Paul Gherasim (25 iunie 1925, Botești, Suceava – 3 august 2016, București). A studiat desenul cu Nicolae Dărăscu și pictura cu Alexandru Steriadi, la Academia de Arte Frumoase din București, între anii 1943 și 1947.

În studenție, bine instalat în ,,Mansarda”, Căminul Școlii de Belle-Arte din strada Intrarea Iulia Hasdeu, o adevărată citadelă a studenților, a făcut „boema” și-a legat prietenii de-o viață cu colegii lui de generație: Ștefan Sevastre, Viorel Almășanu, Afane Teodoreanu, Mihai Horea, Vasile Brusalis, de care s-a preocupat și pe care i-a expus, pe ei și pe încă mulți alți colegi de breaslă, în cadrul zecilor de expoziții pe care le-a gândit, compus și de care s-a îngrijit. Paul Gherasim a fost un pictor grozav, ca mulți alți pictori grozavi care au fost pe lumea aceasta. Ceea ce-l separă pe Paul Gherasim de restul pictorilor grozavi este amănuntul biografic: Paul Gherasim s-a îngrijit de apropiații lui, de colegii de breaslă, s-a investit, s-a cheltuit și-a organizat unele dintre cele mai de seamă expoziții din istoria artei românești (expozițiile „Studiu”). Ion Grigorescu l-a numit, în cunoștință de cauză și pe bună dreptate, „părintele instalației din România”.

Paul Gherasim, pe lângă faptul de a fi un pictor grozav, a fost un instalaționist, știa să compună expoziții, după cum știa să pună oameni laolaltă, ca un perfect mijlocitor. În 1985, Paul Gherasim întemeiază Gruparea „Prolog”, alături de Constantin Flondor, Horea Paștina, Cristian Paraschiv și Mihai Sârbulescu. Prin Mihai Sârbulescu, un membru al grupării „Prolog” pusă la cale (lungă) de Paul Gherasim, avem șansa să luăm aminte la învățămintele „Fratelui Paul”.

Maria Paşc: Profesorul meu, Adrian Guţă, mi-a adresat întrebarea: „Cine este maestrul lui Mihai Sârbulescu?” Am răspuns în felul cum se aştepta să răspund: „Maestrul lui Mihai Sârbulescu este Paul Gherasim” – deşi ştiam foarte bine că nu-l socoteşti pe Paul Gherasim drept maestru al tău. Dar de ce nu îl socoteşti maestrul tău?

Mihai Sârbulescu: Am un prieten şi coleg, Dinu Săvescu, era în relaţii oarecum apropiate cu Paul Gherasim. Dinu îi spunea lui Paul „Maestre”, maestre-n sus, maestre-n jos... L-am tras deoparte şi i-am spus: „Dinule, te rog, nu-i mai spune maestre, că îi place!”. Eu sufeream văzând că Paul se încântă de o deșteptăciune ca asta. Dinu s-a uitat în ochii mei foarte serios şi mi-a zis: „Mihai, tu chiar îl iubești pe Paul!” Da, i-am răspuns, chiar îl iubesc.

Da, chiar îl iubesc. Şi el m-a iubit pe mine. Nu-i maestrul meu, nici vorbă... E altceva. Paul Gherasim  mi-a fost ca un tată –  sună banal, sau patetic, dar este adevărat. Tatăl meu a murit când eram copilaş încă... Aveam 14 ani. Aşa încât, cunoscându-l pe Paul, ne-am apropiat atât de mult, încât am ţinut la el ca la un părinte, şi el la mine ca la un fiu. Dintre toţi prologiştii, eram singurul care îl bruftuluia.... Li se mai permite uneori copiilor răsfățați! Când s-a făcut înregistrarea la Cuptoare (înregistrare audio a unor dialoguri între membrii grupării Prolog, consemnate în teza de doctorat a lui Mihai Sârbulescu, „Dosar Prolog” –  n.a.), eram cu Paul Gherasim, Tinu Flondor şi Horea Paştina; iar Tinu, înainte de a începe înregistrările, mi-a zis: „Mihai, tu eşti singurul care poţi să îi ţii piept lui Paul, te rog să nu-l laşi să vorbească numai el.” Ceea ce am şi făcut.

