Intangibilul Raed Arafat, în pericol. Se pregăteşte înlocuirea lui, zic unii. EVZ a aflat altceva

Zilele lui Raed Arafat la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) par numărate, conform unor informaţii apărute în presă. Mai mult, s-ar fi găsit și un înlocuitor.

Intangibilul Raed Arafat, în pericol! Se pregăteşte înlocuirea lui. Se ştie alesul. Dacă acest scenariu va fi confirmat în zilele următoare, poate fi înţeleasă nervozitatea afişată de şeful DSU în ultimele zile.

Amintim că pe fondul protestelor românilor nemulţumiţi de ultimele restricţii sanitare, Raed Arafat a fost rugat de jurnalişti că comenteze aceste evenimente. Miercuri, Raed Arafat a fost chestionat din nou despre reacţia românilor, dar a refuzat să comenteze subiectul. Una dintre jurnalistele de la RTV l-a aşteptat ieri pe şeful DSU şi a insistat să afle ce crede Arafat despre proteste. Stupoare! Acesta a refuzat orice comentariu şi i-a transmis jurnalistei că o aşteaptă în instanţă.

Marţi, Arafat a fost în centrul altui episod care a lăsat să se vadă că este chinuit de o stare accentuată de nervozitate. Din nou, acesta nu a dorit să răspundă despre protestele din marile oraşe ale ţării. Despre acest incident nou dintre şeful DSU şi jurnalişti puteţi citi mai multe aici.

Intangibilul Raed Arafat, în pericol!

Revenind la posibila înlocuire a şefului DSU, sursa citată subliniază că „protestele din ultimele zile și nemulțumirile oamenilor în legătură cu măsurile privind combaterea pandemiei ar putea să aducă schimbări importante pe scena politică”.

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului de Vaccinare, este cel care ar putea veni la DSU în locul lui Arafat, mutare care în opinia PS News „ar reprezenta o lovitură dură pentru Vlad Voiculescu”.

Raed Arafat

„Surse politice au dezvăluit pentru PS News că Valeriu Gheorghiță ar fi pregătit de un grup influent în Guvern pentru a-l înlocuit pe Raed Arafat din funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), din MAI.

EVZ a aflat din surse importante din PNL și MAI cu nu s-a discutat despre înlocuirea lui Arafat, iar ministrul Lucian Bode nu are de gând să ia o asemenea măsură, șeful DSU fiind demnitar al acestui minister.

Valeriu Gheorghiţă vs. Vlad Voiculescu

Și dacă s-ar pune problema îndepărtării lui Raed Arafat, această schimbare nu se va realiza ușor, deoarece Arafat rămâne un politician bine ancorat pe scena politică. Chiar dacă nu face parte din niciun partid, el se pricepe foarte bine la politică și a reușit să supraviețuiască indiferent de partidul ajuns la guvernare.

(…) În cazul în care Arafat va fi dat jos din funcție, Gheorghiță va trebui să se confrunte cu actualul ministru al Sănătății, deoarece Voiculescu vrea să fie în continuare cel care taie și spânzură în această pandemie, chiar și atunci când toată lumea îi spune că face greșeli.

(…) Este greu de crezut că USR PLUS va susține schimbarea lui Raed Arafat de la conducerea DSU, atât timp cât partidul condus de Barna şi Cioloș dorește măsuri tot mai dure pentru combaterea pandemiei. Valeriu Gheorghiță ar putea fi susținut de PNL și președintele Klaus Iohannis pentru noua funcție la conducerea DSU, dar ar putea primi susținerea și altor partide din Parlament”, arată și psnews.ro.