De la probleme de politică externă la decizii legate de finanțe, președintele Klaus Iohannis și Coaliția de guvernare se contrazic pe orice temă e lansată public.

Cred că și dacă ar avea de organizat împreună un parastas s-ar certa de la culoarea prosoapelor care trebuie împărțite. România e în starea ei naturală, e război între palatele unde se iau decizii.

La începutul vacanței de 1 Mai, am lansat în Evenimentul Zilei ipoteza că strategia lui Klaus Iohannis pentru următoarea perioadă va fi de a respinge orice propunere venită la promulgare de la coaliția PSD-ALDE, fie că e vorba de legi inițiate de parlamentari sau de proiecte lansate de Guvern. Am denumit această formă de luptă a președintelui cu guvernarea ”grevă prezidențială”, pentru că stiloul principal de la Cotroceni refuză, practic, să se lase folosit la promulgări, preferând să-și lase cerneala să curgă doar pentru sesizări către Curtea Constituțională sau pentru documente retrimise la Parlament pentru reexaminare.

Așa se explică avalanșa de trimiteri către CCR și de legi retrimise aleșilor. În lupta asta de gherilă, unele acte normative ies cu caetele sparte, altele sunt promulgate după lungi amânări și atunci semnătura vine în silă, stiloul grevist zgâriind foaia de furie.

Cum pe parcursul acestui război, Iohannis a cerut de câteva ori demisia premierului Viorica Dăncilă, natural că prima speculație care a apărut este că președintele țintește schimbarea premierului. Din cauza faptului că imediat după primul an de mandat, lui Iohannis i-a ieșit figura cu ”Guvernul meu”, se discută deja prin cafenele de posibilii înlocuitori ai lui Dăncilă.

Să fi avut deja efect greva?

Sunt aruncate pe piață două nume din PSD, vicepremierul Viorel Ștefan și ministrul Mihai Fifor. Amândoi au ieșit public și l-au atacat pe Iohannis pentru acțiunile din ultima vreme împotriva Guvernului, așa că i-am putea exclude de pe o listă de premieri pentru care Iohannis să simtă că merită să lupte.

Recenta mutare a lui Siegfried Mureșan de la PMP la PNL a reaprins și ea mințile celor care văd posibilă schimbarea majorității parlamentare. Discuțiile au apărut pentru că de vreo două ori PMP l-a propus pe Mureșan ca premier, când restul Opoziției se prezenta la consultările de la Cotroceni doar ca să-l anunțe pe Iohannis să nu conteze pe ei. Sigur că e bizară și acceptarea lui Mureșan la PNL, părând rodul unor negocieri peste capul liderilor de la București. Eu cred că acceptarea lui Mureșan are mai multă legătură cu negocierile purtate de liberalii de la Bruxelles cu liderii grupului Partidului Popular European și nu cu jocurile de la București. Pare un serviciu făcut PPE și nu cooptarea unui posibil premier.

Chiar dacă demiterea a încă un prim-ministru PSD ar fi un succes pentru Klaus Iohannis nu ăsta e scopul principal al conflictului declanșat de președinte, ci pregătirea candidaturii pentru al doilea mandat.

De la momentul plimbării cu bicicleta pe la Arcul de Triumf încoace, Iohannis nu face decât să se asigure că rămâne principalul contracandidat al prezidențiabilului PSD, bătălia fiind calificarea în turul al doilea. Restul sunt doar elemente de culoare.

În acest război, Cotroceniul, Victoria sau Palatul Parlamentului aruncă din ce în ce mai multe arme, instituții, aliați. Are importanță că e vorba de Curtea Constituțională, relațiile cu Israel, SUA sau Uniunea europeană, Consiliul pentru Combaterea Discriminării și multe altele?

Nu, scopul scuză mijloacele.