Iohannis, NEMULŢUMIT de Legea locuinţei. Şeful statului a RETRIMIS-O în Parlament
- Iasmina Ardelean
- 29 noiembrie 2016, 18:06
Iohannis a retrimis în Parlament Legea locuinţei. El critică faptul că textulnu stabileşte criterii obiective care să permită evaluarea situaţiei economice.
„Considerăm că asigurarea de locuinţe pentru categoriile de persoane defavorizate impune, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile şi, în acelaşi timp, responsabile, numai astfel statul realizându-şi funcţia socială prin protecţia pe care doreşte să o acorde unor persoane vulnerabile. Însă, deosebirea de tratament juridic între persoanele care pot beneficia de locuinţă socială şi persoanele care pot beneficia de locuinţă de sprijin nu se justifică, în opinia noastră, prin raportare la criterii obiective şi raţionale, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament a Legii pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996'', se arată în cererea de reexaminare.
Şeful statului precizează că actul normativ pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996 reglementează un nou tip de locuinţă - locuinţa de sprijin, informează agerpres.ro.
El menţionează faptul că, potrivit legii transmise la promulgare, locuinţele de sprijin sunt cumpărate prin licitaţie publică de către autorităţile administraţiei publice locale şi sunt atribuite cu chirie unor persoane sau familii, care urmează a fi evacuate sau au fost evacuate din locuinţele proprietate personală prin proceduri de executare silită, în urma neachitării obligaţiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar şi a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea uneia în condiţiile pieţei.
Şeful statului precizează că legea stabileşte că pot beneficia de locuinţe de sprijin şi alte persoane a căror locuinţă a fost executată silit în urma neplăţii unui contract de credit ipotecar, în cazul în care locuinţa de sprijin nu este solicitată de fostul proprietar al acesteia. De asemenea, el arată că, în condiţiile articolului 568, pot beneficia de aceste locuinţe şi alte categorii de solicitanţi, simpla trimitere la respectarea prevederilor prezentei legi nefiind suficient de precisă şi clară pentru identificarea acestora.
Preşedintele Iohannis menţionează că legiuitorul nu stabileşte cauzele ce determină neplata obligaţiilor rezultate din contractele de credit în măsură să corespundă caracterului social al legii, iar, în consecinţă, orice neplată a obligaţiilor contractuale, chiar imputabilă, ar putea atrage aplicabilitatea regulilor privind locuinţa de sprijin.
El critică şi faptul că textul nu stabileşte criterii obiective care să permită evaluarea situaţiei economice a persoanelor sau familiilor care pot solicita repartizarea de locuinţe de sprijin.