Iohannis, cuvinte emoționante adresate Regelui Mihai I. Președintele a scris în carea de condoleanțe

Iohannis, cuvinte emoționante adresate Regelui Mihai I. Președintele a scris în carea de condoleanțe

Preşedintele Klaus Iohannis a lăsat câteva rânduri emoționante în cartea de condoleanţe de la Castelul Peleş și a menționat importanța pe care regele Mihai I o are în istoria României.

Liderul statului susține că meritele Regelui sunt incomensurabile din moment ce acesta şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române.

"A plecat dintre noi un lider veritabil, care a reprezentat ţara cu onoare, curaj şi patriotism, în vremuri grele, devenind un reper de identitate şi solidaritate pentru naţiune: Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Prin tot ceea ce a făcut, Mihai I şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române şi a servit cu abnegaţie, demnitate şi responsabilitate ţara în care s-a născut. Românii l-au iubit, l-au respectat şi sunt convins ca el va rămâne în memoria colectivă ca un simbol al luptei poporului român pentru libertate", a scris şeful statului, care a venit, miercuri, să îi aducă un ultim omagiu fostului suveran.

Klaus Iohannis afirmă că amintirea regelui Mihai I va rămâne mereu vie în sufletele românilor.

"În aceste clipe triste, transmit condoleanţele mele întregii Familii Regale. Sunt alături de toţi cei care respectă amintirea Regelui Mihai I şi care, în aceste momente, îşi exprimă regretele faţă de trecerea la cele veşnice a uneia dintre cele mai proeminente personalităţi ale istoriei noastre. Sunt convins că amintirea regelui Mihai I va rămâne mereu vie în sufletele românilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a mai scris preşedintele.