Iohannis, atras în capcană? Deţinuţii politici prezentaţi de PSD nu fac parte din AFDPR. Breaking news

Iohannis, atras în capcană? Deţinuţii politici prezentaţi de PSD nu fac parte din AFDPR. Breaking news

PSD s-a prezentat, vineri, la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Iohannis, cu o delegație formată din Eugen Nicolicea, Marin Iancu şi Ioan Muntean, foşti deţinuţi politici. Consultările s-au terminat în urmă cu aproximativ 3 ore și deja au început să apare controverse cu privire la delegația trimisă de PSD.

Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a răspuns unei întrebări referitoare la cazul lui Ioan Muntean, unul dintre deținuții politici care a făcut parte din delegația PSD.

Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a oferit acest răspuns pentru DC News, ca urmare a informațiilor lansate în spaţiul public de către PRO TV conform cărora, Ioan Muntean, cel care a făcut parte din delegaţia PSD, nu ar fi fost deţinut politic, ci deţinut de drept comun.

„Nu cunosc acest caz iar persoanele respective (n.r. - deținuții politici prezenți la Cotroceni) nu sunt membri la AFDPR. Iulius Filip era membru la noi, iar pe ceilalţi nu îi ştim şi nu ştiu de ce, efectiv, ne-au ocolit. Nu vin pe la noi. Noi suntem cei închişi până în 64, cu noi s-au întâmplat lucruri greu de imaginat în ziua de azi, mult mai dure decât pe vremea lui Ceauşescu când, degeaba vor unii să zică altceva, dar aveau vorbitor, aveau scrisoare, pachet, dar pe vremea noastră nu aveam absolut nimic”, a declarat Octav Bjoza.

Amintim că la finalul întrevederii, Ioan Muntean a spus, la finalul întrevederii, că i-a solicitat preşedintelui Iohannis să semneze decretul pentru revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României. El a precizat că Lazăr a făcut parte din comisia care i-a amânat eliberarea din Penitenciarul Aiud de două ori.

„Am cerut domnului preşedinte să semneze decretul ca să îl revoce din funcţie şi mi-a spus că o să vadă”, a declarat fostul deţinut politic.