Starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai des şi mai profund la importanţa felului de trăire a vieţii omului pe pământ și asupra dimensiunii spirituale a sufletului. Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a acordat publicației EvZ un interviu în cadrul căruia explică însemnătatea credinței în Dumnezeu chiar și în vremuri de încercare. Teama de moarte este unul dintre sentimentele cu care omenirea se confruntă din ce în ce mai des, pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus, însă chiar și această frică poate fi învinsă cu ajutorul credinței.

Reporter: Sunteți de părere că dacă noi, oamenii, am fi fost ancorați mai puternic în credință, am fi trecut mai ușor prin pandemie?

ÎPS Andrei: Încă un număr destul de mare de oameni își pun problema credinței și nădăjduim că ei trec peste această încercare la care ne supune pandemia. Nădăjduim să trecem cu toții peste ea, iar lumea să reintre în normalitate. 

Este o încercare această pandemie. Dacă ar fi să cităm din Sfânta Scriptură, am merge la Sfântul Apostol Pavel, care a încercat să explice rațiunea din spatele suferinței, a bolii. Pe omul inteligent, pandemia ar trebui să-l ajute să se facă mult mai bun. 

De pildă, în Epistola către Romani, în capitolul 5, începând cu versetul 3, Sfântul Pavel zice: “ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, și răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.”

Aici aș încadra și pandemia. Această încercare, această suferință, aduce răbdare, răbdarea aduce încercare, încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează. Sigur că nu am fi dorit să ne confruntăm cu această pandemie, dar dacă totuși ea există, noi, credincioșii, îi dăm și o interpretare pozitivă. La urma urmei, cine să ne facă optimiști ca să putem depăși toate necazurile? Credința. Credința, care și în cazul tinerilor, ar putea deveni o experiență directă. Cum L-a văzut Sfântul Siluan pe Hristos în fața iconostasului, de ce nu l-ar vedea și tinerii? 

Prin urmare, fiind vorba și de pandemie, nu trebuie să ne pierdem nădejdea, fiindcă vom depăși și această stare. Sigur că vor veni și alte încercări în lume, dar această stare poate fi depășită. Oamenii credincioși reușesc ca și în suferințe cumplite să devină și mai credincioși. 

Arhiepiscopia noastră (Vadului, Feleacului şi Clujului - n.r.) deține Spitalul Sfântul Nectarie, (care furnizează servicii pentru pacienții cu boli terminale - n.r.). Sunt acolo oameni, care în această stare de suferință absolută, își găsesc liniștea și, mai mult decât atât, reușesc să ne întărească în credință chiar pe noi, cei sănătoși. 

Vă mai dau un exemplu. Cu 30-40 de ani în urmă, la Universitatea de Medicină din Cluj, era un tânăr pe nume Valentin Perța. Nu știu exact diagnosticul care îi fusese atribuit, dar în anul trei sau patru de Medicină, a căzut într-o boală cumplită care îl silea să stea pe un pat de spital. Tânărul nu putea respira decât dacă acel pat se balansa. Închipuiți-vă ce greu era pentru el… Însă, în acea situație, fiind un om foarte credincios, îi influența pozitiv pe alții, care se duceau să-l viziteze. Zicea el - “Nu știți voi cum suferința poate schimba spini în buchete de trandafiri”. Spini în buchete de trandafiri. 

Eu cred că și cei ce trec prin pandemia această, dacă au o viață spirituală deosebită, îi întăresc pe alții. Prin urmare, “suferință, suferință” - vorba tânărului Valentin - “numai cei ce trec prin tine știu cum schimbi tu spini în buchete de trandafiri”. Nu dorim nimănui suferința, dorim ca toți oamenii să fie sănătoși. Dar dacă îi ajunge cumva suferința, Îl rugăm pe Dumnezeu să îi ajute ca această durere să fie pozitivă pentru ei. 

Reporter: Cum credeți că a schimbat pandemia relația dintre preoți și credincioși?

ÎPS Andrei: Poate că bieții credincioși, dar și bieții preoți, au devenit puțin mai temători - să nu ne infectăm, să nu ne îmbolnăvim, însă relația dintre credincioșii buni și preoți a rămas firească. Ba mai mult, unii dintre credincioși poate tocmai în această situație de pandemie L-au găsit pe Dumnezeu. 

A fost șocul de la început, oarecum însoțit și de interdicțiile grozave de a nu merge oamenii la Biserică pentru a nu transmite boala, însă după ce a fost depășită această fază, lumea a reintrat în normal și, aș zice eu, viața spirituală este pe drumul cel bun. 

Oamenii vin la biserică, poate cu reținerea de a nu se apropia foarte tare unii de alții. Au mască, se îngrijesc cum pot, dar au început să vină la Biserică. Foarte mult m-am bucurat… Până trece pandemia, vom mai face slujbe afară. Sperăm să fie cald de Paști, afară vom face slujba.

Reporter: Starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai mult şi mai intens la importanţa vieţii şi a sănătăţii omului pe pământ. Odată cu răspândirea coronavirusului, teama de moarte a luat amploare. Cum putem învinge această frică?

ÎPS Andrei: Cred că și frica de moarte, de la om la om, are o altă față. Pentru oamenii foarte credincioși, ea este o modalitate de a te întâlni cu Dumnezeu. Pentru oamenii care au un pic de șovăială, sigur că provoacă o anume frică. Din prima categorie face parte Sfântul Antonie cel Mare, care spunea că “gândul la moarte nemurire este”. 

Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de păcat, care este o îndepărtare de Dumnezeu. Noi, oamenii, sigur că Îl rugăm pe Dumnezeu să ne țină sănătoși și să ne cheme la El cât mai târziu, însă cei foarte credincioși, precum Sfântul Antonie, se bucurau de întâlnirea cu Dumnezeu.

Modul în care gândim poate cei mai mulți dintre noi l-a exprimat foarte frumos filosoful nostru Lucian Blaga. Într-unul dintre aforismele sale, care este de fapt o rugăciune, se adresează lui Dumnezeu. “Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire - și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”, spunea Lucian Blaga.

Ceasornicul nu poate fi oprit. Ce ne rămâne atunci? Ne rămâne ca atât cât trăim, să trăim foarte frumos. La urma urmei, clipele trăite frumos se dilată și devin eternitate. Citim în Sfânta Scriptură că “pentru Dumnezeu, o zi e ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi”. 

Și frica de moarte poate fi depășită tot cu ajutorul credinței, o credință care îmi doresc să devină o experiență personală pentru tinerii care își pun problema vieții spirituale.

Reporter: Teama de moarte are legătură și cu faptul că suntem legați sufletește de lucrurile materiale, de cele de pe pământ mai degrabă decât de cele spirituale? 

ÎPS Andrei: Sigur că da. Pe măsură ce devenim mai preocupați de lucrurile duhovnicești, gândul că ne întâlnim cu Dumnezeu ne-ar fi tot mai drag. Pe măsură ce ne apropiem mai mult de Dumnezeu, lucrurile materiale nu mai sunt o țintă. Ele devin doar mijloace de care ne folosim în viața de zi cu zi.