Leonid Volkov, unul din apropiații disidentului rus Alexei Navalnîi, a acuzat președinția rusă că nu se va de înapoi de la orice mijloace să-l împiedice pe opozant să revină în țară.
Kremlin încearcă să-l intimideze pe opozantul rus Alexei Navalnîi, ca să-l descurajeze să revină în Rusia pentru a face campanie, după ce îşi va reveni după otrăvire sa, a declarat Leonid Volkov, potrivit Reuters.
În plus, potrivit celor constatate de echipa lui Navalnîi, autoritățile din Rusia (executorii judecătorești) i-au înghețat conturile sale bancare și titlul de proprietate pe apartament.
Principalul opozant al lui Vladimir Putin se află încă în Germania, unde se află în îngrijirea medicilor, după ce a fost otrăvit, în luna august, și internat initial într-un spital din Siberia.
Negocieri la nivel înalt au determinat transportarea lui Alexei Navalnîi la Berlin. Însăși cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a intervenit, indirect, la Vladimir Putin.
„Intimidări, numai făcături”
Ulterior, în încercarea sa de a-l dezavua pe disidentul rus, Kremlinul l-a acuzat pe Navalnîi că lucrează pentru serviciile de securitate americane, fără să prezinte public dovezi în acest sens, destul însă pentru ca agenţia federală de ştiri a Rusiei să anunţe că Alexei Navalnîi ar putea fi vinovat de „înaltă trădare”.
„Vedem tot felul de intimidări din partea lor: „să-i sechestrăm apartamentul... să deschidem anchete pentru trădare de stat”, a declarat Leonid Volkov, membru important al echipei lui Navalnîi.
Potrivit lui Volkov, „Este clar că toate acestea sunt doar făcături, menite să intimideze”.
Alexei Navalnîi a declarat în repetate rânduri că se va întoarce în Rusia, chiar dacă viața i-a fost pusă în pericol aici, pentru a continua să denunțe corupția și clientelismul din rândul elitelor politice rusești.
Revenirea lui Navalnîi este un coșmar pentru puterea rusă, apreciază observatorii.
De la Kremlin s-a anunțat că el este liber să revină în țară, președinția rusă respingând categoric că ar fi comandat otrăvirea lui Navalnîi.
Occidentul a acuzat direct Moscova că se află în spatele acestei tentative de asasinat, decretând recent un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, nu însă și economice. Spre exemplu, europenii nu s-au atins de proiectul aproape finalizat al gazoductului Nord Stream 2.
„Bucătarul lui Putin” se dă calomniat de Navalnîi
„Până la 20 august noi nu ne puteam imagina că în Rusia modernă Putin poate da ordin ca Navalnîi să fie otrăvit cu Noviciok... Aceasta este o nouă realitate, cu care va trebui să ne obişnuim să trăim”, a spus Leonid Volkov, scrie Agerpres.
Volkov a declarat că Navalnîi nu are îndoieli în legătură cu revenirea în Rusia. „În mod evident, ei (puterea rusă) nu vor ca el să se întoarcă. Şi tocmai din acest motiv el se va întoarce”, a spus Volkov.
Autoritățile din Rusia au declarat că au eliminate, conform tratatelor internationale la care țara este parte, toate stocurile de Noviciok, o substanță neurotoxică mortal, dezvoltată în perioada URSS.
Germania, laboratoare din Franța și Suedia au confirmat însă că Alexei Navannîi a fost otrăvit cu o substanță din familia Noviciok.
Săptămâna trecută, Evgheni Prigojin, un om de afaceri apropiat Kremlinului, poreclit „bucătarul lui Putin, a anunţat că intenţionează să-l dea în judecată pe Navalnîi pentru calomnie.