Pe Alex Petricean lumea îl cunoaște de la prima ediție a show-ului MasterChef România, acolo unde s-a și ales cu apelativul D’Artagnan. A renunțat la scrimă, iar acum mânuiește cuțitele în propriul restaurant. Despre ce a însemnat apariția la un show culinar, cum s-a descurcat în pandemie cu un restaurant de nișă, de unde îi vine inspirația și de unde a pornit toată aventura gastronomică, ne povestște într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

Evenimentul Zilei: Toată lumea te știe drept D’Artagnan. Cine ți-a dat denumirea asta și când ai căpătat-o? Mânuiești cuțitele precum mușchetarii săbiile?

Alex Petricean: Am făcut scrimă timp de 15 ani. Chef Scărlătescu, la MasterChef, mi-a spus așa...și așa a rămas. Mi-a fost ușor să trec de la spadă la cuțit, îndemânarea era formată.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/11

Mi-am imaginat că prin asocierea cu faptul că ai fost spadasin de performanță, dar totuși de ce să renunți la scrimă?

Renunțasem deja la scrima de performanță când m-am apucat de bucătărie. Lucram în publicitate în momentul în care m-am reprofilat. Nu mi-a fost greu să fac alegerea, am simțit că e pentru mine.

Acum că reîncepe un nou sezon de MasterChef România, îți mai aduci aminte cum ai pășit la acest show culinar?

Îmi aduc aminte de teama de atunci și de respectul pe care îl aveam pentru cei trei chefi. Am fost foarte serios, precum un student în sesiune.

A fost o rampă de lansare pentru tine faptul că ai ocupat locul 3 în competiție? Ce sfat ai avea pentru cei care s-au înscris în acest format?

Automat, faptul că am fost un produs MasterChef m-a ajutat să ating culmile bucătăriei, însă fără multă muncă nu aș fi ajuns aici. Cei tineri trebuie să se sacrifice și să îndure multe pentru o carieră de succes în domeniu. Nu e doar imaginea de rock star care se vede la suprafață.

Dacă ar fi să faci echipă cu unul dintre chef-ii cunoscuți din România, cu cine ai vrea să împarți bucătăria? De ce?

Am împărțit bucătării cu mulți dintre chefii cunoscuți de la noi din țară. Cred că mi-ar plăcea să gătesc o seară cu Chef Florin Dumitrescu, pentru că el mi-a oferit încrederea și șansa de a lucra în bucătăria profesionistă.

Ți-ai deschis propriul restaurant cu câteva luni înainte de a începe pandemia. Cum ai resimțit toată perioada asta în calitate de antreprenor?

Da, restaurantul a fost mai mult deschis în pandemie decât în timpuri normale. A fost o perioadă foarte grea în care a trebuit să luptăm pentru supraviețuire.

Ce ai făcut pentru a ieși din impas, mai ales că, cel puțin în lockdown, majoritatea dintre noi ne-am văzut masterchefi și am început să gătim singuri acasă?

Am modificat orarul, am deshis terasa, am făcut delivery, am făcut pachete familiale, în special de Sărbători, ținând la tot ce reprezentăm.

Cu atâtea restaurante în București, ce te face să fii în continuare pe placul clienților? Care este secretul tău din farfurie?

România în farfurie, văzută așa cum o vedem noi, creează în continuare apetit ridicat în rândul consumatorilor de restaurant. Am reușit să stârnim o mândrie față de identitatea culinară românească.

Recunosc, nu am ajuns în restaurantul tău, însă din câte am auzit, se pare că este unul de „nișă”. De ce crezi că lumea te-a catalogat așa? Crezi că sunt oameni care nu înțeleg preparatele tale sau sunt obișnuiți cu mâncărurile tradiționale?

Este un restaurant de autor. Vii să mănânci și să trăiești o experiențp culinară pe care ți-a gândit-o chef-ul. Trebuie să lași barierele jos și să fii mult mai deschis în ceea ce privește mâncarea. Fine dinning-ul este de nișă și așa va rămâne. Important este că nișa crește și sunt tot mai mulți curioși acolo ce vor să încerce ceva nou.

Apropos de mâncare, care este gustul copilăriei tale? Este ceva ce nu ai vrut să interpretezi, să lași rețeta cu care te-ai obișnuit în copilărie?

Mereu am făcut ceva nou, deși respect toate rețetele tradiționale. Cam tot pentru mine ce am avut reper gustativ l-am modificat într-un fel. Nu am rețete neapărat preferate, însă în sezonul ăsta iubesc ardeii umpluți.

Care este primul preparat pe care l-ai făcut cap coadă fără niciun ajutor? De unde ai avut rețeta?

Prima dată când am gătit singur, fără ajutor, a fost la Bruxelles, când eram la facultate. Am făcut midii mariniere cu cartofi belgieni, pentru sora mea.