Evenimentul Zilei > Actualitate > INTERVIU EXCLUSIV cu liberalul Ludovic Orban: „Voiculescu trebuie să se retragă din toate funcţiile”| VIDEO
INTERVIU EXCLUSIV cu liberalul Ludovic Orban: „Voiculescu trebuie să se retragă din toate funcţiile”| VIDEO

INTERVIU EXCLUSIV cu liberalul Ludovic Orban: „Voiculescu trebuie să se retragă din toate funcţiile”| VIDEO

Deputatul PNL vorbeşte despre frământările din partid şi despre cum e să porţi eticheta Voiculescu.

La anul, Ludovic Orban împlineşte 20 de ani de când este parlamentar non-stop. Între timp a îndeplinit tot felul de funcţii în administraţie, de la ministru la viceprimar. Mereu s-a aflat în prima linie a politicii româneşti. Are toate datele unui lider important. Deocamdată stă mai retras. Este oarecum reţinut şi în declaraţii, deşi se vede cu ochiul liber că este foarte nemulţumit de ce se întâmplă în Partidul Naţional Liberal.

Vacanţa şi copilăria

EVZ: Aţi fost în vacanţă, unde?
Ludovic Orban:
Barcelona, Madrid, Toledo, Segovia, Sevilla, Cadiz, Malaga…

Cât a costat toată excursia?

Cam 1500 de euro, de cheltuielile cu mâncarea s-a ocupat soţia mea.

Cu ce maşină aţi fost plecat?

Cu maşina mea, un Volkswagen Passat.

Parcă aveaţi un Renault…

Prima mea maşină a fost, într-adevăr, un Renault Clio, pe care mi l-am luat în acelaşi timp cu frate-miu. Acum am însă un Volkswagen Passat, luat în 2009.

Ce model?

Nu ştiu.
Pe benzină sau pe motorină?
Pe motorină.

Câţi cai putere are?

Nu ştiu, nu m-a interesat. Pot să-ţi spun doar că am mers cu o viteză medie de 150 km/h pe autostradă. Am mers mai mult pe autostradă, rareori am mers pe câte un drum expres.

Care-i viteza maximă pe care aţi atins-o?
Am mers şi cu 190 km/h, deşi merge şi mai repede, maşina e bună.

Să o luăm de la început: Unde v-aţi născut, cum ar fi, o fişă: părinţii, locul naşterii, şcoala…?

Când m-am născut, nu mai ţin minte. E interesant că nu prea am amintiri până la 7 ani, tot ce ştiu din perioada aceea mi-a fost povestit de părinţi sau de alţii.

Părinţii ce erau?

Mama lucra la întreprinderea Cinematografica Braşov. Făcea culturalizare la sate, prin filme. Tatăl meu lucra la Uzina 2.

Atunci, de unde pasiunea pentru muzică?

Am ascultat arii din opere şi operete încă din viaţa intrauterină, cred. Tatăl meu e meloman şi ne-a dus la operă, la operetă, la concerte simfonice încă de mici.

În ce zonă aţi copilărit?

În Braşov, stăteam pe Karl Marx 33, acum se numeşte Iuliu Maniu. Într-un bloc de patru etaje, cu curte.

Au existat nişte discuţii despre tatăl dvs. că ar fi lucrat la…

Da, tatăl meu a lucrat în Securitate, înainte de a mă naşte eu.

Ce a făcut?

A predat învăţământ politic la şcoală.

Deci, n-a omorât oameni…

În niciun caz, cum să omoare oameni? Păi, dacă era bun, făcea carieră în Securitate. El a fost trecut în rezervă la 33 de ani pentru că avea limbariţă şi nu-i prea plăcea să asculte de ordine. A fost un caz pe care mi l-a povestit după revoluţie, a fost un schimb de experienţă, organizat la Poiana Braşov, cu securişti dintr-o altă ţară, nu-i dau numele, că n-are rost. Acolo s-au îmbătat ca porcii, au tras cu pistolul… Tatăl meu a făcut raport la şeful lui, şeful lui n-a luat nicio măsură, dup-aia a făcut raport la Bucureşti, a venit o echipă de acolo, s-a făcut control şi, într-adevăr s-a rezolvat problema, adică l-a dat afară pe el, l-a trecut în rezervă.

Deci
unde a ajuns?
La Uzina 2.

Ce înseamnă Uzina 2?

Este o uzină unde, printre altele, se fabricau şi ţevi de tun, e cu regim special.

Acum e pensionar, bănuiesc.

Da, are peste 80 de ani acum.

În anul 1987 ce făcea familia Orban la Braşov?

În 15 noiembrie 1987 jucam bridge. Se legalizase bridge-ul şi un prieten de-al meu a organizat un concurs.

Se cam interzisese jocul, chiar de la Braşov pornind…
Da, e adevărat, pentru că Valentin Ceauşescu, care era moştenitorul de drept, intrase sub influenţa intelectualilor decadenţi şi pro-capitalişti care jucau bridge, şi probabil acesta a fost motivul real pentru care s-a interzis. Se adunau prea muţi oameni cu altă viziune…

Dar nu a fost un eveniment în clubul Tractorul, cu o reuniune de bridge, după care bridge-ul a fost proscris?

Acela a fost pretextul, aşa s-a dus zvonul…

Aţi jucat bridge în perioada aceea în care era interzis?

Da, am jucat, acasă la un prieten, în cartierul Răcădău. Am jucat la 10 sau 12 mese.

Jucaţi împreună cu fratele dvs. sau singur?

Jucam cu Leonard atunci.

Şi tata ce făcea?

Tata lucra, ce să facă?

Nu mai avea legătură cu…?
Cu cine, cu… Nu, n-a mai avut nicio legătură cu subiectul din momentul respectiv, pentru că a plecat cu tinichea de coadă. El a refuzat inclusiv să fie rezident, după trecerea în rezervă. Cam asta era practica atunci, de aceea se zicea că din servicii nu ieşi decât cu picioarele înainte, pentru că după trecerea în rezervă exista posibilitatea să lucrezi în continuare ca rezident. Rezident însemnând tot un om care are mai mulţi informatori şi adună informaţia, dar nu are statut de ofiţer.

Aţi făcut liceul în Braşov?
Da. Liceul m-a făcut pe mine… Am terminat Andrei Şaguna, unul dintre cele două licee din Braşov care dau elitele, diferenţa dintre ele fiind că, la Şaguna, pe lângă carte, te mai puteai bucura şi de viaţă.

Şi facultatea?

Am făcut-o în Braşov, Tehnologia Construcţiilor de Maşini, aşa, târâş-grăpiş. Am reuşit fără meditaţii, ca să vă daţi seama ce bun era liceul Şaguna. Deşi părinţii mi-au luat meditaţii, eu n-am luat meditaţii pentru facultate.

Adică aţi luat banii şi nu v-aţi dus sau…?

Am luat banii, cu o mică parte din ei i-am jucat la Loz în Plic, pentru că vroiam să-mi demonstrez statistic că nu se poate câştiga la Loz în Plic, iar cealaltă parte din bani i-am păstrat, i-am pus la CEC. Practic n-am luat meditaţii, singurele meditaţii le-am făcut cu fratele meu, care era cu un an mai mare, de fapt un an şi 11 luni.

Era mai bun la şcoală fratele dvs.?

Da. A fost un elev silitor, foarte serios.

A existat vreo bătaie între voi doi?

Nu, nu ne-am bătut decât în joacă.

Chiar şi aşa, în joacă, cine câştiga?

