Intervenția MILITARĂ a lui Putin în Libia. Se repetă situația din Siria?
- Radu Pădure
- 13 octombrie 2018, 18:28
Zeci de forțe speciale și agenți GRU ar fi debarcat în Libia, stabilind două baze militare ruse, dotate cu sisteme de rachete Kalibr și S-300.
Se pare că Rusia a desfășurat zeci de militari în ultimele zile pe teritoriul Libiei. Informația a fost dezvăluită pentru prima dată de ziarul The Sun, care afirmă că serviciile secrete britanice i-au prezentat Theresei May situația ca fiind o nouă „Operațiune Siria”.
Se pare că trupele ruse trimise în Libia au misiunea de a-l sprijini pe comandantul Armatei Naționale Libiene, gen. Khalifa Hifter, care controlează de facto cea mai mare parte a estului Libiei. De mai multă vreme, Hifter a cerut Moscovei ajutor în trupe și echipament militar, se arată într-o analiză a publicației americane Al-Monitor.
Rusia ar fi desfășurat zeci de membri ai forțelor speciale (Spetznaz) ca și ofițeri ai Directoratului Principal al Statului Major (fostul GRU), serviciul de informații al Armatei.
O parte din aceste trupe au fost inițial în Libia în misiuni de antrenare și consiliere, dar numărul lor a fost mărit în ultimele zile. De asemenea, Rusia ar fi stabilit și cel puțin două baze militare de-a lungul coastelor libiene, în orașele Tobruk și Benghazi, unde se află cantonați și mercenari ai cunoscutei organizații paramilitare ruse Wagner Group, care a acționat și în Siria.
Desfășurarea militară rusă în Siria ar fi fost discutată la Moscova cel puțin de la începutul acestui an, deși unii experți militari, citați de Business Insider, afirmă că Grupul Wagner ar acționa în Libia de o perioadă mult mai lungă.
Potrivit The Sun, Rusia ar fi desfășurat în Libia și sisteme de rachete anti-nave Kalibr și anti-aeriene S-300, pentru a putea menține controlul asupra celei mai importante rute de imigrație ilegală dinspre Africa și Orientul Mijlociu către Europa.
Șeful grupului de contact rus în cadrul pactului de reglementare intra-libian, Lev Dengov, a dezmințit relatarea The Sun, ca neavând „nimic de-a face cu realitatea”.
„Nu este prima oară când ne vedem confruntați cu o situație în care interacțiunea Rusiei cu o parte din Libia este deformată pentru a fi prezentată ca o acțiune de sprijin unilateral”, a declarat Degov pentru contidianul economic rus RBK.
„În acest moment, conducerea țării noastre a formulat politica de stat față de Libia și urmează mijloace concrete pentru a restabili legăturile economice între Rusia și Libia, ceea ce înseamnă dialog cu toate părțile. De asemenea, Rusia se află în legătură strânsă cu principalii actori internaționali interesați de restabilirea păcii în Libia – Franța și Italia – ca și cu actori regionali”, a adăugat el.
Și ambasada rusă din Marea Britanie a dezmințit relatarea din The Sun ca fiind „o nouă încercare de a transfera responsabilitatea distrugerii țării și ruinarea vieții a milioane de libieni pe seama Rusiei, care nu are nimic de-a face cu ofensiva NATO asupra Libiei din 2011, care a violat grosolan numeroase rezoluții ONU”.
Un reprezentant al ambasadei a declarat agenției ruse RIA Novosti că „Rusia nu și-a dorit niciodată o interferență militară și sprijină eforturile de pace în Libia. Suntem pe deplin fideli rezoluției 1970 a Consiliului de Securitate care a instituit un embargou asupra livrărilor de arme în Libia.”
În același timp, o sursă militară apropiată de Ministerul Apărării a confirmat pentru RBK faptul că trupele ruse, inclusiv forțe de elită trimise din regiunea Moscova au fost desfășurate gradual în estul Libiei în ultimele luni.
