Evidențele de la IGPF arată că din data de 23 februarie 2020, și până în prezent, peste 40.000 de români și cetățeni străini au venit în România. ”Din 23 februarie, un număr 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 sunt români şi peste 3.000 italieni, au intrat în România”, a declarat Ioan Buda, șeful IGPF.

Nici numărul chinezilor care a intrat în România nu este mic, baza de date a celor de la IGPF arată că 2.500 de cetățeni chinezi și din Hong Konk sau Macau, au ajuns în țara noastră.

Autoritățile au anunțat că toate persoanele care se întorc în România, din Italia sau din alte ”zone roșii”, unde virusul Covid-2019 face ravagii, vor fi plasate în carantină forțată, în locuri special amenajate, care sunt situate în apropierea zonelor de frontieră.