Intrigă și agitație cu parfum de femeie în campania electorală prezidențială a lui Putin. Pulsul planetei

Intrigă și agitație cu parfum de femeie în campania electorală prezidențială a lui Putin. Pulsul planetei

Un calm plat și foarte puțină agitație în perspectiva alegerilor prezidențiale din Rusia, la 18 martie 2018 (ziua proclamării anexării, cu 4 ani în urmă, în 2014, a Crimeii de către Putin, aleasă nu întâmplător ca zi de vot).

Nimeni nu are dubii în privința câștigătorului, Aleksei Navalnîi, singurul oponent mai vizibil, tocmai a ieșit din închisoare, la timp ca să afle că nu poate candida, deci unica problemă e interesul și prezența la vot. Or, fără intrigă nu există narațiune, nu există poveste, speranța a murit demult în Federația Rusă, iar Vladimir Putin se îndreaptă fără emoții spre un nou mandat. Asta deși nu a anunțat încă o candidatură, un detaliu care nu mai creează nici măcar suspans, darămite emoție.

Pe acest fond, trebuia inventat ceva. O competiție cu parfum de femeie a fost ideea polit-tehologilor ruși, și atunci a apărut Xenia Sobceak. Nu e doar un moderator de televiziune cunoscut, ci un oponent al regimului născut peste noapte, după ce a fost legitimat prin percheziții la domiciliu și ridicarea unor sume de bani. Dar mai ales o persoană legitimată de numele său, cel al fostului primar decedat al Sankt Petersburgului și binefăcătorul lui Putin, care l-a luat din postura de maior KGB/SVR, după misiunea externă de spionaj în Germania și l-a făcut amploaiat al primăriei, l-a scos și din niște scandaluri de corupție în administrația locală implicând mulți bani, și l-a recomandat ca premier și succesor al lui Boris Elțîn, la Președinția Rusiei, în anul 2000. Urmarea o vedem astăzi, când se pregătește, dacă încheie și cel deal patrulea mandat de Președinte, să devină cel mai longeviv lider rus, depășindu-l pe Stalin.

Xenia Sobceak are toate elementele pentru a fi o găselniță care să agite spiritele și să ațâțe eventualele speranțe ruse. E numele potrivit – the name you know – e vizibilă, frumoasă, femeie, moderator TV, se poate presupune că Putin are o problemă și o slăbiciune în a o ataca direct și real, pe motivul reprezentat de tatăl său. În plus, e femeie. Dacă mai are și ceva luări de poziție opoziționiste, devine vizibilă prin poziții politice și se poate consacra și cu ceva sprijin, poate fi cea mai bună soluție din câte avea Moscova pentru a anima puțin campania și a obține o prezență cât de cât legitimantă a reînscăunatului Țar de la Kremlin. Nu se pune problema să câștige alegerile, nici să fie măcar credibilă ca lider al opoziției.

Ne puteți urmări și pe Google News

Calmul plat și lipsa intrigii duce la neparticipare, un context lesne de interpretat drept sancțiune la adresa lui Putin și sursă a unui mandat cu slabă legitimitate. Deja lumea e plictisită, e aceeași ciorbă reîncălzită și fără perspectiva de a fi schimbată, altfel decât din interiorul sistemului. Vladimir Putin are nevoie de o prezență, de o campanie și de măcar puțină emoție și implicare afectivă a publicului, pentru a marca o anumită agitație care să semene cu o campanie competitivă la alegeri. Și să adauge și oameni reali la vot, nu numai manevre administrative de numărare.

Xenia Sobceak s-a confruntat deja cu Navalnîi, opozantul de serviciu. Când a fost acuzată de colaboraționism cu Putin și falsă opoziție, replica sa a fost că audiența sa e mai mare decât cea a lui Navalnîi. Deci șansa sa de a mobiliza un public pentru un vot mai echilibrat este mai mare decât cea a lui Navalnîi, dacă ar fi candidat. Dar problema Xeniei nu e cu Navalnîi, ci profilarea sa ca politician independent, de opoziție. Și iată și aici polit-tehnologii ruși au găsit soluția.

Ideea salvatoare a fost poziționarea Xeniei Sobceak în raport cu Crimeea. Șocant, ferm, pe poziții dure și de impact, dar suficient de flexibile cât să nu strice, ba poate chiar să susțină și să revalideze anexarea Crimeii de către Rusia lui Putin. Așa încât, Xenia Sobceak a anunțat că vrea un nou referendum în Crimeea, pentru a consulta cu adevărat populația (aia care mai este, după arestări și expulzări din peninsulă, spălată pe creier și controlată administrativ). „Rusia a încălcat obligațiile internaționale și de aici trebuie plecat. Oamenii trăiesc în Crimeea. Nu-i putem considera simple obiecte geopolitice. Ieșirea e un referendum independent care implică promovarea și confruntarea competitivă a tuturor punctelor de vedere. Ceea ce a fost în Crimeea nu poate fi numit referendum”, a declarat Sobceak pentru Ria Novosti. Trebuie organizată „o campanie extinsă și egală înaintea noului referendum”, susține ea. După contracandidata lui Putin, Crimeea aparține Ucrainei, potrivit dreptului internațional.