Se termina indecis.

Deci, aţi terminat facultatea…

Chiar am o poveste cu fratele meu. Un coleg de-al lui, de la Şaguna, mi-a bătut un coleg de clasă. M-am dus în clasa lui, fără să-i spun nimic, şi l-am bătut pe colegul mai mare care-l bătuse pe colegul meu. Respectivul coleg, deşi fratele meu i-a spus acestuia să mă lase în pace, că şi-a făcut damblaua, m-a aşteptat într-o zi când am terminat liceul şi ne-am mai bătut o dată. Când a auzit Leonard, s-a dus să-l caute, să-l bată şi el, dar când l-a văzut cum arăta i s-a făcut milă de el.

Ce înseamnă bătaie la Şaguna, cu mâini, picioare, şuturi, călcat în picioare…?

În niciun caz călcat în picioare, niciodată n-am dat în cineva care-i căzut. Bătaia ţinea până renunţa unul dintre combatanţi, care se simţea într-o oarecare inferioritate.

Acum nu prea renunţă nimeni, bătaia ţine până la moarte, după cum se vede la ştiri.
Bătăile de atunci nu erau dintre cele în urma cărora să rezulte vătămări corporale serioase…

La ce restaurante mergeaţi, în studenţie?
Mergeam la Filarmonică, la teatru…

Filarmonica însemnând teatru care-i deschis non-stop…
Da. Filarmonica "Gheorghe Dima" avea nişte programe foarte interesante. Unul dintre programe, pe care chiar l-am urmat, îţi povestea fiecare instrument, cum s-a născut, cine l-a inventat, ce sunet imită, te învăţa să recunoşti fiecare instrument într-o simfonie. Un curs foarte interesant, care m-a ajutat să ascult şi să văd cu alţi ochi…

Fratele dvs. avea şi el ureche muzicală?
Da

Mai bună decâ a dvs.?

Avea voce mai bună decât mine. Chiar a participat la concursuri, în perioada respectivă eu eram în schimbare de voce, lui i se stabilizase, avea un timbru foarte plăcut.

În timpul facultăţii ce visaţi să ajungeţi?

În niciun caz inginer.

Atunci de ce aţi făcut-o?

Pentru că atunci era greu să faci alte facultăţi care mi-ar fi plăcut mie, ziaristică, sociologie…

Era greu să intri sau …

Nu puteai să intri.

Şi la filologie de ce nu aţi încercat, aveaţi probleme cu limba română sau…?

Nu vroiam la filologie, după cum am spus, vroiam ziaristică, sociologie, psihologie, filozofie…

Şi facultăţile astea de ce nu erau accesibile?

Pentru că nu vroiam eu să le urmez în acel cadru.

În timpul facultăţii ce vă visaţi?

Rocker.

Aţi cântat?
Am cântat. În liceu, la parter era un club, unde erau instrumente muzicale şi unde diferite generaţii puteau sa-şi facă trupe. Noi am avut o trupă, încă din liceu, eu cu încă doi colegi, se numea Bachus.

Aţi spus că aţi terminat facultatea târâş-grăpiş. De ce?

M-aţi întrebat ce m-am visat şi v-am spus că în niciun caz inginer, de aici vine târâş-grăpiş.

Ce altceva v-aţi mai visat, în afară de rocker?

Odată ce am început cariera de inginer…

Când s-a întâmplat asta?

Relaţia mea cu fabrica a început prin clasa a 10-a, când, împreună cu fratele meu, am vrut să mergem la mare, singuri. Părinţii ne-au zis că putem merge la mare singuri, dar pe banii noştri. Pentru a putea merge singuri la mare am lucrat o lună din vacanţă la Uzina 2.

Câţi bani aţi strâns?
Cam 1500, 1600 de lei.

În ce an era?

Eram în clasa a 10-a, deci prin ’79.

Bani buni…

Da.

Şi unde v-aţi dus la mare?
La Costineşti, normal, Costineştiul era în vogă în perioada respectivă. Mergeam fie la Costineşti, fie la Neptun.

La Neptun, unde?

La corturi, în Zodiac, 2 ani, în vile la Costineşti, în căsuţe, de fapt.

În general, băieţii când plecau de la Costineşti îşi făceau bilanţul, câte prietenii, elegant vorbind, legau… Cum stăteaţi cu bilanţul? Câte prietene rezultau după Costineşti?
Stăteam bine cu bilanţul.

Mai bine decât fratele dvs.?

Amândoi aveam succes.

Blugi aveaţi?

Blugi mi-am luat în facultate, n-am avut blugi în liceu.

Ce marcă?

Nu mai ştiu exact, Wrangler cred că erau.

Mai erau şi alte mărci – Lee, Levi Strauss…

Wrangler cred că mi-am luat.

Şi el?
Şi el cam tot atunci. Nu era uşor sa-ţi iei o pereche de blugi în vremea respectivă.

La Braşov totuşi era mai uşor…

Depinde de câţi bani aveau părinţii. N-am dus o viaţă de lux.

Deci bilanţul după mare era pozitiv şi bun. Era un bilanţ cu îndrăgostiţi sau mai rece? Cine era mai sensibil, dvs. sau Leonard?

Greu de spus, amândoi suntem sensibili. Dar nu aveam palmares, chiar şi prieteniile pe care le-am legat au fost prietenii pe termen lung. Nu pentru palmares, nu aveam prietene de o seară sau pentru un concediu.

Ce se nimerea, zic unii, dar poate să fie şi de suflet.

Da….

Cântaţi la chitară atunci?

Da, cum să nu.

Asta atrăgea…

Am început chitara în clasa a V-a, la Scoala Populară de Artă, eram la Liceul Sportiv, la care am făcut amândoi clasele V-VIII. Leonard a făcut atletism, eu am făcut gimnastică sportivă.

Participarea la evenimentele din decembrie 1989

Să ajungem în anul 1990. Ce făceaţi în decembrie 1989?
Eram în Bucureşti. Am fost trimis în delegaţie să duc brazi de la Târgu-Secuiesc, eram stagiar la Izolatorul Târgu-Secuiesc, la centrală, aşa ca o formă de favoare…
Pe cât decembrie se întâmpla asta?
Pe 20. Am participat la miting, nu mi-a fost uşor să mă infiltrez…

Deci aţi fost trimis să duceţi brazi de la Târgu-Secuiesc la centrală. La care centrală?

La CET, e lângă Automatica.

Deci în Floreasca, atunci ce căutaţi aici?

Păi căutam, că se simţea, toată populaţia României simţea, ascultam Europa Liberă… Ca mulţi alţii, ajunsesem la capătul răbdării.

De când?

De mult, încă din facultate.

Eraţi însurat în decembrie sau noiembrie 1989?
Nu.

Aveaţi o iubită?

Aveam o prietenă.

Stăteaţi cu ea sau cu părinţii?

Stăteam cu prietena, în decembrie ’89.

Deci, aţi ajuns cu brazii la Automatica. I-aţi lăsat sau n-aţi mai apucat?

I-am lăsat şi le-am şi spus unora dintre ei că-i ultimul an în care le aduc brazi la CIET.

Aţi prevăzut ceva?

Hmm…. Se simţea în aer. Vă pot spune un lucru pe care l-am văzut undeva într-un ziar. Eu făceam naveta în fiecare zi de la Braşov la Târgu-Secuiesc, 60 de km. Dimineaţa la 5 jumate eram la ieşirea din Braşov spre Târgu-Secuiesc şi făceam autostopul.

Câţi bani se dădeau atunci la autostop?