Maria Paşc: Aveaţi o relaţie foarte apropiată.

Mihai Sârbulescu: Steliana (soţia lui Paul Gherasim – n.a.) ţinea un jurnal, eu nu l-am văzut, dar l-a văzut Ioana Pavelescu, celebra actriţă, nepoata Stelianei. L-a citit şi mi-a spus: „Mihai, în jurnalul Stelianei, tu şi Ruxandra (prima soţie a lui Mihai Sârbulescu – n.a.) sunteţi foarte prezenţi. Aproape la fiecare pagină.” Paul nu ţinea jurnal, dar ştiu că în mintea şi în inima lui eram prezent. Eu nu-l sunam niciodată, pentru că urăsc telefonul, după cum bine ştii... Ei bine, eram odată împreună cu el şi cu Horea şi, deodată, Paul scoate telefonul, apasă taste, îl duce la ureche. Îmi sună mie telefonul! Mă suna Paul Gherasim, aflat în faţa mea. Se uită la mine şi râde, îţi dai seama cum era Paul... (La sfârşitul relatării repetă în şoaptă propoziţia: „De ce nu mă suni, Mihai, de ce nu mă suni…” – n.a.).

Maria Paşc: De ce nu-l sunai, Mihai?

Mihai Sârbulescu: Pentru că urăsc telefonul! Îl socotesc dușman.

Maria Paşc: Aş vrea să lămurim de ce nu se poate spune despre Paul Gherasim că ţi-a fost maestru? Nu te-ai dus tu la el, la şcoala lui, nu i-ai fost ucenic?

Mihai Sârbulescu: Da.

Maria Paşc: Aşadar, totuşi, putem spune despre el că ţi-a fost maestru.

Mihai Sârbulescu: Nu.

Maria Paşc: Atunci, cum îl putem numi? Model?

Mihai Sârbulescu: Dacă treci  primăvara pe lângă o floare, ea ce-ţi este? Maestru sau model?

Maria Paşc: Câte tipuri de modele există?

Mihai Sârbulescu: Unul singur şi absolut. Pictura însăşi! Pictura se află în centru, iar pe circumferinţa cercului ei, al istoriei picturii, sunt foarte multe modele: pictorii şi picturile lor, de la Altamira şi până astăzi. Dar pictura este altceva decât pictorii şi picturile lor. Totuşi, conform lui Platon, fiecare ,,bucăţică” de frumos este însoţită de frumosul însuşi. Faimoasa teorie a ,,participării”. Fiecare ,,bucăţică” de pictură participă la  însăşi pictura... Prin delegaţie.

Maria Paşc: Sunt modele bune şi modele rele, povesteşte-mi despre modelele rele.

Mihai Sârbulescu: Modelele rele sunt acei colegi invidioşi pe alţi colegi ai lor. Invidia este un model rău. Cum să-l invidiezi pe Van Gogh? Modelul bun este admiraţia, dragostea. Modelul rău are însă şi partea lui bună: te învaţă cum să nu procedezi.

Şi, fiindcă veni vorba. Dacă ne-am socoti cu toţii, pe drept cuvânt, colegi cu Van Gogh şi, deopotrivă cu el, cu întreaga istorie a picturii, unde ar mai putea încăpea invidia? În buzunare?

Maria Paşc: Paul Gherasim nu ţinea un jurnal, dar putem spune că pictura lui ţinea loc de jurnal. Îndemnul este să vedem pictura mai puţin ca pictură şi mai mult ca pagini scrise.

Mihai Sârbulescu: Da!

Maria Paşc: A inventat Prologul.

