Autoarea scurtmetrajului "Stopover" spune că nu-şi poate eticheta producţia.

Astăzi începe festivalul Sundance (20-30 ianuarie), cel mai important din SUA, iar "Stopover", scurtmetrajul Ioanei Uricaru, participă la competiţia de profil a prestigiosului eveniment. Distribuţia filmului este alcătuită din Monica Bârlădeanu, Damian Drăghici, Aristiţa Diamandi şi Afrodita Androne.

EVZ: De ce aţi schimbat titlul scurtmetrajului din "Malpensa" în "Stopover"? Ioana Uricaru: Malpensa, după cum bănuiesc că se ştie, este numele aeroportului din Milano. Ne-a plăcut foarte mult ca titlu (mă face să mă gândesc la "mal pensiere" - gând rău sau deochi), dar se pare că nu ne-a fost cu noroc. Aeroportul Malpensa nu ne-a lăsat nici să filmăm, nici să plasăm acţiunea acolo, nici să folosim numele pentru titlu.

Greu cu eticheta la scurtmetraje

Ce v-a atras la scenariul lui Cristian Mungiu? E una dintre situaţiile acelea care sunt foarte uşor de înţeles şi de crezut, ceva ce se poate întâmpla oricui, dar, în acelaşi timp, te face să te gândeşti la tot felul de lucruri şi aşa mai afli câte ceva despre natura umană, despre emoţiile noastre, despre români...

"Dramedie" ar fi o etichetă bună pentru "Stopover"? Dacă nu, cum l-aţi caracteriza? Nu ştiu exact pentru că e mai greu să etichetezi filmele de scurtmetraj, ele se bazează mai mult pe o poveste succintă cu impact imediat decât pe dezvoltarea unor convenţii de gen.

Aţi întâmpinat dificultăţi apropo de filmările în aeroport? Răzvan Rădulescu povestea că pentru el filmările în aeroportul Otopeni au fost un coşmar... Aeroportul Bari-Palese, unde am turnat în cele din urmă, a fost extraordinar ca loc de filmare. Ne-au ajutat foarte mult, ne-au permis accesul complet inclusiv în zonele de securitate, au tras burdufuri şi au deschis magazine pentru noi.

Aeroportul a funcţionat în mod normal în timpul filmărilor noastre şi nu a fost simplu să ne adaptăm unii altora, dar bunăvoinţa lor şi flexibilitatea noastră s-au combinat ca să dea rezultate excelente, cred eu. Interiorul avionului a fost filmat într-un avion Tarom, la Otopeni, şi ei au fost fantastic de binevoitori şi ne-au ajutat enorm. Mie, personal, mi-e foarte frică să zbor cu avionul şi eram mereu stresată că filmarea noastră ar putea pune în pericol si gu ranţa pasagerilor, dar până la urmă ne-am ţinut cu toţii firea şi n-am făcut nicio poznă.

Experimente după a treia dublă

Cum aţi colaborat cu Monica Bârlădeanu şi cu Damian Drăghici, cu atât mai mult cu cât "Stopover" este debutul lui în film? De ce i-aţi ales pe ei pentru acest scurtmetraj? Monica a fost preferinţa mea încă înainte de a organiza audiţii - îmi plăcuse foarte, foarte mult în "Francesca" şi îmi doream să lucrăm împreună. Am avut dreptate. Monica are o pregătire excelentă, a luat cursuri de actorie cu cei mai buni profesori şi e de un profesionalism desăvârşit.

Iar când actorul are această bază solidă, e foarte reconfortant, fiindcă ştii că ai ceva bun de pe la dubla a treia - după care poţi începe să experimentezi. Cât despre Damian, pe care l-am distribuit la sugestia lui Cristian, a fost, cum se spune, "de-acolo". Are nişte instincte formidabile şi o prezenţă, un şarm natural cu care a izbutit să completeze în mod foarte echilibrat performanţa actorilor profesionişti.

COLABORARE. Profesionalismul Monicăi Bârlădeanu şi şarmul lui Damian Drăghici au făcut casă bună la "Stopover", crede Uricaru FOTO: MOBRA FILMS

TEAMA DE ZBOR

"Spaimele astea viscerale te iau pe sus"

Care a fost cea mai provocatoare etapă din realizarea acestui scurtmetraj? De ce? Faptul că a trebuit să zbor de patru ori pentru prospecţii şi filmări. E aproape amuzant cum spaimele astea viscerale te iau pe sus şi orice altceva pare relativ simplu prin comparaţie...

Cum vă aşteptaţi că va fi primit la Sundance? Am auzit că, în general, acolo sălile sunt totdeauna pline. Asta ar fi cel mai drăguţ, să fie văzut de cât mai multă lume. Şi mă bucur că pot să fiu în sală cu ei (datorită ICR New York, care mi-a sponsorizat deplasarea la festival).

Cum arată spectatorul ideal al lui "Stopover"? Arătând filmul la prieteni în America, am constatat că e puţin dificil să înţeleagă anumite elemente de subtext din cauza dife renţelor culturale. Altfel, pentru mine spectatorul ideal al oricărui film e cel care simte ceva şi după ce proiecţia s-a terminat - cu cât mai mult după, cu atât mai bine. Dar mă surprinde întotdeauna cine şi ce simte, şi asta e parte din fun.