scrisului cotidian de la gazetă, rămân în posteriatate”, spune maestrul. Dar vine imediat cu completarea: „Tare mă tem însă că voi rămâne prin gazetarul Cristoiu și nu prin scriitorul Cristoiu”

- Ileana Ilie Ungureanu: Sunteți inventatorul presei de mare tiraj, și, fără îndoială, unul dintre jurnaliștii faimoși din România. Cu ce își ocupă timpul Ion Cristoiu, atunci când nu aduce audiență televiziunilor și ziarelor?

- Ion Cristoriu: Fac ceea ce consider mult mai important decât gazetăria: scriu proză, eseuri, fac cercetare de istorie. Întotdauna am dispreţuit gazetăria, am considerat-o o formulă trecătoare. Mă iluzionez, deci, că prin ceea ce fac în afara scrisului cotidian de la gazetă, rămân în posteritate. Tare mă tem însă că voi rămâne prin gazetarul Cristoiu și nu prin scriitorul Cristoiu.

- Cumva, gazetarul umbrește orice discuție despre cărțile dumneavostră...

- Ion Cristoriu: Da. Și am multe cărţi de proză, de eseuri, de cercetare, dar toţi moderatorii se grăbesc să spună că la telefon sau în studio este jurnalistul Ion Cristoiu, puțini mă anunță ca fiind scriitorul sau publicistul sau istoricul.

- Dacă întotdeuna ați disprețuit gazetăria, de ce v-ați mai apucat de presă?

- Ion Cristoriu: Dintr-o obsesie de publicitate, de a-mi vedea numele. Debutul meu a fost prin anii '60 la revista Rebus. Eram licean. Am vrut mereu să-mi apară numele pe ceva. Acum îl văd peste tot și nu simt nicio schimbare în viaţa mea. Cred totuși că eu m-am născut gazetar.

- De ce credeți asta?

- Ion Cristoriu: Unu: sunt foarte împrăștiat. Chiar și la bibliotecă mi-e greu să lucrez două sau trei ore la același lucru. De aceea fac și proză și altele. Și doi: sunt obsedat de evenimente. Mă uit din sfert în sfert de ceas pe internet să văd știrile. Le trăiesc și după atâția ani de jurnalism cu aceeași patimă. Citesc însă gazeta și cu revolta, supărarea sau frustrarea că nu conduc eu un site sau un ziar, pentru că îmi dau seama că anumite subiecte scapă și mă întreb mereu ce-aș fi făcut eu dacă eram în locul redactorului-șef?! Oricum, infinit mai bine.

- V-ați întoarce acum să conduceți o redacție?

- Ion Cristoriu: Nu. Mai ales că după Evenimentul zilei am trăit și experienţa Cotidianului și, deși am avut peste 40.000 tiraj, toată lumea se aștepta la performanțele EVZ, care a fost unic din '92 până în '97.

- Indiferent ce ați face, toată lumea trimite la perioada respectivă.

- Ion Cristoriu: Da. Plus că ar trebui să opresc orice muncă de bibliotecă. Când am preluat Realitatea lui Prigoană, îmi amintesc că eram la bibliotecă. M-a sunat Silviu Prigoană și mi-a zis să trec pe la el. Eu am crezut că mă cheamă în legătura cu emisiunea mea pe care o aveam atunci la Realitatea TV. Scriam o pagină de proză, am marcat cu stiloul locul pentru când mă întorc să reiau de unde rămâsesem. Dar când m-am întors eram deja director și am pus toate lucrurile deoparte. După vreo două -trei luni am început să mă enervez pentru că nu mai mergeam în bibliotecă. Întotdeauna am avut, pe lângă nevastă, și amantă... în sensul de scris. Mi-a dat posibilitatea să plec oricind din presă.

- Poate dacă vi s-ar interzice să scrieți literatură...

- Ion Cristoriu: Ar fi cea mai bună soluţie. Spun mereu că dacă Dante nu era alungat din Florenţa, și nu pleca în exil la Padova, nu ar fi scris „Divina Comedie”. Era un fel de gazetar, se ocupa de politică, dar mai mult pierdea timpul. Machiavelli la fel. Ceea ce noi considerăm că a fost o mare nenorocire pentru oamenii respectivi, pentru creaţia lor a fost bine.

- E clar că v-ar plăcea ca lumea să vă recunoască mai mult ca scriitor.

- Ion Cristoriu: Da, dar este practic imposibil.

- Imposibil pentru că trăiți în România sau în general?

- Ion Cristoriu: În momentul în care aparţii lumii jurnaliștilor ieși din cea a scriitorilor. Ca să faci din publicarea unei proze un eveniment, trebuie totuși să fii în lumea scriitorilor. Să urmărești, să mergi la cenacluri literare, să trimiţi cartea criticilor literari. Eu însă aparţin lumii gazetarilor. Și este și o uriașă frustrare, deoarece când mă duc la vreo emisiune, înainte să înceapă sau în pauze, aș vrea să discut și eu ceva de istorie, de literatură, dar nu am cu cine discuta. Marea majoritate a fătucilor, dacă le vorbesc de Mareșalul Antonescu, ele îl confundă cu Crin Antonescu. Habar n-au cine e. Nu de puține ori am sentimentului unui bătrân care vorbește despre „Marea Teroare” stalinistă, în timp ce ei, săracii, sunt preocupaţi să dea un breaking news.

„O singură dată amstat la un hotel de lux. A fost ceva de coșmar”

- De unde atâta resursă de a scrie? De unde atâta energie de a fi prezent și online, și offline, și pe micul ecran, și în bibliotecă?

- De aici vine și ceea ce numesc eu atitudinea mea de comunist. Nu e o declaraţie patetică, să știţi, tot timpul am subordonat viaţa mea pesonală lucrului. Cred că îl moștenesc pe bunicul din partea mamei, care era un tip obsedat de lucru. A ajuns și chiabur și a fost deschiaburit după 23 august 1944. Revenind, mănânc și am nevoie să dorm două -trei minute la prânz, ca să am energie să pot să lucrez. Totul se subordonează.

- Și concediile?

- Mă duc în concedii de lucru. N-am înţeles niciodată cum se duc unii la mare, de exemplu. Ce să fac la mare? Bănuiesc că în prima jumătate de zi aș sta pe plajă și aș citi, dar apoi ce să fac?! M-aș plictisi de moarte. Nimic nu înlocuiește experienţa directă în cunoașterea unei lumi. Împreună cu soția, plecăm în stăinătate, vara și iarna, dar ca o chestiune de lucru. Anul acesta am fost în Sicilia. Mă interesa foarte mult să văd Siracusa ca loc al antichităţii. Nu stăm la hoteluri scumpe, uneori mâncăm pe bancă și mergem foarte mult pe jos.

- Pare că munciți și în concediu la fel de mult.

- Muncesc chiar mai mult când sunt plecat în străinătate – filmez , fac însemnări de călătorie. Eu am seria „Lumea văzută de un român rupt în fund” (note de călătorie satirice -n.r.), așa că tot de lucru este.

- Soția nu a fost niciodată geloasă că acordați așa mult timp muncii?

- Nu. Am marele avantaj că nici soţia nu le are cu petrecerile. Nu avem relaţii de familie, prietenii. Nici eu nu sunt un soţ pretențios. Mi-e absolut indiferent ce mănânc, de exemplu. Totul e să mănânc ceva care să nu pice greu și după aia să pot să lucrez. Din când în când mergem la teatru, dar nu mai e nimic din teatrul de altădată. Ducem o viață comună. Și în străinătate, o singură dată am stat la un hotel de lux, la Paris. A fost ceva de coșmar, toată lumea stătea în jurul meu. Mă scotea din sărite. Nu, nu e de mine, cred că rămân în continuare un comunist. În schimb, cum apare ceva nou în materie de laptop, device-uri de transmisie, eu imediat cumpăr. Nu urăsc și nu invidiez bogaţii. Invidiez pe cineva dacă scrie mai multe cărţi decât mine... dacă are mașini, iahturi și vile nu mă interesează.

