Intră în vigoare de pe 31 martie! Se schimbă legea acestor pensii. Banii de la Pilonul II direct vizaţi

Intră în vigoare de pe 31 martie! Se schimbă legea acestor pensii. Banii de la Pilonul II direct vizaţiPensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Decizie de ultimă oră luată de Guvernul lui Nicolae Ciucă. Este anunţul momentului care vizează milioane de români. S-a dat Ordonanţă de Urgenţă care prevede schimbarea procentului de contribuţie la Pilonul II de pensii.

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o Ordonanță de Urgență (OUG) care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuțiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Măsura este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022.

Guvernul lui Nicolae Ciucă a aprobat Ordonața de Urgență care prevede majorarea pilonului 2

Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Național de Redresare și Reziliență vizează elaborarea legislației prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu și lung a sustenabilității și a predictibilității sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat astăzi, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuțiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare.

Contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii și se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale. Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.

Contribuţia la Pilonul 2 de pensii private obligatorii va creşte la 4,75% (de la 3,75% în prezent) începând cu data de 1 ianuarie 2024, potrivit unui proiect de OUG adoptat de Guvern.

Cum este motivată această decizie

„Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 4,75%”, se arată în unicul articol al ordonanţei de urgenţă.

Creşterea contribuţiilor la pensiile private obligatorii este motivată, potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ, prin faptul că această măsură este prevăzută „atât în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare –PNRR-, cât şi în Programul de Guvernare”. Reforma propusă în Programul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă vizează elaborarea legislaţiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii şi a predictibilităţii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului 2 de pensii”, se mai precizează în documentul respectiv.

Săptămâna trecută, sindicatele afiliate Cartel Alfa au atras atenţia într-o scrisoare deschisă că majorarea contribuţiei la Pilonul 2 de pensii private este în detrimentul pensiilor publice,