Nu mulţi, eram un tip simpatic, mare parte dintre ei nu-mi luau nimic, eram un partener de drum plăcut. în toată perioada aceea, niciodată n-am văzut atâtea Lade ruseşti, pline de bărbaţi, care chipurile făceau comerţ.

Aţi mers cu vreuna?

Nu. Nici nu făceam autostopul la maşini străine. Făceau comerţ în toată zona, cu şosete, cu te miri ce.

De ce nu făceaţi autostopul şi la maşini străine, şi eu am făcut la viaţa mea autostopul, chiar la maşini străine….

Pentru că întâi am făcut autostopul şi n-a oprit niciuna şi după aceea nu m-am mai obosit să fac decât la cele la care ştiam că exista probablitatea să oprească.

Nu convingeaţi…

Ce să conving, eram îmbrăcat civilizat, zâmbeam, putea oricine să vadă că nu sunt un pericol…
Revenind la momentul Automatica, cu brazii. Ce s-a întâmplat apoi?
Eram cu 2 colegi, Marius şi cu Dan. Eu am tras de ei să mergem să vedem ce se întâmplă, pentru că se anunţase că va fi miting. Unul dintre ei a plecat, mi-a zis că nu vrea să participe.

Ce a devenit în prezent colegul respectiv?

Om de afaceri, e un tip ok, are succes, trăieşte bine. Dar şi munceşte pentru fiecare leu…

Al doilea?

Cel de-al doilea munceşte în sistem privat, într-o multinaţională.

A mers cu dvs. la miting?

Da, el a mers cu mine. A fost foarte greu să ne infiltrăm în coloanele care veneau spre Magheru, din diferite zone din Bucureşti. Un secretar de partid, probabil, a încercat să ne împiedice să intrăm în coloane, ne-a dat afară, cum că n-am avea ce căuta acolo. Pe la a treia coloană am reuşit să intrăm în piaţă. Am intrat prin Oneşti, Dem.Dobrescu, actual, pe unde am şi ieşit.

Sunt puţin sceptic în legătură cu ce-mi spuneţi, dar vă ascult…

De ce ?

Pentru că eu, împreună cu un coleg de la ziarul Informaţia Bucureştiului, tot aşa, de curiozitate, am putut să intrăm la miting, dar aveam legitimaţie de la un ziar al Bucureştiului. Poate voi aţi fost mai convingători…

Ne-am strecurat mai bine.

Nu, că ne-am strecurat şi noi. Unde eraţi când s-a spart mitingul?

Cum te uiţi de la balcon, în dreapta. Eu nu mai fusesem la niciun miting până atunci. Am şi păţit-o, grupul în care eram, de la nu mai ţin minte ce fabrică, stăteau aliniaţi, pe 7 sau opt rânduri, cu o pauză faţă de grupurile de lângă. în locul acela era un poliţist care primea prin staţie mesaje şi un secretar de partid care dirija. Eu mă băgasem cu Marius în utlimul rând. Secretarul de partid m-a văzut şi mi-a zis să strig mai cu viaţă şi m-a băgat în primul rând.

Deci aţi strigat puţin….

Am mimat.

Ce strigaţi? Ceauşescu – PCR, nu?
Mai multe, pentru că sloganul îl primea poliţistul, care îi sufla la ureche ce slogan să se strige. Pot să spun că am strigat, când s-a spart mitingul, de s-au auzit grenadele, bubuitul acela…

Aţi fugit?

N-am fugit, literalmente am fost împins, târât, m-am împiedicat de un om care căzuse în faţa mea, şi în câteva fracţiuni de secundă, eram cu 5 oameni în spatele meu. Abia am reuşit să mă ridic. Am ieşit tot pe Dem.Dobrescu. Când eram aproape de intrarea în Magheru s-a auzit o dată "Jos cu Ceauşescu" şi a doua oară am strigat, într-adevăr, au strigat o sută "Jos cu Ceauşescu", a treia oară cred că au strigat cinci sute sau o mie.

Pe unde aţi fugit?

Pe aici, prin faţă…

Şi aţi ajuns la Inter…

Da, am ajuns la Inter, unde ne-am regrupat. Noi am ieşit şi am început să strigăm. Uşor, uşor, lumea s-a strâns. în perioada asta au venit trupele care au blocat accesul în piaţă. Am încercat să revenim în piaţă. Brusc, s-a născut ideea de întoarcere în piaţă, să-l dăm jos pe dictator. N-am mai putut să intrăm, practic, toate accesele în piaţă fuseseră blocate de oameni care primiseră muniţie de război, că atâta lucru am putut să-mi dau seama. Pe Magheru, după ce s-a format coloana aceea, înspre Inter şi înspre Romană, s-au făcut nişte cordoane, cred că ăia erau băieţii de la trupele special, de la Securitate, erau 2 pe 2, toţi cu nişte feţe de killer…

V-aţi dus spre Inter…
Da, acolo ne-am strâns, am început să cântăm.

Când aţi ajuns acolo nu erau deja nişte oameni cu pancarte, "Jos Ceauşescu", "Jos comunismul"?

Nu.

Când am ajuns noi, erau.
Nu, când am ajuns noi, nu erau.

Mai departe ce-aţi făcut?
A mai fost un episod, tot grupul care ne strânsesem, câteva sute, o mie de oameni, am zis, hai să intrăm în piaţă, şi am încercat să intrăm pe la Negoiu. Acolo era un lanţ numai de miliţieni, cu madam Ciobanu, cred, care era în faţă şi striga disperată. De atunci am experimentat sentimentul de singurătate.

Mergeam în prima linie, umăr la umăr, şi, deodată, a explodat ceva. Din instinct, eu m-am culcat la pământ. Cred că în câteva fracţiuni de secundă am ridicat capul, după ce mi-am dat seama că-i petardă şi nu grenade, că m-am uitat întâi să văd dacă explodează, şi, când m-am uitat în spate, nu mai era nimeni. Eram aproape de intersecţia cu Câmpineanu, aproape de Negoiu.

Mai departe ce aţi făcut?

Din nou, am revenit la Inter, am plecat până acasă la fratele meu, care stătea în Bucureşti.

În ce zonă stătea?

Stătea la socrii lui, din Mihai Eminescu, se făcea o stradă, după care am revenit seara. I seara am plecat, în jur de 9 jumate, să duc revoluţia şi la Braşov, împreună cu prietenul meu.

Cu ce aţi plecat?

Cu trenul. Am văzut când au treut cu tancurile, în faţă, ca să spargă mulţimea.

Noi, bucureştenii, am plecat puţin mai târziu, dar n-aveam unde să ducem revoluţia…Ce treabă aţi avut cu liberalii?
Am fost preocupat de mic de filozofie, am fost la olimpiadă la filozofie, citeam foarte mult…

Când făceaţi învăţământ politic vă gândeaţi la liberali?

Nu, nu se făcea învăţământ politic în liceu. Prima oară când am făcut învăţământ politic a fost în armată.
În ce an?
În ’81, ’82.

Şi vă gândeaţi la liberali atunci?
Evident. Am citit mult, am fost precupat de modul în care e condusă o societate, atât în istorie, cât şi ca modele de guvernare.

De ce liberalii?
Pentru că mi se pare singurul curent de gândire care este conform cu natura umană, care dă naştere la relaţii sociale fireşti.

Apropierea de Partidul Liberal

Şi atunci, de la teorie la practică, cum a fost drumul? Din ianuarie, februarie 1990 v-aţi înscris…
– Nu, m-am înscris în octombrie 1990 în Partidul Liberal – Aripa Tânără: Tăriceanu, Patriciu, Horia Rusu, Chiliman.

