Iohannis, exploziv! A dat de pământ cu PSD. Care e dorința social-democraților

Iohannis, exploziv! A dat de pământ cu PSD. Care e dorința social-democraților

Președintele Klaus Iohannis acuză PSD pentru problemele cu care se confruntă sistemul medical în actualul context epidemiologic.

Într-o declarație de presă, prilejuită de împlinirea unui an de la alegerile prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs electoral, atacând adversarii politici din PSD. El i-a găsit pe social-democrați responsabili pentru greutățile cu care se confruntă sistemul medical în actualul context epidemiologic, dar și cu celelalte probleme ale statului.

Înainte de conferința de presă, Iohannis a avut o întâlnire de taină cu liberalii prin care harta politică a cunoscut schimbări importante. 

„Să nu uităm niciun moment că la 3 decenii de la Revoluţie România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent. PSD este singurul vinovat pentru acest dezastru şi acest lucru trebuie afirmat clar şi răspicat. Am datoria să spun lucrurile pe nume, pentru că miza e una uriaşă, destinul României de mâine. Ţara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupția și incompetența guvernelor PSD care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură și au direcționat fondurile publice către clientela de partid. Nici o reformă nu a fost dusă până la capăt în România, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD”, a afirmat Klaus Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Klaus Iohannis a precizat că România a fost afectată profund de corupţia şi incompetenţa guvernelor PSD care au condus țara în ultimii 30 de ani. Astfel, acest partid a promovat doar interesele particulare ale clientele politice și mai puțin pe cele ale majorității românilor.

„Nu au investit în infrastructură şi au îndreptat banii către clientela de partid. Nicio reformă care s-a vrut reală nu a scăpat nesabotată de PSD. Aşa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, o infrastructură deficitară. Clientelismul promovat la nivel de politică de stat şi indiferenţa faţă de problemele sistemice acute au dus la pericolul ca statul să nu îşi mai poată îndeplini misiunea fundamentală – apărarea şi protejarea drepturilor cetăţenilor”, a mai spus Klaus Iohannis.

Iohannis promovează PNL

În acest context, președintele a subliniat că doar PNL și-a asumat guvernarea țării, în acele vremuri în care alții au preferat să stea deoparte și că acest partid trebuie să rămână la guvernare și după 6 decembrie.

„Într-un asemenea context nefast și extrem de dificil, un singur partid și-a asumat responsabilitatea guvernării țării atunci când mulți alții au preferat să nu se implice. Nu a fost deloc ușor, dar chiar și cu un guvern PNL minoritar, atacat din toate părțile și fără susținere parlamentară, multe lucruri s-au schimbat în bine. Concomitent cu eforturile uriașe pentru gestionarea epidemiei, cu resurse limitate aflate la dispoziție, am demarat, într-un strâns parteneriat cu Guvernul, reforme importante care trebuie continuate și aprofundate”, a spus președintele.

El a precizat că toate deciziile se iau în acest moment cu consultarea experților și a specialiștilor, iar România are o relație foarte bună cu partenerii europeni. Drept urmare, a concluzionat Klaus Iohannis, va fi nevoie de o nouă majoritate parlamentară și un nou guvern de dreapta, construit în jurul PNL, care să continue reformele începute.

„Pe 6 decembrie trebuie să lăsăm în urmă definitiv acest coșmar. Sunt în continuare sută la sută implicat pentru ca proiectul cu care am fost ales, România normală, să prindă contur. Vă asigur că voi lucra alături de viitorul guvern, pe care îl văd constituit în jurul PNL, pentru a transforma această viziune în realitate. PNL este partidul care la finalul anului trecut a avut curajul să își asume o guvernare știind că preia un buget secătuit și o administrație în care PSD a plasat numeroși incompetenți”, a mai spus președintele Iohannis.

Potrivit spuselor sale, România are șansa să fructifice oportunitățile postpandemie pentru a se relansa economic și social.

„Reformele adevărate le facem împreună, nu separat, pentru că forța noastră stă în valorile comune care ne unesc. Sunt decis să conduc acest amplu proiect de reconstrucție națională alături de toți partenerii care în acești ani mi-au dovedit că sunt total dedicați aceleiași viziuni de dezvoltare ca și mine şi sunt convins că peste patru ani de acum înainte vom vedea noua față a României demne, prospere și democratice”, a încheiat Klaus Iohannis.