O sursă locală a guvernului libian a vorbit de asemenea de o „activitate militară recentă” a Rusiei în regiune.
Veștile au declanșat la Moscova un val de dezbateri privind interesele ruse în Libia și dacă este necesară în această fază o nouă intervenție.
Semion Bagdasarov, director al Centrului de Studii privind Orientul Mijlociu și Asia Centrală, cu sediul la Moscova, care pledează pentru o prezență militară mai consistentă a Rusiei, a declarat că țara sa ar avea cel puțin trei motive pentru o acțiune în Libia:
„Toate părțile prezente în Libia sunt interesate de petrol. Astăzi, țara produce mai mult petrol decât în timpul regimului Gaddafi. Europenii au o mare poftă de a se racorda la aceste conducte. Rusia – dacă rezultatele viitoarelor alegeri din Libia sunt în favoarea sa – își poate de asemenea consolida considerabil prezența pe piață. Există acum un guvern favorabil Moscovei la Tobruk, iar candidatul la președinție, Aref Ali Nayed, s-a întâlnit recent cu Vladimir Putin”, a declarat Bagdasarov pentru ziarul Moskovsky Komsomoleț.
Rusia este dornică să restabilească multe dintre contractele de petrol pierdute după moartea lui Gaddafi. Compania rusă Rosneft și Corporația Națională de Petrol a Libiei au semnat un acord de colaborare în februarie 2017. Această decizie este dictată mai puțin din rațiuni financiare și mai mult din dorința de a asigura controlul asupra producției de țiței a Libiei, pentru a împiedica o cădere brutală a prețului petrolului pe piață, dat fiind că Rusia însăși este o importantă exportatoare, notează Al-Monitor.
„A doua prioritate ese de a eradica teroriștii de acolo”, spune Bagdasarov. „Din acest punct de vedere, este mult de lucru în Libia – nu mai puțin ca în Siria – iar Moscova este capabilă să facă treaba asta.”
Și expertul rus a conchis: „În fine, o reîntoarcere în Libia ar putea restabili poziția Rusiei de exportatoare de armament către această țară. Căderea lui Gaddafi a costat Rusia 10 miliarde de dolari – atât a pierdut din cauza contractelor militare care nu au mai fost respectate. O bază militară rusă aici ar ajuta Libia să redevină un important cumpărător de arme rusești.”
Alexader Golț, un observator militar critic la adresa Kremlinului, susține însă contrariul:
„Socotelile privind potențialele beneficii ale Rusiei (în cazul unei intervenții în Libia) se bazează pe argumente mai inconsistente decât nisipurile din deșertul libian. Ele susțin că ar trebui ca Rusia să se implice într-o țară cu un război civil care durează de șapte ani... o diarhie... și zeci de miliții tribale care nu pot fi controlate. Stabilizarea țării este un proiect foarte îndepărtat. Dreptul Rusiei de a se amesteca este îndoielnic. În Siria a fost vorba de invitația guvernului, în conformitate cu legislația internațională. Ajutorul militar acordat lui Hifter va însemna încă o ‘operațiune secretă’, care, când va fi dezvăluită, va fi o nouă rușine pentru țara noastră”, a scris Golts în ziarul Ejedevni pe 11 octombrie.
„Există o interpretare profund eronată a informațiilor din Libia care vin pe mai multe canale”, a declarat pentru Al-Monitor Grigori Lukianov, profesor la Școala de Științe Politice din cadrul înaltei Școli de Economie de la Moscova.
„Zvonurile despre o bază militară în Rusia există de peste doi ani. Acum spun că există o bază la Benghazi. Este un oraș relativ mare și nu există posibilitatea să ascunzi așa ceva. Dacă ar exista o bază militară, vânătorii locali de senzațional ar fi dezvăluit-o imediat, ceea ce nu a fost cazul”, a comentat Lukianov.