Exista atunci?
Da, a fost făcută în iulie ’90. Practic stagiatura s-a încheiat brusc la Revoluţie şi m-am angajat, prin concurs, fără pile, fără cunoştinţe, la Tractorul Braşov, unde eram inginer tehnolog la secţia de montaj tractoare industriale. Acolo am văzut cu ochii mei toate binefacerile regimului Iliescu, darea părţilor sociale, care a fost o măsură perversă pe care puţini au remarcat-o la vremea respectivă, practic s-au înjumătăţit timpii de lucru pe operaţii, s-au modificat normativele. Cu această măsură salariile muncitorilor aproape s-au dublat, la aceeaşi productivitate, a fost o măsură criminală. Am încercat şi eu să fac optimizări, ca un tânăr inginer care vrea şi el să facă ceva. Ce să faci? Muncitorii aveau nişte obiceiuri, nu munceau tot timpul, se mai duceau să mai bea un pic, le învăţasem locurile, mai o tablă… Ca să-şi facă norma, supraîncărcau maşina, se acumulau nişte tensiuni, se încălzea, şi piesele nu mai ieşeau la calitatea care trebuia. Dar ei se duceau cu o sticlă de coniac la CTC-ist…

Sau la dvs, nu?
Nu, la mine nu, la CTC-ist se duceau cu sticla de coniac şi aşa asamblările demontabile deveneau nedemontabile, ca să vă redau pe scurt. Simţeam că nu pot să schimb nimic, că nu pot să fac nimic. Mi-am dat seama că de la Bucureşti se dă ora exactă. Atunci am văzut un anunţ că se înfiinţează Facultatea de Inalte Studii Politice şi că se organizează concurs. Pe TVR am văzut anunţul. Şi parcă, aşa, m-a fulgerat când am văzut anunţul: m-am dus, m-am înscris, am intrat.

Unde era sediul?

La Leu. De fapt SNSPA-ul, fost Facultatea de Înalte Studii Politice, a fost un proiect al unor aşa zişi reformatori din Stefan Gheorghiu.

ÎI cunoşteaţi pe Patriciu, pe Tăriceanu, pe Horia Rusu?

Nu. Acolo, prima generaţie, studenţii s-au împărţit în două: cei care veniseră fără să fie recomandaţi de vreo instituţie, de FSN, securitate, ministerul de externe…

Sau DIE…
Noi eram clar împărţiţi, asta s-a văzut clar, încă din prima lună. în timp ce noi eram pro-dreapta, pro-democraţie, pro-europeni… Nu zic că intram în polemici destul de frecvent cu rectorii de la Stefan Gheorghiu. Fac o paranteză: profesorul care mi-a plăcut cel mai mult era profesorul Trăznea, care, deşi a predat la Stefan Gheorghiu, a fost un profesor remarcabil, care ne-a prezentat nediscriminatoriu toată istoria gândirii politice şi toate curentele de gândire.

Unde locuiaţi în timpul acesta?
Prima parte am stat la fratele meu, la socrii lui, iar dup-aia s-a mutat mama mea în Bucureşti şi am stat cu ea.

Şi iubita de la Braşov?

Ne-am despărţit amiabil.

Politica a avut vreun rol în despărţire?
Nu. Ne-am despărţit pentru că m-am mutat la Bucureşti, şi de la distanţă este greu să menţii o relaţie.

Cum aţi ajuns la liberali?

Revenind la ideea împărţirii studenţilor, în facultate, în cele două grupe…

Da, aripa anti-fesenistă, aripa liberală, de dreapta, eram disperaţi, că aveam profesori şi lectori care erau cam ortodocşi de stânga, aproape marxişti. Desigur, nu mai erau chiar marxişti, erau un pic mai vopsiţi…Ne-am dus la toate partidele care nu erau FSN. Prima oară am fost la Partidul Naţional Liberal. Eram vreo 4-5 tineri, Dragoş Săbădeanu, Dan Trepcea, Sorin Pantiş, nume care sunt cunoscute, şi am încercat să-i aducem să ţină prelegeri, să echilibrăm cât de cât tendinţa de fesenizare a facultăţii. Radu Câmpeanu a spus că vine, dar nu vorbeşte despre liberalism, ci numai despre migraţia românească.

Poate asta ştia…

La PNŢ, primii care ne-au făcut recepţia au fost Popi? Stene? Şi Liviu Petrina. Ei ne-au primit, dar, în loc să avem o discuţie, ne-au dat pe mâna cuiva, am uitat cum îl cheamă, am un lapsus, o să-mi aduc aminte, care ne-a vorbit vreo 3 ore, încontinuu.

Despre ce?
Doctrine economice. După aceea am ajuns şi la PNL-AT.

Cine v-a primit?

Ne-a primit Dinu Patriciu, Tăriceanu şi Horia Rusu. Era altceva. Simţeai că oamenii aceştia trăiesc în prezent, cu picioarele pe pământ, că înţeleg lucrurile. De altfel, o mare parte dintre studenţii din prima generaţie ne-am înscris în masă în PL-AT, care a devenit ulterior Partidul Liberal 93. Dinu Patriciu a şi venit şi a ţinut curs de urbanism, care a fost interesant. Cât a putut să vină…Avea succes printre studenţi…

Când v-aţi înscris în AT?

Octombrie ’90. Nu m-am înscris în PNL de la început, deşi sunt liberal, nu mi-a plăcut Câmpeanu şi mai ales figurile care au apărut în anturajul lui. S-a dovedit că instinctual meu a funcţionat corect. Nu mai intru în detalii, de morţi numai de bine….

Am putea să intrăm în detalii. Dinu Patriciu mi-a povestit mie despre Radu Câmpeanu, eu am scris în revista Expres, a fost o revoluţie mediatică, prietenii mi-au întors spatele, cred ca şi lui Dinu Patriciu, până la urmă s-a dovedit că noi aveam dreptate, biografia lui Radu Câmpeanu era dubioasă, ca să fiu elegant, şi cred că atunci a apărut PL ’93.
PNL-AT-ul a apărut.

PL ’93-ul…

A apărut în octombrie 1990. După ce, în iulie, Patriciu, Tăriceanu, Chiliman, Boroianu şi cu Radu Cojocaru au fost daţi afară. Pentru că ei au încercat să creeze o aripă tânără în interiorul PNL, o aripă reformatoare. Atunci au înfiinţat PNL-AT-ul, în iulie 1990.

Mai ţin minte că PL ’93 avea un sediu pe Calea Victoriei, la etajul 1, iar revista Expres, unde lucram eu avea sediul acolo, era un restaurant, era o viaţă frumoasă…

Era un club, aveam masă de billiard, aveam fete frumoase, dacă nu veneau oamenii pentru doctrină, veneau să se simtă bine la club…

Dar ţin minte că o dată Dinu Patriciu m-a rugat pe mine să merg undeva în provincie, şi mi-a plătit drumul până acolo şi dvs. mi-aţi dat banii la el acasă. Eraţi în relaţii apropiate, eraţi un fel de trezorier al dânsului?
Nu. A fost o întâmplare, bănuiesc.

Erau hârtiile alea de o sută, albastre. Mi-aţi dat multe, dar aşa a zis el.
Nu le-am dat de la mine…Eram un pârlit de student în vremea respectivă. Am terminat în 1993.

