Mutările din ultimele săptămâni prefațează forțarea debarcării lui Dragnea de la vârful PSD. Strategia folosită de gruparea Iohannis este concentrarea tuturor bătăliilor deschise împotriva liderului PSD într-o perioadă scurtă de timp, să nu aibă timp să se dezmeticească și să riposteze.

Pentru a-l pune definitiv la pământ, trei condiții trebuie îndeplinite cumulativ: pierderea sprijinului politic în PSD, pierderea guvernării, închiderea oricărei posibilități ca Dragnea să câștige bătălia în instanță, prin deschiderea unui nou dosar. De asemenea, trebuie construită atmosfera socială și mediatică propice pentru organizarea acestor lovituri împotriva PSD, adică proteste de stradă și campanii de presă care lovesc personal și frontal adversarul.

Împotriva lui Liviu Dragnea s-au mai pus în mișcare instrumente legale și extralegale, politice și mediatice, pentru a-l scoate din politică. Spre deosebire de timpurile mai vechi, Dragnea se bucură însă de avantajele modernității: nu poate fi condamnat și omorât fără proces (cum a fost în cazul lui Catilina), iar Klaus Iohannis este departe de inteligența politică și persuasivă a lui Cicero, care a reușit, într-un discurs de câteva minute, să convingă 600 de senatori romani de vina lui Catilina, declarând război acestui inamic al Republicii.

Nu ar fi de mirare ca, prezent în Parlament pentru susținerea discursului solemn de Centenar, Klaus Iohannis să înceapă abrupt cu celebra frază ciceroniană: „Până când vei abuza de răbdarea noastră, o, Dragnea?” Faptul că același lucru poate fi spus și despre Iohannis nu va împiedica propaganda să își facă –conștiincios – treaba.

În anul 63 î. Hr., Cicero câștiga pentru a două oară funcția de consul (cea mai înaltă funcție în Republică), inventând un complot împotriva statului pus la cale de contracandidatul său pe nume Catilina. Promițând poporului ștergerea (aministierea) datoriilor, el însuși bârfit ca înglobat în datorii, Catilina ar fi pus la cale asasinarea consulului roman și răsturnarea Republicii. Evident, din poziția de consul, Cicero avea toate motivele și oportunitățile să fabrice contracandidatului său un dosar foarte solid. În anul 2018, Klaus Iohannis, președinte și candidat pentru al doilea mandat, vrea să câștige cursa prezidențială inventând un complot împotriva statului pus la cale de adversarului lui, pe nume Liviu Dragnea. Cititorul poate fi surprins de paralelism – aparent forțat – între cele două cazuri; dar nu este așa.

Un prim pas este transformarea adversarului/ contracandidatului în inamic al statului, lipsit de orice drepturi și libertăți, privat chiar de calitatea de cetățean. Efortul de demonizare a președintelui PSD este uriaș, acesta fiind omul cel mai lipsit de calități care a existat vreodată în România (conform propagandei). Încălcarea vieții private în cazul președintelui PSD a devenit deja o cutumă socială. Orice recurs la lege, posibil în cazul oricărui cetățean, devine, în cazul lui Dragnea, o acțiune de sfidare la adresa poporului sau chiar abuz. Pe scurt, Dragnea este antiromân și de aceea trebuie tratat de instituțiile statului nu ca un cetățean normal, ci ca un inamic extern. Faptul că șeful PSD face tot ce îi stă în putință pentru a avea parte de un proces corect reprezintă, în ochii propagandei, ceva inimaginabil.

Încă un pas: inventarea unei uriașe mașinațiuni politice, a unui complot diabolic pus la cale de Liviu Dragnea (la Scroviștea, pe ascuns) ca să arunce țara în aer. Propaganda toacă de luni de zile la scenariul că PSD, condus de Dragnea, scoate România din UE, aruncă în aer democrația, pune cruce justiției, omoară presă, gazează cetățenii etc. Chiar dacă, în unele circumstanțe, sunt motive reale de îngrijorare și critici absolut bine meritate la adresa actualei guvernări, riscurile sunt atât de exagerate, pericolele atât de hiperbolizate, încât realitatea este complet evacuată de propaganda antiDragnea.

În altă ordine de idei, se procedează la demascarea așa-zișilor complotiști, a complicilor inamicului. Toti colaboratorii lui Dragnea sunt suspectați, anchetați, verificați, întorși pe toate fețele pentru a găsi „probele” complotului. Unii dintre ei se autodenunță ca complotiști, după ce ies din grațiile lui Dragnea, încep să aducă probe (discursive, pentru că altceva nu au produs), fac exerciții de retorică cum prind un microfon (cazul puciștilor).