Între terorism și înscenare. Reacții politice după incidentul procurorului general al Bulgariei, Ivan Gheșev
- Maria Dima
- 3 mai 2023, 10:46
La câteva ore după ce Ministerul de Interne de la Sofia a anunțat despre incidentul cu coloana de mașini a procurorului-general bulgar Ivan Gheșev, pe care Parchetul Național l-a declarat ca fiind un act terorist, câțiva politicieni au comentat cele întâmplate.
Președintele Adunării Naționale de la Sofia, Rosen Jeliazkov, a cerut Agenției de Stat pentru Securitate Națională (DANS) și Ministerului de Interne să-i găsească cât mai repede și să-i aducă în fața instanței pe autorii actului terorist, care lasă societatea cu un sentiment de îngrijorare. În fața jurnaliștilor din orașul Panagiuriște, președintele parlamentului a menționat că acesta este un apel și pentru politicieni. „Trebuie să lăsăm diferențele deoparte, pentru că țara ar trebui să ne fie mai dragă decât orice”, a conchis el, citat de BTA.
„În anii în care ne străduim să intrăm în Schengen și zona euro, nu știu ce fel de ecou vor avea aceste acțiuni, pe care le-am uitat încă din anii 90. Aproape 2 generații își amintesc doar din povești ce s-a întâmplat în acele vremuri negre. Din păcate, acum asistăm la ecoul acelor vremuri. Acesta este primul atentat din istoria modernă a Bulgariei împotriva unei autorități în funcție", a comentat Rosen Jeliazkov, citat de dnevnik.bg.
Atentat asupra procurorului general al Bulgariei
Partidul „Renașterea” a fost primul care a reacționat la incident, definindu-l ca pe un semn al prăbușirii statalității, într-un comunicat de presă. Copreședintele „Bulgariei Democrate” Atanas Atanasov a condamnat incidentul, dar a subliniat că și varianta unei înscenări ar trebui investigată. „Pe baza experienței pe care o am, pare un eveniment cu mai multe obiective. Scopul este de a face din victimă un erou, victima aici este între ghilimele, și de a distrage atenția publicului de la criza politică. Acesta poate fi și un avertisment pentru participanții din procesul politic”, a subliniat el pentru BBC.
„Încercarea de a-l asasina pe șeful procurorilor echivalează cu un act terorist”, a menționat formațiunea “Renașterea”. „Condamnăm actul terorist comis și insistăm pentru investigarea cât mai rapidă, depistarea vinovaților și pedepsirea celor vinovați”, se arată în poziție.
Liderul formațiunii „Există un astfel de popor” Slavi Trifonov a reacționat în mod tradițional pe profilul său de Facebook și a spus fără echivoc ca acest caz este un act terorist. "Orice s-ar spune, adevărul este că un astfel de atentat este un atac nu numai împotriva unei persoane, ci împotriva uneia dintre instituțiile statului bulgar. Practic, este un atentat împotriva statului", subliniază el. (Rador)