După aceea, cum aţi început ascensiunea la liberali, ce v-a diferenţiat, în vremurile acelea confuze, de sutele, probabil, de tineri? Discursul, convingerile, curăţenia?

Multe, e mult de povestit. Sunt interesat de spaţiul public, nu-mi este indiferent, deoarece ne petrecem în spaţiul public aproape 90% din viaţă, nu-mi este indiferent cum arată spaţiul public. îmi plac oamenii, sunt un umanist din născare, chiar mă interesează povestea fiecăruia, fiecare individ este o entitate unică, irepetabilă, pe care este un adevărat privilegiu s-o cunoşti. Fiecare are unicitatea lui, partea lui frumoasă. Si un simţ de dreptate, nu-mi place când lucrurile nu funcţionează, când există nedreptate, când cineva este nedreptăţit de putere sau de stat.

Aş face precizarea că noi am avut cam aceleaşi discuţii şi fără să fim filmaţi, şi atunci, amintind din ce-am mai vorbit, sunteţi unul dintre politicienii importanţi care nu pot fi acuzaţi de corupţie de niciun fel, deşi a îndeplinit foarte multe funcţii importante, am putea să le trecem puţin în revistă…

Practic, din 1998 cred am făcut administraţie, la nivel managerial, aproape 14 ani.

Să le numim…

Secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, apoi…

Să ne oprim puţin… La persoanele cu handicap, oamenii şi-au luat Ferrari. Mai departe…
Nu-i aşa.

Alţii, nu dvs.

Ah, alţii şi-au luat Ferrari… Eu am lăsat o ordonanţă de urgenţă…

Unii şi-au luat BMW…

Ordonanţa 105 din 2000, cred. Asta a fost elaborată în perioada în care eu am fost secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, care avea foarte multe prevederi din legislaţia europeană, care, din păcate, nici astăzi nu sunt puse în practică.

Mai departe…

Am fost Secretar de Stat, şeful departamentului de Informaţii publice al Guvernului, Guvernul Radu Vasile. Primul proiect al Legii privind liberul acces la informaţiile publice e elaborat de departamentul de informaţii publice, în timpul mandatului meu. Radu Vasile n-a vrut să-l promovăm ca proiect guvernamental şi atunci a fost înaintat de un senator liberal în 1999 sau începutul lui 2000.

Ulterior acest proiect a fost o supă reîncălzită de Mona Muscă, care în campaniile ei a reuşit să-l promoveze. Este fundamental, dacă un cetăţean nu are dreptul să aibă acces la informaţii, atunci el nu e deservit de instituţia respectivă. Primul şi cel mai important lucru este să ai acces la informaţie.

Nu pot sa-mi dau cu părerea despre lucrurile astea, să mergem mai departe.

După aceea am fost preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Practic, constituirea corpului funcţionarilor publici şi Legea privind statutul funcţionarului public şi legislaţia secundară.

Vile, case de vacanţă şi bani moşteniţi de la nişte mătuşi… Mai departe… Alţii…

Nu-i chiar aşa, să nu-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală…

Unii, doar. Societatea noastră este corectă, unii fac excepţie.

Nu unii, din păcate nu sunt descoperiţi ăia care o fac. Să ştiţi că 80% din funcţionarii publici sunt corecţi, dar există 20% care nu sunt sancţionaţi, care sunt tot din categoria şmecheri, tupeişti, din aceia care au senzaţia că totul li se permite şi că niciodată n-o să suporte nicio consecinţă.

Să trecem mai departe.

Am fost viceprimar general, aproape 3 ani, jumătate de an sub Băsescu,…

Scuzaţi-mă, Lis mai trăieşte şi acum din…joacă fotbal,…

Trăieşte bine…

O fericire, o feerie…şi cine ştie ce are el ascuns.

Am fost Ministru al Transporturilor.

Aici deja intrăm la miliarde, la…

Ce miliarde?

Unii miniştri ai transporturilor şi-au asigurat un trai decent…

O povestioară… Ajung ministru: printr-un cunoscut, vine un constructor, la birou, şi începe să vorbească cu mine mai mult prin semne.

Poate era răguşit.

Nu pricepeam ce vrea să spună. După care l-am scos. Am priceput eu câte ceva…dar, l-am scos. A zis că-mi dă 200.000 de euro dacă semnez contractual. Eu i-am spus că eu nu mă bag pe licitaţii, păi, zice, am câştigat licitaţia. Cum ai câştigat licitaţia, zic eu, cum sa-mi dai mie bani că-ţi semnez… Hai, bă şefu, aşa merg treburile pe aici… Cum merg treburile, mă, dar ce-am făcut ca să-mi dai mie, un euro, dacă tu ai câştigat licitaţia pe bune?!…Zice, şefu, aşa merge, tu îmi dai mie o sută şi dup-aia la fiecare situaţie de lucrări, 10%, situaţie de lucrări decontată. Nu vreau să intru în foarte multe detalii. Dar, dacă observatorii atenţi ai vieţii publice nu au remarcat diferenţa între mine şi ceilalţi miniştri care au trecut pe acolo, înseamnă că au ochelari de cal sau n-au vrut să facă diferenţa.

Nu toţi miniştrii sunt în general, aşa…

Da, e adevărat, nu toţi miniştrii sunt aşa.

După Ministrul Transporturilor?

Deputat, colegiul 3, centrul Bucureştiului.

Acuma, din câte ştiu eu, averea dvs. este cam aceeaşi, mai de mulţi ani.
În mare parte, da, cam aceeaşi.

Vă rog să ne-o spuneţi.

Un apartament, am mai avut un apartament pe care l-am vândut, care a fost moştenire în urma decesului socrilor şi nişte conturi, acolo, zece mii, cinşpe mii de euro…

În ce cartier?

În Balta Albă. Lângă Piaţa Miniş.

De mulţi ani?

E cumpărat în 2002, înainte de a se trece pe euro, la preţul apartamentelor. L-am cumpărat în dolari.

Câte camere?
4 camere, 88 mp. Erau nişte îmbunătăţiri când l-am cumpărat, inclusiv balcon acoperit.

Şi câte o maşină, că a fost Renault-ul şi acum Volkswagen-ul. Şi … cam atât.

Da.

Asta v-ar recomanda, mai ales că, din câte ştiu eu în probleme de corupţie nu aţi fost pomenit, nu amestecat, nici măcar pomenit…. v-ar recomanda…
Ar fi fost chiar şi culmea să fiu pomenit…

Asta v-ar recomanda pentru o carieră politică, în viitor, pentru că tot poporul doreşte oameni…

Domnule Tabacu, poporul, când îl întrebi pe sticlă, doreşte oameni cinstiţi, oameni corecţi, şi o mare parte din ei votează că li se dă un million de lei sau că li se promite marea cu sarea, toate aberaţiile şi prostiile din lumea asta. Din păcate, încă nu avem cetăţeni în România, în România e o societate în care marea majoritate a oamenilor încă nu şi-au format deprinderile democratice, dintre care primul şi cel mai important este exigenţa faţă de cei pe care îi alegi. Dacă unul te minte o dată, te minte de două ori, atunci nu-l mai crezi niciodată, pentru tot restul vieţii, numai în politică. Orice sociatate este bazată pe încredere. Eu dau copilul la o învăţătoare, pentru că am încredere că învăţătoarea aceea e bună. Sau, mă duc la un medic pentru că am încredere în medicul respectiv, pentru că dacă n-aş avea încredere….

Aveţi un băiat, parcă…

Da, face 12 ani.

Cum îl cheamă?

Tudor Andrei.

Face sport, limbi străine?

