Duminică, 12 mai 2019, aflat la Timișoara, în campania pentru europarlamentare, Dacian Cioloș, liderul de facto al Alianței 2020, a făcut o declarație identificată rapid de întreaga presă drept un atac la adresa lui Klaus Iohannis: „Cred că viitoarea Constituție a României trebuie să precizeze mai clar responsabilitatea guvernării. Președintele și Guvernul trebuie să lucreze împreună, dar, pentru asta, Președintele țării trebuie să își asume decizii. Dacă nominalizezi în fruntea guvernului toate, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca Președinte, trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru nominalizare. Pur și simplu ne putem trezi că punem în fruntea guvernului pe oricine. Nu ai cum să îl dai jos, dacă o gașcă de oameni nu vrea asta. Vom schimba aceste prevederi. Vrem un Președinte implicat și responsabil, un Parlament care să răspundă voinței poporului! Și un guvern profesionist”.

Dacă e vorba chiar de un atac, putem aprecia doar prin raportare la două realități indiscutabile: Realitatea atacurilor din România celor doi ani electorali, unul după altul, 2019 și 2020. Realitatea obiectivului politic pentru care au apărut USR și PLUS, legate ulterior într-o alianță, intitulată Alianța 2020.

Realitatea electorală a momentului arată un nivel înalt de violență a dialogului între competitorii politici. Pînă și Klaus Iohannis, vîndut românilor de Serviciile din interior în cooperare cu cele din afară drept un Carol al II-lea venit pe meleaguri moldo- valahe să-i învețe pe babuini ce vrea să însemne un neamț cu nasul pe sus, s-a grăbit să coboare atacurile antiPSD la nivelul înjurăturii de mamă. N-a ajuns pînă la invocarea părților anatomice rușinoase, dar nici mult nu mai are.

Prin raportare la ce înseamnă în România electorală un atac la adresa unui adversar, zicerea lui Dacian Cioloș de la Timișoara e un soi de ciupit de bucă din greșeală în timpul masajului făcut de o profesionistă unui client cu cont în bancă.

 – Pardon, se scuză distinsa, călare pe obiectiv, după care continuă masajul cu și mai mare osîrdie. Realitatea obiectivului pentru care a fost creată Alianța cere ca USR și PLUS să-l atace pe Klaus Iohannis de pe poziția unui electorat scîrbit de întreaga clasă politică și îndeosebi de oamenii vechi ai acestei clase. Nici Klaus Iohannis, nici liderii PNL, ca să mă refer doar la partea Dreaptă a scenei noastre politice, nu sînt pentru acest electorat oameni noi, virgini în materie de compromisuri mizere, de afaceri de corupție și mai ales de trecere dintr-un pat întraltul. Klaus Iohannis, ca să dăm numai un exemplu, ar fi pentru acest electorat țintă un politician care a practicat pe larg prostituția politicianistă.

A concubinat cu PSD în 2009, de dragul funcției de premier, a fost cît pe-aci să devină, la cerere, viceprim ministru în Guvernul USL din 2014, a fost acuzat în presă de afaceri imobiliare, are o camarilă de oameni de afaceri la fel de nesățioasă ca și cea a lui Liviu Dragnea, la un moment dat s-a hîrjonit și cu Guvernarea PSD- ALDE.

Alianța 2020 a apărut sub semnul credinței că generațiile tinere, trezite electoral în ultimi ani, vor oameni noi pe scena politică și prin urmare vor de la USR și de la PLUS poziții tranșante, virulente chiar față de întreaga clasă politică, dar mai ales față de partidele de Dreapta, cele care vor votul alegătorilor presupuși de Alianță. Lesne de imaginat ce victimă sigură ar fi pentru Alianță, din această perspectivă, PNL.

Cu oamenii săi vechi și otova, unii dintre ei precum Vasile Blaga, chiar candidați la europarlamentare, nu din alt motiv, decît acela de a beneficia de avantajele pensiei de lux oferite de condiția de europarlamentar, sau chiar Ludovic Orban, personaj care, în clipa cînd strigă la PSD, nu știi dacă să rîzi, pentru că e comic sau să te prinzi cu mîna de nas, de teamă că i-ar crăpa nădragii în fund.

Prin raportare la aceste exigențe reclamate de realitățile care au dus la ivirea Alianței DA, așa zisul atac al lui Dacian Cioloș e o comedie de prost gust. Klaus Iohannis nu e criticat, pentru că face parte dintre oamenii vechi, pentru că nu se deosebește cu nimic de baronii PSD și PNL, pentru că vede în înalta funcție de președinte nu o datorie de a se sacrifica pe altarul public, ci un bacșiș zilnic de privilegii de lux.

Klaus Iohannis e criticat, pentru că, vezi Doamne! n-a fost suficient de ferm cu PSD ca președinte. Asta venind de la un politician care a fost ținut premier tocmai de către majoritatea PSD-istă din Parlament și față de care nici măcar nu s-a șters la nas de teamă să nu fie dat de a berbeleacul din fotoliul de la Victoria. Presa a văzut în zicerea de la Timișoara nu numai un atac, dar și un atac în premieră.

O scurtă reamintire a poziției adoptate de Dacian Cioloș față de Klaus Iohannis contrazice teza premierii. Din reproșul că n-a fost suficient de ferm cu PSD Dacian Cioloș și-a făcut o permanență a vieții și activității sale din ultima vreme. Pe 3 noiembrie 2018, cu șase luni în urmă, Dacian Cioloș spunea despre Klaus Iohannis: „Eu știu că domnul Iohannis ține foarte mult la a respecta Constituția. E un om drept, e probabil și caracterul dînsului și profilul dînsului, și apreciez asta, am apreciat asta de multe ori și pe perioada în care am fost prim-ministru. Cred însă că Președintele României, în momentul de față, are nevoie să fie, sau românii au nevoie ca Președintele României să fie mult mai dătător de încredere că își folosește prerogativele în așa fel încît să apere cu toate mijloacele pe care le are statul de drept și să dea acest semnal foarte mult. Poziția de Președinte, așa cum o simt eu, are niște prerogative formale și are niște prerogative morale, lumea așteaptă într-adevăr mult mai mult decît permite Constituția de multe ori de la președinte, dar cred că președintele trebuie să găsească modalitatea prin care respectînd Constituția să dea în permanență acea încredere oamenilor care l-au investit”.

Ca și în cazul zicerii de la Timișoara sare în ochi prudența de a nu-l supăra pe domnul președinte, evitarea refererii directe prin folosirea funcției de președinte în general. Putem numi aceasta un atac? Putem numi zicerea de la Timișoara un atac? Nici vorbă. Putem numi declarația de la Timișoara cel mult o critică tovărășească de pe vremuri.

Deși eu prefer s-o numesc o ciupitură de bucă, din greșeală, în timpul masajului. N.B. Recitindu-mi textul de mai sus în vederea publicării, era să mor de rîs la mustrarea mea că Dacian Cioloș nu-l atacă pe Dacian Cioloș ca pe un om vechi al unei clase politice îmbătrînite în rele. Păi cum să critice Dacian Cioloș pe cineva că e un om vechi în politica dîmbovițeană? El e cumva altceva decît un om vechi?