Suspiciunile experţilor că primul avion de vânătoare invizibil produs de China ar folosi tehnologie copiată de la un aparat de zbor american doborât lângă Belgrad, în perioada bombardamentelor NATO asupra Serbiei, oferă o pistă pentru explicarea uneia dintre cele mai mari “erori” militare din istoria recentă: atacarea ambasadei Beijingului din capitala sârbă de către forţele aeriene ale Washingtonului, în dimineaţa zilei de 7 mai 1999.

Chengdu J-20 – primul avion produs de China care utilizează tehnologia stealth (capabilă să ofere protecţie împotriva detecţiei prin radar) – şi-a început recent cariera de posibil concurent al mai cunoscutelor aparate de zbor F-22 Raptor (produs de americani) sau Suhoi T-50 (produs de ruşi).

La sfârşitul lunii decembrie, primele imagini cu avionul rulând pe o pistă de decolare “scăpau” în arena publică, aprinzând imaginaţia celor care consideră că avansul tehnologic, dublat de o economie în continuă expansiune, îi va permite curând Chinei să conteste supremaţia mondială a Statelor Unite ale Americii.

Săptămâna trecută însă, o analiză realizată de Associated Press care cita mai mulţi experţi militari a lansat o ipoteză capitală: mândria aviaţiei chineze ar putea fi rezultatul unui furt de tehnologie, facilitat de doborârea unui aparat american F-117 Nighthawk în timpul bombardamentelor NATO asupra Serbiei din 1999.

Circumstanţele vehiculate sunt următoarele: pe 27 martie 1999, o rachetă de fabricaţie sovietică folosită de forţele sârbe a lovit lângă capitala ţării un avion de vânătoare american ale cărui rămăşiţe au fost recuperate ulterior de localnici. Mai multe piese din epava aparatului ar fi ajuns în mâinile ataşatului militar al Chinei de la Belgrad, permiţând astfel asiaticilor să obţină şi să reproducă tehnologia stealth prezentă acum la prototipul Chengdu J-20.

PACTUL

Chinezii, “angajaţi” part-time de Miloşevici şi Arkan Ipoteza vehiculată de experţii consultaţi de AP aruncă o nouă lumină asupra uneia dintre cele mai mari “erori” militare din istoria recentă. Una produsă în seara zilei de 7 mai 1999, în capitala Serbiei, când trei bombe de mare precizie ale forţelor NATO au lovit aripa sudică a ambasadei chineze din oraş, omorând trei persoane şi stupefiind o lume întreagă.

Explicaţia oficială a fost că avionul implicat în raidul eşuat folosise pentru selectarea ţintelor hărţi mai vechi întocmite de CIA, din perioada în care China nu îşi stabilise reprezentanţa diplomatică la adresa vizată.

“Clădirea ambasadei chineze a fost confundată cu sediul Direcţiei Federale pentru Armament”, avea să declare două luni mai târziu George Tenet, directorul CIA, în cadrul unei audieri publice în faţa Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american.

În cursul aceluiaşi an însă, o investigaţie jurnalistică derulată în parteneriat de săptămânalul britanic “The Observer” şi cotidianul danez “Politiken” lansa pe piaţă o ipoteză tulburătoare: SUA ar fi bombardat intenţionat reprezentanţa diplomatică chineză deoarece serviciile americane descoperiseră că sediul ambasadei găzduia aparatură capabilă să intercepteze informaţii NATO, pusă nu doar la dispoziţia lui Slobodan Miloşevici, ci şi a grupării paramilitare conduse de Zeliko Raznatovici, cunoscut ca Arkan.

Pentru ce şi pentru cât La vremea respectivă, totuşi, presa n-a reuşit să ofere un motiv concret pentru care China ar fi riscat relaţia cu SUA pentru a oferi sprijin forţelor sârbe. Teoria furtului tehnologic aflat la baza proiectului care a dus la apariţia Chengdu J-20 ar putea închide complet această dilemă.

Practic, prin doborârea din martie 1999 a avionului F-117 Nighthawk şi recuperarea rămăşiţelor sale, sârbii intraseră în posesia unor secrete pe care nu le puteau exploata direct. Lovitura era însă majoră: pentru prima dată, tehnologia stealth cădea în mâinile inamicului.

Pe linia argumentaţiei lansate de “The Observer” şi “Politiken”, Slobodan Miloşevici s-ar fi putut folosi de captura militară pentru a obţine beneficii colaterale, în condiţiile în care NATO bombardase aproape toate ţintele strategice ale sârbilor care găzduiau aparatură de interceptare şi retransmisie.

Un sediu de reprezentanţă diplomatică ar fi fost adăpostul perfect: teoretic, forţele americane n-ar fi putut lansa un atac împotriva direct, iar China deţinea capacitatea electronică de a oferi Belgradului tehnici de supraveghere discretă.

TEORIA CONSPIRAŢIEI

În spatele uşilor închise, un conflict îngheţat Deşi de-a lungul timpului oficialii de la Washington au negat cu vehemenţă ipoteza bombardării intenţionate, chiar modul de acţiune indică faptul că raidul s-ar fi desfăşurat în baza unui plan precis. A fost, de altfel, singura operaţiune organizată şi coordonată de CIA în perioada campaniei NATO din Serbia.

Doar aripa sudică a clădirii a suferit daune, precizia rachetelor fiind atât de mare încât exact biroul ataşatului militar chinez, care ar fi găzduit ipotetic aparatura de interceptare, a fost distrus.

Până în prezent, China n-a acceptat versiunea oficială avansată de SUA, a unei “erori” produse pe fondul utilizării unei hărţi prea vechi. Nici Washingtonul, nici Beijingul n-au perseverat însă în escaladarea tensiunilor, deşi un incident de acest fel ar fi tulburat iremediabil orice relaţie diplomatică.

Aparent, ambele administraţii s-au mulţumit cu avantajele relative obţinute: chinezii puseseră mâna pe o tehnologie ultra-secretă, iar americanii (folosindu-se de faptul că o investigaţie oficială independentă ar fi ridicat la suprafaţă “ajutorul” interesat oferit de chinezi sârbilor) eliminaseră ultima şansă a lui Slobodan Miloşevici de a anticipa planurile militare ale NATO în regiune. <iframe type="text/html" height="390" width="480" frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/N3G2FdXQ4Q8" title="YouTube video player" class="youtube-player"></iframe>