Da.

Cântă la ceva?

La pian. Face şi baschet, la club. Are 4 ani de pian.

Deci, de la 8 ani…
De fapt 5, dar un an a fost mai aşa, târâş-grăpişâ€¦

Apropo de relaţia cu politicienii, nu cumva şi într-o căsnicie este aşa, te mai minţi, mai ierţi, mai te împaci, asta-i viaţa…

Mai bine nu minţi.

Mai bine, dar dacă minţi, ce să faci?
Dar de ce să minţi? Nu eşti obligat să minţi.

Se întâmplă…

Adevărul are picioare scurte, aşa se zice…sau minciuna are picioare scurte. Adevărul, mai devreme sau mai târziu iese la suprafaţă. Nu poţi să minţi la nesfârşit. Un om care este obişnuit să mintă, este un om care e dereglat psihic. Pentru că el nu mai ştie ce este adevărat, ce este real şi ce trebuie să spună, se autodereglează psihic. De altfel, se vede pe mulţi din ăştia că…

La un moment dat, întreaga dvs activitate, ca să vorbesc în termini mai desueţi, v-a recomandat şi v-a pus la conducerea Partidului Naţional Liberal. La alegeri, era gata gata, să fiţi preşedinte. Ce s-a întâmplat?

Vă referiţi la alegerile din 2009?

Relaţia cu Crin Antonescu şi Dan Voiculescu

Da.
Am crezut că pot să fac o înţelegere cu un om. Am făcut eu un pas înapoi, am renunţat la candidatură şi am sprijinit un om cu care am crezut că mă pot înţelege.

La cine vă referiţi, exact?

Cel care este preşedinte astăzi.

La domnul Crin Antonescu.

Da.

Şi eu atunci credeam, nu că ar putea fi mai bun ca dvs, pentru că dvs aveţi o mare experienţă, îmi plăcea. Ulterior, el nu mai îmi place. Am înţeles din declaraţiile dvs publice că nici dvs nu prea…din punct de vedere al atribuţiilor pe care le are ca preşedinte de partid.
Atâta timp cât mai este preşedintele PNL nu voi spune nimic rău în public despre el. Dintr-un motiv simplu: el reprezintă PNL. Dacă eu îl atac public pe preşedintele PNL înseamnă că eu fac rău PNL şi mai ales colegilor mei.

Sigur, de acord cu asta, dar, privind din afară…

Dar, în organismle interne ale PNL, nu sunt un om care tac, dimpotrivă, îmi spun punctul de vedere.

Aţi spus la alegeri că dacă vă vor alege pe dvs, veţi fi un preşedinte care răspunde la telefon, care merge în teritoriu, care este foarte activ.
Nu am avut ocazia să demonstrez lucrul ăsta, de fapt l-am demonstrat cu prisosinţă, dar se pare că a existat o altă opţiune.

Opţiunea care a existat a confirmat ce aţi spus dvs, nu răspunde la telefon, este mai visător, am înţeles că nu vreţi să vorbiţi despre asta, este normal şi înţeleg, dar, totuşi, avem multe semnale, pentru că trăim alături de alţi români, care…
Ceva tot pot să spun: trebuie să schimbe ceva. în el, în primul rând. Pentru că altfel va merge în jos. Si, din păcate, va atrage şi partidul după el.

Merge deja în jos.

Noi avem semnale că în partid există o stare de nemulţumire, pentru că trăim împreună, vorbim, ne întâlnim…Liberalii sunt nemulţumiţi, nimeni nu ştie ce să facă.

Speranţa vine de la nişte oameni reprezentativi, cum sunteţi dvs. Dinu Patriciu deja s-a exprimat, chiar în ziarul nostru, şi-a spus nişte păreri.

Călin Popescu Tăriceanu este în vacanţă sau divorţează, nu ştiu exact cu ce se ocupă. Chiliman deja s-a exprimat. Vosganian s-a exprimat.

Şi eu m-a exprimat. Dar, repet, m-am exprimat acolo unde e normal şi firesc şi unde pot cu adevărat să schimb ceva în bine. În rest, sigur că, dacă am anumite lucruri să le spun public, le spun public. Dacă vă aduceţi aminte, am fost singurul care a votat împotriva alianţei cu PSD-ul, din întreaga delegaţie permanentă. Deşi, ca să vă spun adevărul, cred că 80% priveau cu ochi răi o asemenea alianţă.

Este ca la partidul comunist român, sau cum?

Nu este ca la partidul comunist român, numai că, atunci când se ia o decizie, la care participă oameni, decizia e luată de oameni, nu de computere care au programate analize, strategii ş.a.m.d. Oamenii gândesc în primul rând după interesul lor. Dacă în delegaţia permanentă sunt parlamentarii cărora li s-au garantat colegiile pe care le au şi că vor fi candidaţi ai USL, fără să aibă contracandidaţi PSD, normal că interesul lor a fost să fie de acord, din moment ce li se reînnoiesc mandatele, preşedinţii de organizaţii care, iarăşi, sunt membrii ai delegaţiei permanente şi care vor să candideze la preşedinţia consiliului judeţean sau la primăria capitalei de judeţ, şi-au văzut dintr-o dată şansele mult mărite, au votat, asta e. Nu s-au gândit la o perspectivă, la o viziune pe termen mediu şi lung, pentru că problema asta va apărea mai devreme sau mai târziu, cu acuitate. Noi nu suntem în poziţia, în locul corect în spectrul politic. Asta-i problema noastră. Sigur că acuma nu trebuie să aşteptăm, în mod fatalist, să se întâmple o scădere a noastră, pentru că nu suntem în bazinul nostru electoral.

"N-am spus că Voiculescu trebuie să se retragă din toate funcţiile publice pe care le are?"

Ca să nu mai vorbim de Partidul Conservator…
Ce să vorbim de Partidul Conservator?

Păi dacă noi doi nu vorbim, atunci oamenii…

N-am vorbit? N-am dat declaraţii publice? N-am spus că Voiculescu trebuie să se retragă din toate funcţiile publice pe care le are şi să nu mai aibă nicio legătură cu asta?… Rezultatul declaraţiilor mele publice au fost că a fost promovat vicepreşedintele al Senatului.

După foarte multe confruntări şi…

Pe Mona Muscă am dat-o afară, înainte de a se demonstra că…dar ea avea hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Dar, ştiţi cum e, Mona Muscă nu avea un trust de televiziune. Eu şi astăzi, din ianuarie, de când am votat împotriva alianţei cu PC, am interzis accesul pe Antene. M-aţi mai văzut pe Antene?

Nu.

Niciodată, da? Nu că nu vreau eu să mă duc, pe mine mă interesează publicul care urmăreşte un post de televiziune, mai puţin mă interesează cine-i patronul unui post. Deci am interdicţie.

Patronul acestui post TV este clar că nu este o persoană publică cu rating, se dovedeşte, deci activitatea lui politică în ultimii 20 de ani este una sterilă…

Culmea e că, până la urmă le face rău şi la oameni, de la Tudor Ciuhodaru, care este un tip ok, deputatul de Iaşi, medicul, până la doamna Grapini, care, iarăşi, este o persoană apreciată şi cunoscută, şi Daniel Constantin, Piedone, oameni care sunt apreciaţi de comunitate, le face rău, pentru că niciodată aceşti oameni nu vor avea posibilitatea să crească atâta timp cât li se pune ştampila Voiculescu pe ei, cu toate televiziunile lui.