Mihai Sârbulescu: Lui Paul nu-i plăcea cuvântul „a inventa”. Prefera „a născoci”.

Maria Paşc: Cum a născocit Paul Gherasim Prologul?

Mihai Sârbulescu: L-a născocit în felul lui unic. A căutat prieteni pictori, indiferent de vârstă şi de (vezi ce mecanic sună?) C.V.- ul protagoniştilor. Nu s-a preocupat de ,,elite”. Se gândea la altceva... Ţi-am spus că nu poţi fi Prolog de unul singur. Prolog înseamnă echipă, iar Paul Gherasim nu a fost arbitru al acestei echipe, ci jucător alături de noi. Asta a şi fost miza, parteneriat egal. Nu era unul mai grozav ca altul, nici vorbă de aşa ceva!

Maria Paşc: Lui Paul Gherasim nici cuvântul ,,toleranţă” nu-i plăcea.

Mihai Sârbulescu: Nu-i plăcea! Folosea cuvântul „îngăduinţă”, pentru că sună mai bine. Cuvântul toleranţă a devenit limbă de lemn...

Maria Paşc: Mie îmi place foarte mult cuvântul petrecere: să petreci frumos, să te petrec până la poartă...

Mihai Sârbulescu: Şi să te petreci din viaţă este frumos.

Maria Paşc: Care sunt învăţăturile lui Paul Gherasim către fiul său Mihai?

Mihai Sârbulescu: Sună-mă mai des, Mihai!

Maria Paşc: Într-un interviu, Paul Gherasim a fost întrebat: „Ce avem noi de făcut în viaţa asta?” A răspuns: „Ce avem noi de făcut este să fim împreună, acum, în clipă.”

Mihai Sârbulescu: A fi împreună. Îmi amintesc o discuţie care se tot lungea şi cineva a intervenit, pentru a-i pune capăt. Paul a luat foc: „Suntem aici să stăm de vorbă. Cine ştie, să tacă!”.

Maria Paşc: De ce nu fumai în prezenţa lui Paul Gherasim?

Mihai Sârbulescu: M-am pornit pe fumat la douăzeci şi opt de ani, iar pe el îl cunoşteam de cu şase ani mai înainte, din facultate. Ştiam că este înverşunat împotriva fumatului şi fumătorilor, doar pe Bernea îl suporta, la ocazii. Şi, aşa cum un copil se ascunde în faţa tatălui său, exact aşa de Paul mă ascundeam şi eu. El ştia bine că fumez. I-a arătat Horia Bernea o fotografie incrimatorie, eu, cu ţigara în mână (,,Uitaţi, domnu’ Gherasim, fumează!”), iar replica lui Paul a fost: „Nu este ţigară, e un pix”.

Uite-l pe Dan Palade la Balcic, aveam balcoane de hotel lipite, stăteam de vorbă, eu fumegând. Era şi Paul Gherasim în balconul alăturat. Eu mă piteam de el. Paul îi zice lui Dan: „Spune-i lui Mihai să nu se mai ascundă, ştiu că fumează”. Cu toate acestea, tot mă ascundeam.

Maria Paşc: Îl certai pe Paul Gherasim că făcea datorii.

Mihai Sârbulescu: Îi spunea Stelianei, tinerei lui soţii, la asolvirea şcolii cu Steriadi, unde au fost colegi: „Steliana, noi trebuie să fim săraci!”. Ce părere ai tu, Maria, de chestia asta?

Maria Paşc: Nu sună prea promiţător...

Mihai Sârbulescu: Aşa au şi fost, săraci toată viaţa. În ultimii lui ani, Paul tot visa, cum visa de-o viaţă, să facă mari expoziţii de artă comparată. S-a apucat să ia de prin consignaţii obiecte ţărăneşti, ceramică, scoarţe, stâlpi... N-avea un ban… Dădea la schimb picturi, iar Marius Nicolescu, ori Emil Ene, alergau să-i vândă picturile, ca să-i poată a-i plăti lui Paul datoriile. Paul refuza să aibă un cont în bancă, dar nici parale la teşcherea nu avea. Practica schimbul în natură. Acesta era idealul negustoriei în mintea lui.