- Biblioteca este o alternativă sufletească la gazetărie? Un viciu, doza zilnică de „drog“?

- Sunt un vicios al lecturii. Citesc de la 5 ani și am citit întotdeauna din patimă de lectură. Țin minte un episod din timpul liceului. M-am dus la o petrecere în sat și după vreo zece minute m-am apucat să citesc ziarele care erau puse pe jos în camera vecină. Din nenorocire nu îmi mai pot permite să citesc viciu. Dacă pun mâna pe o carte, nu mă las până nu o termin, dar după ce o citesc, îmi zic: Și, la ce îmi folosește? Iese din ea un eseu, o cercetare?

„Facebook este cel mai bun instrument de manipulare de către servicii”

- Nu mai citiți de dragul plăcerii de a citi? - Nu îmi mai pot permite să citesc de dragul cărţii propriuzise. Dar dacă scap, e ca la o prăjitură. Sunt mai ales scriitorii ruși și pe care tot îi recitesc

- Gogol, Bulgakov –, cu porţia. Adică nu am curaj să merg până la capăt pentru că se termină cartea și e atât de interesantă, atât de plăcută pentru mine, încât citesc întotdeauna puţin din ea, ca să îmi mai rămână de citit.

- Dar scriitorul Ion Cristoiu la ce carte lucrează acum?

- Marea mea problemă acum este că în momentul în care mă apuc de o cercetare, ca și în gazetărie, merg până la capăt. Și nu mai termin cu documentarea. Dezavantajul vine și din faptul că pot să cumpăr cărţi de pe internet. Înainte, când studiam mult despre serviciul secret american CIA și relaţia cu presa, citeam două cărţi și aia era. Dar acum am găsit atâtea pe internet și am cumpărat, încât aproape că nu am mai terminat. Revenind la întrebare, înainte de '89, pe lângă gazeta pe care am făcut-o, am rămas celebru și pentru că am publicat în serial – în Amfiteatru mai întâi și în Suplimentul literar și artistic al Scânteii Tineretului - o Istorie a literaturii proletcultiste de 2.000 de pagini. Și când a venit vorba să o public, la editorial am avut foarte mari probleme și n-am publicat-o niciodată. M-am hotărât acum să o public.

- Ce nu vă mai place la varianta anterioară?

- Răceala. Eu comentam cu răceală și dădeam mari citate din poezii pe care dacă le citești acum te strici de râs. Ţin minte că și Ion Caramitru a vrut să facă un spactacol cu aceste citate. E o carte de 2.000 de pagini. O să o tipăresc pe cont propriu și o să o pun în bibliotecă și o să mă duc cu ea la emisiuni. Și lumea o să spună: Bă, da’ ce carte mare a scris.

- Mai mult de 1 din 5 români nu citesc deloc cărți, spun statisticile oficiale.

- Nu, nu mai citește nimeni nimic. Internetul îţi dă iluzia că citești, dar de fapt nu aprofundezi nimic. Acum cred că și Eminescu ar fi surclasat de nu știu ce bloguri, lumea e atentă la Facebook.

- Apropo de Facebook, ce părere aveți despre rețelele de socializare în general? Va plac? Le folosiți? Vă răcoresc?

- Facebook-ul este un fel de 5 O’Clock Tea. În loc să te întâlnești cu familia și cu prietenii să le arăţi poze din concediul în străinătate, postezi ce ai făcut și ce ai dres pe Facebook. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să se pozeze unii cum înfulecă. În fine, e o modalitate de cumunicare. De doi ani am ambiția să scriu în fiecare zi pe cristoiublog. ro. Indiferent unde aș fi. Iar textele sunt preluate și pe pagina mea de Facebook. Deși este o jucărie, este cel mai bun instrument de manipulare de către serviciile secrete.

- Dincolo de manipulări, credeți în rolul Facebook în politică?