Şi atunci de ce ziceţi că nu este elegant să vorbim într-un cadru, aşa, într-un interviu, dar nu trebuie totuşi să vorbească cineva, să strige cineva, nu ne gândim şi la un viitor?… Dacă Partidul Liberal, care întruneşte foarte multe adeziuni, stă, aşa, într-o năclăială, într-o incertitudine, iar dvs, unul dintre liderii lui, spuneţi că nu prea aţi vrea să faceţi declaraţii, nu este clar că peştele de la cap se-mpute? De ce să nu spunem lucrurilor pe nume, într-un fel? Poate se pot spune elegant…

Domnule Tabacu, suntem cu un an înainte de alegerile locale. Orice tulburare în momentul de faţă în interiorul PNL ar putea face mai mult rău decât bine. Sigur că am punctele mele de vedere, cred că PNL ar trebui să meargă cu cât mai mulţi candidaţi proprii, în cât mai multe localităţi. Cred că PNL nu trebuie să renunţe la niciunul dintre principiile fundamentale care i-au călăuzit activitatea în ultimii 20 de ani.

Care ar fi câteva dintre acestea?

De la apărarea proprietăţii private până la neutralitatea fiscală, reducerea taxelor şi impozitelor, reducerea impozitului pe venit, cota unică de impozitare, toate măsurile de stimulare a investiţiilor…Nu trebuie să renunţe la nimic, nu trebuie să cedeze.

Şi toate astea s-au topit într-un fel de îngheţată, d-asta, comunisto-securistă…
– S-au şi topit din cauza modului în care este aşezat partidul liberal după ultimul congres. Aşa a decis Congresul, asta e…

Aţi spus că membrii conducerii s-au gândit la interesele lor locale, dar acuma eu ştiu că interesele lor locale sunt ameninţate, pentru că cele două alegeri, de la Maramureş şi de la Piatra Neamţ, au tras un semnal de alarmă pentru USL. Deci este clar că nu se poate trece de 51%, şi aşa mai departe…

Nu-i adevărat. Astăzi, în toate sondajele de opinie, USL-ul este creditat cu peste 55%. Cum să nu se poată atinge… Singura problemă este să îţi aduci alegătorii la vot. E o chestiune de comunicare şi management organizaţional, nu e o mare filozofie, în toate democraţiile occidentale fiecare partid îşi cunoaşte alegătorii, cunoaşte cine-s nehotărâţii, are o segmentare a publicului şi îşi aduce oamenii la vot. Nu cu bani, ci pur şi simplu cunoscându-i, interacţionând cu ei în cursul activităţii. Dacă USL-ul nu ia peste 50% înseamnă că cine conduce USL-ul trebuie să plece acasă. Inclusiv sondajele de opinie judeţene demonstrează lucrul acesta, şi anume că USL-ul are peste 55%. Până la momentul alegerilor, mai degrabă va creşte decât să scadă. Pentru că mă îndoiesc că năzdrăvănia asta de Guvern e în stare să facă ceva bun pentru români. Dimpotrivă, părerea mea este că lucrurile se vor înrăutăţi.

Aţi spus că USL-ul nu umblă cu cadouri şi cu alte lucruri din astea. Toată lumea umblă cu cadouri…

Nu-i adevărat.

Liberalii, niciodată…?

– Poate în unele judeţe, unde sunt candidaţi de primar, mai ales din cei luaţi de la alte partide, dar în mod instituţional, pe plan naţional, PNL nu a dat bani. De altfel nici nu avem banii respectivi, pentru că n-am furat, şi, chiar dacă, din întâmplare, i-am avea, n-am şti cui să-i dăm pentru că aici sunt nişte reţele care au fost construite în timp, de FSN, preluate de PD, sunt nişte reţele unde sunt anumite garanţii pe baza cărora se dau banii pentru a aduce oamenii la urne.


Eu locuiesc la etajul 8 al unui bloc din sectorul 5 şi în campanie, duminică, la ore nepotrivite, când ne odihneam şi noi, PNL-ul ne-a bătut la uşă şi ne-a dat un pix, o cană de cafea şi o brichetă. Mi s-a părut jignitor, pentru că atât de săraci nu suntem, pix aveam…

Acestea sunt obiecte promoţionale, care sunt folosite pentru a fi văzute de mai mulţi oameni, cât mai mulţi să vadă brand-ul respectiv, al unui partid, al unei firme , al unei organizaţii.

Am înţeles.
Dar acesta este în loc de bună ziua, când dai un pix, sau…

Atunci cum e mita, explicaţi-mi cine dă mită electorală.

Mita electorală este atunci când îi dai omului bani în mână ca să voteze cu tine.

Am fost în 1994 într-o campanie pentru alegeri în judeţul Dâmboviţa cu un reprezentant de seamă al PNL-ului şi nu era chiar aşa.

În 1994?

Da, 94 sau 95 nu mai ţin minte. Am dormit la Târgovişte şi am fost într-o comună din Dâmboviţa, dvs nu eraţi, era un membru marcant şi mi se pare că s-au mai dat şi nişte atenţii, dar poate că a fost o excepţie…

Nu, nu cred că s-au dat.

Mie nu mi se pare că PNL-ul ar face o excepţie de la …

Nu vreţi să vedeţi lucrul acesta. Eu vă spun cu certitudine că electoratul ştie că PNL face excepţie la acest capitol. Pentru că nu ne-a văzut promiţând bani sau dând bani.

Spuneţi-mi, cum "digeraţi", scuze pentru termen, alianţa cu PSD şi cu Ponta, pentru că PSD nu e Ponta. PSD-ul poate e un partid, dar cu Ponta în frunte, parcă e modificat.

E la fel de modificat cum era în vremea lui Năstase. Dacă ne aducem bine aminte, Victor Ponta este apărut în viaţa publică, este scos ca un iepuraş, din joben, de domnul Năstase, care era Prim-ministru şi preşedintele PSD-ului. Si cu beneficii de imagine, micul Titulescu, cu poreclă deja lansată.

Şi cu o poreclă, foarte reuşită, după părerea mea, de copilot…

Am fost la o emisiune în 2004, înainte de alegeri şi, la sfârşitul emisiunii i-am făcut un cadou lui Victor Ponta, un peşte piranha, osificat şi un tricou cu Che Guevara. N-a vrut să ia cadoul. I-am zis că peştele piranha semnifică PSD-istul, care mănâncă tot ce prinde, nu iartă nimica, iar tricoul pentru că ştiam că este un admirator al lui Che Guevara. Peştele piranha a rămas în frigider la B1, cred, eram la Radu Moraru la emisiune. Eu nu sunt un admirator al lui Che Guevara. Chiar deloc.

Dar al lui Victor Ponta?

Nu prea am model politic contemporan…

Cum vă simţiţi, ca liberal, într-o alianţă cu Voiculescu, pe care cred că numai angajaţii lui îl admiră, cu Victor Ponta, pe care probabil doar apropiaţii sau familia îl admiră, restul nu prea… Hai să zicem, Crin Antonescu mai are nişte fani…

Aş vrea să precizez că USL e născută şi ţinută în viaţă de Traian Băsescu. Partidul Liberal nu s-a schimbat, suntem acelaşi partid, nu ne-am schimbat convingerile, doar n-o să ne oblige nimeni să ne închinăm cu mâna stângă, n-o să ne oblige nimeni să ne schimbăm felul de a fi. Suntem la fel. Decât că, o perioadă de timp, am ales acest vehicul politic pentru, sper eu, a avea o reprezentare cât mai puternică a liberalismului în România.

Pentru un binele ţării sau numai al….

