IOAN ANDONE, DEMIS DE LA CFR CLUJ

IOAN ANDONE, DEMIS DE LA CFR CLUJ

După cum au anunţat aseară, înainte de partida cu Poli Iaşi, clujenii au ales să renunţe la Ioan Andone după seria de rezultate nefericite din acest debut de campionat, informează sport.ro. Antrenorul campioanei CFR Cluj a fost demis după numai şase etape, el antrenând echipa din mai anul trecut. În acest timp el a reuşit să aducă primul titlu din istoria CFR-ului.

Potrivit sursei citate, cel care îi va lua locul pe banca tehnică este spaniolul Javier Irureta, în vârstă de 60 de ani. Irureta a mai antrenat şi pe Deportivo La Coruna, Celta Vigo, Real Zaragoza si Real Betis. După egalul de aseară, Andone a declarat că dacă şefii de la CFR vor să-l demită nu ar fi nicio problemă.

"Înţeleg nemulţumirea suporterilor, este normal să fie supăraţi, venim după un an în care am câştigat tot ce se putea câştiga şi lumea nu mai acceptă niciun pas greşit din partea nostră. Am intrat într-o pasă proastă şi este foarte dificil să ieşim acum de aici. Dacă mi se va cere să renunţ, nu va fi nicio problemă, iar dacă vine un antrenor care poate face mai mult decât pot face eu, eu le voi strânge mâna şi voi pleca. Pe mine nu mă ţine un contract pe loc", a precizat Andone.

Având la dispoziţie, în mare măsură, acelaşi lot ca şi în sezonul trecut în care clujenii au devenit campioni, Ioan Andone nu a mai reuşit să găsească formula câştigătoare, ardelenii confruntându-se cu serioase probleme în acest început de campionat. După 6 meciuri disputate în acest sezon, campioana se află pe locul al 10-lea, cu 8 puncte câştigate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Demisia vine într-un moment cum nu se poate mai prost. Joi seară CFR Cluj aflase adversarele sale din Liga Campionilor. Aceasta va întâlni Chelsea, AS Roma şi Bordeaaux în cadrul grupei A.

CV- IOAN ANDONE

> A început antrenoratul în 1993

> A antrenat Sportul Studenţesc (‘93-’94, ‘95-’96 si 01-03), „U” Cluj (‘94-’96), Petrolul Ploieşti (‘96-’97), Farul Constanţa (‘98-’99), FC Braşov (‘99-2000), FC Bihor (2000-2001), Dinamo (2002-2006) şi Omonia Nicosia (2006)

> A cucerit titlul, în 2004, cu Dinamo

> A cucerit Cupa României, de trei ori consecutiv (2003-2005), cu Dinamo

Vom reveni cu amănunte.

CITIŢI ŞI:

Mutu la Bucureşti, Drogba la Cluj

Andone: "Venirea la Cluj este un pas înainte" - spunea Andone după ce a fost chemat la Cluj