- Nu. Știu foarte bine că SRI-ul are o întreagă divizie. Se practică. Se fac foarte multe conturi false și sunt folosite pentru manipulare. Divizia cu pricina supraveghează toate mișcările sociale, pentru că ele se mișcă pe FB și părerea mea este că se și organizează pe FB. Eu sunt o persoană cunoscută și dacă scriu pe blog și chem mâine oamenii în Piața Universității nu vin nici cinci. Și văd cum se adună 10.000 de inși deoarece au fost chemaţi pe Facebook de Neluţu Nelu. Păi stai puţin, că nu e vreo vedetă... cine e Neluțu?

- Nu credeți că pot exista mișcări spontane?

- Nu există așa ceva. Caragiale a scris o schiță celebră - „Statistică” - și mereu o invoc pentru că ne oferă adevăruri valabile pentru toate demonstraţiile, mitingurile și protestele care au marcat istoria României. Avem un nucleu de inși aduși de alţii, regizorii scandalului într-un loc anume, la care se adaugă foarte multă gură cască. Televiziunile de știri creează o isterie, noi, românii, nu suntem obișnuiţi cu mișcările de stradă și atunci e un eveniment. E duminică seara, ești tânăr, ce dracu’ să faci?! Te duci la protest. Mulţimea e foarte ușor de manipulat. Cum de au umbat duminică prin tot Bucureștiul? Cine îi ducea? De ce nu s-au dus la circul Globus, de exemplu? Pentru că sunt specialiști în manipulare în interiorul mulţimii, care au zis hai acolo și dincolo. Mulţimea fiind amorfă, jumătate din ea venind la iluminaţie, a fost ușor de convins.

„Presa a putut să schimbe ceva numai atunci când a făcut parte dintr-o conspiraţie”

- Presa moare și se și predă foarte ușor? Politicienii noștri nu mai tremură la gândul că vine un jurnalist să-i ia la întrebări. Pe de altă parte, s-o recunoaștem: suntem ieftini, ușor de cumpărat.

- Interesantă întrebarea. După 1989 s-au creat trusturi de presă. Sigur că ele, mogulizate, reprezentau și nu reprezentau un pericol. De ce? Era foarte greu ca trei moguli să se unească. Au fost rare situaţiile când trusturile de presă s-au unit împotriva unui politician, de regulă ele s-au concurat. Presa nu se poate face fără forţă financiară. Eu știu foarte bine asta. Un jurnalist cu experienţă trebuie plătit bine. Și de-aici ajungem la întreaga operaţiune a sistemului din ultimii 12 ani de spargere a forţelor financiare din presă și înlocuirea lor cu o puzderie de bloguri, site-uri, care sunt ușor de manipulat și ușor de făcut.

- Un fel de „dezbină și cucerește” sau mai simplu, „dezbină și condu”?

- Nu chiar, dar fenomentul a fost foarte interesant. Vă dau ca exemplu trustul lui Adrian Sârbu, pe care l-am urmărit. Dincolo de ce i s-a întâmplat lui Sârbu, au splitat Mediafax. O serie de oameni au fost atrași și au făcut o altă agenţie de presă. Cum și de la diferite ziare a plecat câte unul care a făcut un site. Interesant este că pe vremuri, chiar și dacă erai om de afaceri, își trebuiau bani să finanţezi un ziar. Acum e ușor: îi dai unuia 500 de euro și face un site, iar site-ul lui și ale altora ca el constituie la un moment dat un bâzâit, un zgomot de fond, dar - atenție! – aceste site-uri sunt luate și considerate egale cu Evenimentul zilei, cu Adevărul, cu Gândul. Presa a putut să producă efecte și să schimbe ceva numai atunci când a făcut parte dintro conspiraţie. Altfel, nu a reușit niciodată.

În partea a doua a interviului, care va fi publicată în ediția de vineri, citiți despre căile de ieșire a mass-media din criză pe care le vede gazetarul Ion Cristoiu, dar aflați și pe cine ar vrea scriitorul Ion Cristoiu să salveze din istorie, sau la ce scenă istorică i-ar fi plăcut să asiste, fără să fie văzut.