Cred că s-a văzut, când au fost liberalii la butoane, România a mers bine.

Când, între cele două războaie…

Nu, nu numai… Şi între cele două războaie, anul 1938, an de referinţă, anul 2007 va deveni an de referinţă, veţi vedea.

Au rămas nişte datorii, totuşi…

Datorii? Vă dau în cifre, datoria raportată la Produsul Intern Brut la sfârşitul mandatului nostru era de 13%. în timp ce media europeană este de peste 60%. După 3 ani de guvernare portocalie, care ne-a arătat cu degetul că le-am lăsat datorii, datoria publică a României a crescut la peste 40%. Cam 43%,după estimările pe care le avem astăzi.

Nu prea înţeleg…

Cum nu înţelegeţi? Este datoria pe care o are de plătit statul român, fiecare cetăţean, pentru că cetăţeanul român finanţează statul, din buzunarul lui, pentru datoriile pe care le-a făcut Guvernul Boc.

Am înţeles, sau aşa se spune că sunteţi curtaţi de PDL, de ceva vreme.

Nu.

În plan declarativ, da
.
Nu. Toţi oamenii cu care ne-am înţeles în PD la ora actuală nu mai sunt în conducerea acestui partid.

Şi Voiculescu ce are în plus?

Faptul că nu fac curte unei fete care are SIDA nu înseamnă că trebuie neapărat să-i fac curte uneia care are sifilis. Nu sunt obligat să aleg între două rele, trebuie să aleg întotdeauna ce-i bun.

V-aţi gândit să candidaţi, la un moment dat, într-o funcţie importantă în statul român, pentru că datele le aveţi?

Când va fi momentul. Evident, la ora actuală cred că nu aş avea şanse dacă mi-aş depune candidatura nici la funcţia de portar la vreun minister. Dar, lucrurile se schimbă în timp.

De ce credeţi că nu aţi avea şanse? Că vorbiţi mult, că spuneţi lucrurilor pe nume, de ce?

Da, unii ar spune că am limbariţă, alţii pentru că ăsta e felul meu de a fi, nu pot să tac când am ceva de spus. Mi-a zis taică-miu, mai bine decât să rişti să nu spui un adevăr, mai bine rişti să spui o prostie. Dar, de multe ori, nu spun prostii, spun ceea ce cred. Stiţi cum este, se spune despre politică că-i o curvă, toată lumea strâmbă din nas, eu cred că este o curvă, dacă cei care fac politică sunt curve, în politică nu trebuie să minţi, să furi, nu eşti obligat să-i fraiereşti pe alţii, nu eşti obligat să fii slugarnic faţă de cei care deţin temporar puterea, poţi să fii aşa cum este un om normal, într-o organizaţie firească, într-o societate normală. Iar eu mă încăpăţânez să rămân un om normal.

Aşa, ca un om normal, vă întreb: de ce credeţi că preşedintele Antonescu este absent din viaţa politică, de ce nu răspunde la telefon?
Probabil are preocupări mai importante decât să stea de vorbă cu unul sau cu altul. Probabil are viziuni, are gândiri strategice, se documentează într-un domeniu sau altul, nu ştiu.

De ce nu merge în Parlament?

A fost la toate evenimentele importante din Parlament, moţiuni, moţiuni de cenzură, Legea bugetului, dar numai la evenimentele importante pentru că este, totuşi, preşedinte de partid…

Vă cer acum un răspuns sincer şi prietenesc, într-o discuţie la fel de sinceră şi prietenească: este evident că este absent din viaţa politică, totuşi ceva se întâmplă, lumea spune că joacă poker, de băut nu prea se spune, că e bolnav, nici asta nu se vorbeşte. Ce părere aveţi?
Nu e valabilă niciuna dintre explicaţii.

Adică stă tot timpul într-un loc preocupat de binele partidului dar noi nu-l vedem?
Nu-i obligatoriu să fii neapărat în spaţiul public, ca să te ocupi de problemele partidului. Are o familie, are o fetiţă pe care a crescut-o singur până acum, nu-i chiar aşa simplu. Multă lume se grăbeşte să-i judece pe alţii… Sigur că ar trebui să fie mai prezent, mai ales în teritoriu, nu neapărat la televizor, că pe sticlă iese, dar trebuie să fie alături de oameni. Pentru că într-un fel te simţi când porneşti la luptă şi vine liderul alături de tine şi te întreabă, cum stai, care sunt şansele, eventual îţi dă şi o mână de ajutor în campanie. Alta e starea de spirit.

Cititorii ziarului Evenimentul Zilei ar mai vrea să ştie cum s-a finalizat accidentul dvs, ce s-a întâmplat de fapt?

Acuma mi-aţi pus o întrebare prin care mă siliţi să-mi dezvălui un as din mânecă. Decizia de NUP luată de procuror a fost atacată la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi anulată. Există posibilitatea ca o decizie de NUP să fie atacată şi anulată de instanţa supremă.

Nu de procuratură?

Nu, nu de procuratură. Procuratura a luat decizia. Nu contează. În urma atacării, atât pe fond, cât şi pe recurs, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care menţine decizia de NUP, deci, practic, stabileşte nevinovăţia mea. Totul a fost o făcătură de presă, o manipulare, care a încercat să mă pună într-o lumină total diferită faţă de ceea ce reprezint eu.

Şi acum, faptele înţeleg că nu s-au încheiat…
Cum adică? Cazul este închis, s-a dat hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Cred că decizia a fost luată la sfârşitul lui 2007 sau începutul lui 2008. Ah, nu, în 2009!

V-aţi mai văzut cu victima, cu fata aceea, implicată în accident?

Vedeţi, îi spuneţi victima…

Fata aceea implicată în accident…
Nici măcar n-a fost implicată în accident, n-a fost victimă. Dar nu, nu m-am mai văzut cu ea.

Spuneţi-ne, cum s-a întâmplat, persoanele acelea care au insistat să se deschidă din nou, cine sunt?

Nu ştiu, nu m-a interesat ce-i mână pe ei în luptă. Nu erau parte în proces, oricine poate să atace decizia procurorului.

Relaţia cu Traian Băsescu care a fost, când eraţi viceprimar…

Am să vă descriu plastic, adică aşa s-a întâmplat. După o lună jumătate în care mi-am schimbat 3 pantofi şi am făcut campanie pe jumate din străzile Bucureştiului pentru Traian Băsescu, ca şi candidat de primar general, la prima conferinţă de presă, fără să-mi spună nimic, a anunţat că introduce mercurialul în pieţe, adică preţuri fixe, maximale, la produsele agricole, şi, întrebat fiind de un ziarist care, probabil, se înţelesese cu el, cine se va ocupa de introducerea mercurialului, Traian Băsescu, râzând, a răspuns: Cum cine? Liberalul Orban! Cam asta a fost relaţia mea cu Traian Băsescu. Iar eu bineînţeles că n-am introdus niciun mercurial, în nicio piaţă, era o idée stupidă, absurdă, care nu există nicăieri în lumea… Liberalul Orban n-avea cum să introducă aşa ceva .

De cât timp n-aţi vorbit cu el?

Nu mai ţin minte…Ani de zile…
Citiţi şi:

  • Traian Băsescu: „USL este şi va fi un eşec electoral”
  • ANALIZĂ EVZ: USL, o alianţă de 44%
  • EXCLUSIV. Interviu cu Dinu Patriciu: Nu cred că alianţa struţo-cămilă USL poate aduce ceva bun acestei ţări
  • Orban: Antonescu
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: