Dosarul transnistrean, discutat cu reprezentanți ai ONU. Unde s-au blocat negocierile

Dosarul transnistrean, discutat cu reprezentanți ai ONU. Unde s-au blocat negocierile Sursa foto: Wikipedia

Republica Moldova. Viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian a discutat cu secretara generală adjunctă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) perspectivele dosarului transnistrean. Pe lângă rezolvarea diferendului, cei doi au menționat necesitatea evitării unei escaladări a situației.

Dosarul transnistrean, discutat cu oficiali ONU

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere de lucru cu Shoko Noda, secretară generală adjunctă a Organizației Națiunilor Unite (ONU), directoarea Biroului de Criză al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Oficialul ONU a fost însoțit de Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova.

Conform unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare, s-a discutat despre căile de rezolvare a diferendului transnistrean. Totodată, dialogul s-a axat pe stringența impulsionării negocierilor.

„Dialogul s-a focusat pe situația curentă în dosarul transnistrean, dinamica interacțiunii în formatele de negocieri existente, probleme stringente și soluțiile promovate de Chișinău, prioritățile guvernamentale în implementarea politicilor sectoriale de reintegrare a țării. Evitarea scenariilor de escaladare, menținerea unei ambianțe de securitate și de dialog constructiv, păstrarea canalelor de comunicare stabilite și rezolvarea problemelor actuale în interesele legitime ale populației, au fost evocate în calitate de linii primordiale de acțiune”, se arată în comunicat.

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a evidențiat impactul productiv al proiectelor de dezvoltare și de promovare a măsurilor de încredere. Unele dintre acestea sunt implementate cu suportul ONU în Republica Moldova.

Sursa foto; Biroul pentru Reintegrare

Republica Moldova, de 34 de ani ruptă în două

Regiunea separatistă din stânga Nistrului și-a proclamat unilateral și ilegal independența pe 2 septembrie 1990. Noul stat în stat, creat în toiul destrămării fostei URSS, nu a fost recunoscut de nicio țară.

Nici Federația Rusă, care are dislocată armată în stânga Nistrului, nu a recunoscut oficial rmn. Totuși, controlează teritoriul separatist prin intermediul interpușilor săi.

Armata rusă continuă să staționeze pe teritoriul Moldovei. Rusia încalcă astfel propriile angajamente de retragere totală asumate de Rusia la conferințele OSCE, din 1999 și 2001.

Pe teritoriile separatiste, la Cobasna, se află și unul dintre cele mai mari depozite de arme din lume. Regimul de la Tiraspol nu acceptă o inventariere a depozitului, dar acolo s-ar păstra peste 20 de mii de tone de diferit armament.

Regiunea separatistă a supraviețuit prin sprijinul acordat de Rusia, dar și pentru că nu achită pentru gazul rusesc consumat.