Maria Paşc: A fost epitrop al bisericii Stavropoleos.

Mihai Sârbulescu: S-a întâlnit cu un preot excepţional, Iustin Marchiş, care a ştiut ce „înseamnă” Paul. Paul a umblat prin consignaţii şi a cumpărat, pe banii de care făcea rost părintele, lucruri frumoase care au alcătuit colecţia bisericii. A aranjat totul, începând de jos, de la bucătărie, tuciuri de tot felul, linguri de lemn, arame... Frumos puse în dispozitiv. Mai sus a aranjat sala de mese, biblioteca, pinacoteca... Cu un sfeşnic brâncovenec şi o pictură de Ioan Andreescu! Dar şi cu câte multe altele pe deasupra! Pentru curtea mânăstirii a ales piatra de paviment, a arătat unde să fie aşezate vestigiile coloanelor, a indicat unde să fie plantată iederă! A dispus absolut totul! Părintele Marchiş i-a dat mână liberă să facă ce vrea. Aşa preot, mai rar. Slavă Domnului!

Maria Paşc: Ionică Grigorescu l-a numit pe Paul Gherasim „Părintele instalaţiei din România”. Aş vrea să-mi povesteşti despre expoziţiile „Studiu” din 1979 şi 1981, cum le-a gândit Paul Gherasim?

Mihai Sârbulescu: Lovituri de tun! Promotorul, Coriolan Babeţi, vine la atelierul lui Horia Bernea din Şelari. Cum atelierul lui Paul Gherasim era la o secundă de cel al lui Bernea, au tăbărât la Paul. Coriolan îi spune: „Domnule Gherasim, vreau să fac o expoziţie la Timişoara, mă puteţi ajuta?”. Paul n-a zis nimic, dar mintea lui clocea. Au mai stat de vorbă, apoi l-a condus afară din atelier şi, în dreptul scărilor, i-a zis: „M-am gândit, expoziţia se va numi Studiu.”

Maria Paşc: Cum a compus expoziţia?

Mihai Sârbulescu: A făcut un plan, a împărţit spaţiile pe secţiuni şi a desenat cu mâna lui, în atelierul lui, ce şi unde se va pune. L-au ajutat Ion Grigorescu cu aranjarea şi Tinu Flondor cu catalogul. Catalogul s-a tipărit pe hârtie proastă, fotografii alb-negru, aproape şterse. Paul Gherasim mi-l arată şi-mi zice: „Nici în Germania nu se tipăresc lucruri aşa frumoase!” Era într-adevăr foarte frumos.

Maria Paşc: Ce au însemnat cele două expoziţii?

Mihai Sârbulescu: Ţi-am spus, bombă. A expus tot ce contează. Şi simple schiţe, note de laborator. Şi ceramică de Cucuteni, şi icoane... Şi cum le-a compus! A implicat în aventura aceasta arhitecţi, literaţi, poeţi, critici de artă. La vernisaj au vorbit Radu Petrescu, Ioan Alexandru, Andrei Pleşu… Reuşise să coaguleze în jurul unui gând oameni din profesiuni diferite. Asta a bucurat pe toţi. Aveau motiv de a fi împreună.

Maria Paşc: Paul Gherasim avea un limbaj ales, ţinea foarte mult la cuvinte. De exemplu, refuza să folosească cuvântul „panotaj”, foarte folosit în breaslă. Oare de ce nu-i plăcea?

Mihai Sârbulescu: Fiindcă sună mecanic. Prefera termenul „compunere”. „A compune un spaţiu”. Nu ,,a panota un spaţiu”.

Maria Paşc: Cum preţuia vorba, preţuia şi fapta. Era foarte bun în aranjarea unei expoziţii, în compunerea unui spaţiu.

