Întâmplări de peste zi. CAISELE LUI MOȘ FLOREA. Editorial de Vergil Matei

Pe după paști dădeam o raită „oficială” în curtea lui moș Florea Cristea-Giubac, prospectând „obiectivul”. Înaintaș era Nelu al lui nenea Dragostin Stănilă, trimis, chipurile, de  către mama Caterina să ceară, cu împrumut un pahar de ulei. Îl așteptam, curioși peste poate, pe canapea la poartă la moș Andrei. 

„Fraților, curge!” - semn că și în vara ce încă se lăsa așteptată aveam să dăm de furcă lui moș Florea. Parcă-l văd, cu un ferăstrău cu rama din lemn pe umăr, trecând, cu un mers de ciaplin, pe la  noi prin curte, ieșind pe uliță, lăsându-se mai jos, către moara lu` Răchițeanu, la nea Onu, cu care se tocmise să-i ridice un rând de case. Ba, chiar, împreună cu văru` Neculai i-am fost ucenic. Ne punea să măsurăm, să tăiem, să aliniem; câteodată ne mai și altoia când el cerea  coarba iar noi, în nepriceperea noastră, îi dădeam  la mână altceva.

 

Dar, niciodată nu se supăra cand îi aduceam paharul cu vin, chiar dacă era oleacă oțețit. Îi plăcea să bea moșului, se cherchelea mai mereu, dar îi ședea bine. Seara, întors acasă, îl aștepta, cu masa întinsă, mama Codina, sora lui bunicu` Șerban. Înainte de  a-l  omeni cu un  țoi de rachiu, îl făcea cu ou și cu oțet, cerându-i socoteală de parc-ar  fi fost el singurul vinovat  pentru toate relele de pe fața pământului. Îl blagoslovea de-l știa toată șușaua. Cică, într-una din zile, mai pe-nserat, văzând că moș Florea nu ajunsese încă acasă, mama Codina  ieși în drum întrebând în stânga și-n dreapta de  omu` ei. Ba, chiar bătu în poartă la milițian, unul nou-venit în Mărtinești, găzduit în casele vechi ale mamei Ileana, vecină cu moș Neculai Manghir. “Nu știu, mamaie, nu l-am văzut, îi răspunse doamna Latu, soția milițianului, da` cum arată moșu` matale?”. ”Unu mititel ș-a` dracu. Ăla e bărbatiu-miu”.

 

Alminterea, mama Codina era bunătatea întruchipată. După ce se termina slujba la biserică, în fiecare duminică, trecea mai întâi pe la noi,  dăruindu-ne, de sufletul bâtului Ștefan, câte ceva bun: două-trei eugenii, turtă dulce, mere de la căruță, prune de la lojniță, câteodată, chiar și o moșoaică cu lapte prins…  Gândurile noastre, însă, zburau tot înspre copacul acela interzis, unde caisele atârnau ca într-o ghirlandă de 

 

Drăgaică, șterpelită de nea Vergelea lu` mama Sofița din târg de la Plainești.  Se termina școala, de la oraș veneau Dorina, Emil și Costel ai lui nea Nae Albu să petreacă vacanța alături de noi ; ne adunam în grădina năpădită de salcâmi  a lui nea Tudorache Dună - Bocea și, tacticoși nevoie-mare, puneam țara la cale. Venise vremea lor, a caiselor iar  altă zi mai bună de furat ca într-o duminică până-n prânz, de prin preajma lui SântIlie, nici că nimerisem. Aflasem că mama Codina e la biserică și că până-n doișpe popa Zisu  nu termina slujba, iar pe mos Florea îl știam - sursă sigură - plecat la Jughinești, de-cu-zori, la  Leana, una dintre fete, măritată acolo. Eram de-o ceată bună, cu fratele Mitică în frunte, cu Neculai și Tudorel, cu alde Neculai și Săndel Serea, cu alde Ionel  și Costel, cu Dorina lu` Răduță, cu Viorel și Nelu ai  lu` nenea Dragostin, cu Emil, Costel  și Dorina ai lu` tanti Marieta, cu Neculai al lui nenea Onu.

 

Desculți, am sărit, mai întâi, gardul la moș Andrei, unde am nimerit într-o vatră de colții-babei. Preț de câteva minute am stat locului  să scoatem ghimpii  din tălpi, blestemând toate babele din lume. Peste gardul celălalt, în grădină la Lică Colac am sărit drept într-o pădure de holeră - și asta numa` bună de luat în picioare. La gard, la moș Florea, l-am lăsat  pe Emil să-și facă meseria,  desfăcând numai din partea de jos câteva scânduri, lăsându-ne drum deschis către cais. Sub pom, o șarlă de câine, negru - mai să rupă lanțul când ne simți. Numai că, Nelu ne făcu semn să stăm cuminți, că e pregătit pentru un asemenea moment: scoase din sân o bucată de pâine, se apropie încetișor de câine, îl dezmierdă, îi dădu să mănânce și, mai mult de-atât, îl luă de - acolo, cu lanț cu tot.

 

Atâta ne-a fost! Ne-am urcat în cais ca pe scenă la căminul cultural, culegând ce era mai mare și mai frumos. Dar, n-apucarăm să ne umplem sânurile, când, pe poarta grădinii  intră, val-vârtej, nimeni altul decât moș Florea! Dumnezeu știe de unde apăruse! Am rupt-o la fugă ca din pușcă, bulucindu-ne la  spărtura din gard ca oile lui moș Costică Serea  când le venea rândul la muls. Ca vântul am trecut prin tufele de holeră și ca gândul prin colții-babei. Ne-am tras sufletul abia când am ajuns la noi în grădină. La urmă, venea, triumfător, Nelu, însoțit de noul său prieten, câinele, de-ai fi zis  că se cunosc de-o viață.

 

…Mai spre seară, când soarele se tolănea obosit la capătul  izlazului dinspre Arcaci, la noi pe bătătură își făcu apariția… mama Codina! Purta, legată la brâu o pistelcă, doldora cu… caise. Înghețaserăm cu toții! Muți - nici mama  Săndica nu aflase de isprava noastră - ne uitam unii la altii cu subînțeles și-apoi la ea, așteptând ca din clipă-n clipă să-și verse oful de peste zi asupra noastră.

 

„Fă, Săndico, zise mama Codina, cu aprindere si opinteală în glas, iote, fă, ți-am adus niște caise, să dai  nepoților că, de, le-or fi și lor poftă. Nu-s ele cele  mai arătoase, da` n-am avut, fă, de unde alege mai multe, că azi, izmenitu-ăla de moș-tu Florea a fugărit pe unii - încotrochi-i-ar norocul! De ce n-or fi venit, fă, Săndico, să-mi bată la  poartă și să-mi ceară? - zău că nu pricep”.