Iohannis va chema liderii partidelor parlamentare la consultări pentru legile siguranței naționale

Iohannis va chema liderii partidelor parlamentare la consultări pentru legile siguranței naționale

Preşedintele Klaus Iohannis îi va chema pe liderii partidelor parlamentare la consultări pentru a-i convinge să adopte în regim de urgenţă legea privind cartelele prepay şi legea securităţii cibernetice, a declarat senatorul Daniel Savu, membru în Comisia de control SRI.

Şeful statului a făcut acest anunţ în şedinţa de bilanţ al SRI pe anul 2015, potrivit senatorului.

Scopul consultărilor

“Preşedintele a spus că va vorbi cu liderii partidelor să-i convingă că aceste modificări sunt importante şi că există un vid legislativ din acest punct de vedere“, a declarat senatorul, citat de Mediafax. El a mai spus că preşedintele nu a precizat când îi va chema pe liderii partidelor parlamentare la consultări. “A spus doar că sunt modificări importante în interesul siguranţei naţionale şi s-a angajat să discute cu liderii partidelor despre acestea“, a completat Savu.

Restanţe legislative

În declaraţia de presă susţinută după şedinţa de prezentare a bilanţului SRI pe anul 2015, preşedintele a amintit că a discutat şi despre restanţele pe care România le are în materie de legislaţie.“Mă refer aici atât la reluarea discuţiei cu privire la legislaţia din domeniul securităţii cibernetice, cât şi la ansamblul reglementărilor în domeniul securităţii naţionale. Absenţa unei legislaţii coerente, unitare şi actualizate în materie de securitate naţională rămâne o temă sensibilă. Avem nevoie de o reformă legislativă, care necesită timp, dezbatere şi coordonare, dar care nu mai poate întârzia“, a declarat marţi Iohannis.