Mihai Sârbulescu: Era extraordinar! Dacă o expoziţie se plimba dintr-un loc în altul, compunea expoziţia din nou, adaptând-o noului spaţiu.

Maria Paşc: Povesteşte-mi despre plăcerea lui Paul Gherasim de a umbla prin consignaţii.

Mihai Sârbulescu: Este o pasiune care l-a însoţit încă din tinereţe. Îi plăcea să vadă obiecte vechi, frumoase. Să colecţioneze. Şi ţie îţi place, văd.

Maria Paşc: Îmi place să colind anticariate, să scormonesc printre obiecte... Din bucuria de a fi înconjurată de frumos.

Mihai Sârbulescu: Aşa era şi Paul. Avea, de pildă, vreo cinci bastoane frumoase, luate de la consignaţie - unul cu mâner din argint, altul cu mâner de os, altul din lemn... Luate de drag, fiindcă altminteri, abia la bătrâneţe a început să le folosească. L-a îndemnat şi pe Horea Paştina să-şi cumpere un baston... Horea i-a spus că nu are nevoie, ce-i drept, nici n-avea. Paul se încruntă şi trânteşte: „Ia-ţi baston!”

Maria Paşc: Mi-l şi imaginez spunând că nimănui nu-i prisoseşte un baston.

Mihai Sârbulescu: Adunase obiecte, printre ele, o colecţie de ceasuri de buzunar. Nu purta ceas de mână. Purta ceas de buzunar cu lănţişor, frumos, elegant, rotund, cu capac. Avea multe ceasuri de acest fel, mi-a dăruit vreo trei. Ştia şi un ceasornicar care le repara... De la acela luase expresia: „Mă doare ceasul!” Îi plăcea, poate, pentru dadaismul ascuns în ea... Îi plăceau lucrurile frumoase. Se ocupa de felul cum el însuşi arată. Numai la el şi la Bernea am văzut aşa ceva: când intrau într-un magazin de stofe, atingeau materialul, îl ştiau pe nume.

Eu mă bărbieresc numai atunci când lama abia mai pridideşte obrazul. El: „Iar eşti nebărbierit!” Eu, sincer: „Domnu’ Paul... Nu-mi pasă cum arăt!” El: „Ba îţi pasă, nu te bărbiereşti fiindcă aşa se poartă, e la modă!” Nu-i însă adevărat! Nu prea îmi pasă cum arăt, acesta-i adevărul... Și scap și de-o corvoadă!

Maria Paşc: Paul Gherasim era împotriva ,,modelor”. Prin felul ales în care se îmbrăca, se purta şi vorbea, era un păstrător al tradiţiei.

Mihai Sârbulescu: Tradiția frumosului...

Maria Paşc: „Împreună lucrare”, termen consacrat de Paul Gherasim. Ce înseamnă?

Mihai Sârbulescu: Greu de spus. Şi încă mai greu de înfăptuit!

Maria Paşc: La vernisajul expoziţiei „Logos” (2015, Librăria Bizantină), inaugurată de Horia-Roman Patapievici, scriitorul i se adresa lui Paul Gherasim folosind formula „Frate Paul”. De unde preferinţa lui Paul Gherasim pentru acest apelativ?

Mihai Sârbulescu: Totdeauna i-am spus: „Domnu’ Gherasim”. Spre sfârşitul vieţii, ne ruga pe noi, prietenii lui, insista să îi spunem „Frate Paul”, sau “Domnul Paul”.

Maria Paşc: Octogonul lui. Ce înseamnă simbolul zilei a opta?

Mihai Sârbulescu: Viaţa veşnică.

Maria Paşc: Când socotea domnul Paul că o lucrare este finalizată?

Mihai Sârbulescu: Niciodată!

Maria Paşc: Ai văzut exces la Paul Gherasim?

Mihai Sârbulescu: Excesul lui Paul poartă numele Paul.