Cuvântul „evaluare” le-a trezit amintiri urâte, ca și cum ziua, pe trezie, retrăiești un coșmar pe care-l credeai pierdut definitiv printre așternuturile boțite în cursul nopții.

Și-au amintit de lunga conferință de presă pe parcursul căreia au râs de Tudorel, în timp ce el citea 20 de puncte imputabile Laurei Codruța Kovesi, plictisind până și persoanele care apăreau nominalizate în text. Apoi au retrăit uralele cu care au întâmpinat avizul negativ dat de procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii pe cererea de revocare a șefei DNA. Zilele lungi de speranță în care președintele Klaus Iohannis lua Coaliția peste picior, spunând că încă mai citește motivarea deciziei Curții Constituționale care-l obliga la semnarea decretului de revocare. Apoi a venit lovitura, coșmarul care le-a umezit cu sudoare rece așternuturile: președintele a semnat decretul și Kovesi a ieșit din peisaj ca și cum nu ar fi existat vreodată!

Oare noua apariție a cuvântului dătător de fiori, „evaluare”, va însemna un nou coșmar pentru ei? Va fi un prilej de bucurie pentru ceilalți? Când totul părea uitat și Iohannis aproape a obținut iertarea susținătorilor pentru revocarea lui Kovesi, Toader a anunțat pe 25 august: „Declanșez procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (…) rezultatele evaluării, însoțite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile!”

Ce înseamnă acest anunț, din punct de vedere al timpului, pentru că factorul timp este vital în cazul lui Lazăr, spre deosebire Kovesi?

Din anunțul lui Toader înțelegem că pe la sfârșitul lui septembrie am avea acele „eventuale propuneri”. Hai, dacă ținem seama de metehnele ministrului, ajungem în octombrie. Augustin Lazăr nu e prima astfel de evaluare, în martie 2017, el și Kovesi au mai fost verificați de ministrul Toader și, la capătul evaluării, s-a anunțat că nu se impun revocări. Atunci, însă, situația era alta, OUG 13 abia scosese lumea în stradă, Toader abia preluase portofoliul, o cerere de revocare părea un act sinucigaș.

Acum situația e diferită. Deși activă pe rețelele de socializare, populația pare că nu va mai reacționa la o „eventuală propunere” de revocare. Mai mult, prin decizia CCR legată de emiterea ordinului în cazul Kovesi, nu se va mai pierde foarte mult timp pentru cititul cererii la Cotroceni, un control de legalitate și decretul e ca și semnat. Precedentul Kovesi rezolvă și problema Secției de procurori a CSM care va da aviz (consultativ) negativ. Acest lucru e cert, dată fiind solidaritatea acestei secții cu procurorul general, manifestată acum câteva zile, când s-a discutat Protocolul semnat cu SRI în 2016. Nici anunțatele proteste ale procurorilor nu cred că ar influența, revăzând ce s-a întâmplat cu protestele magistraților pro-Kovesi sau cele anti-Felix Bănilă. S-a trecut peste ele și s-a ajuns la decrete prezidențiale.

Se poate afirma că soarta lui Lazăr este pecetluită, pentru că nimeni nu este nebun să afirme că nu există și greșeli manageriale în conducerea unui mastodont, cum e Ministerul Public.

Cu toate aceste formalități ajungem, probabil, la sfârșitul lunii octombrie cu dezbaterea unei prezumtive propuneri de revocare.

Va exista această propunere? Pe lângă argumentele de până acum trebuie luate în calcul și alte elemente.

Augustin Lazăr a ajuns procuror general în mai 2016, la propunerea Ralucăi Prună, fiind numit de Klaus Iohannis. Mandatul său expiră în mai 2019. Șansele lui de a primi un nou mandat sunt absolut nule, așa cum stau acum lucrurile. Este lipsit de oameni de încredere la conducerea DIICOT și DNA, având practic doar secțiile din subordine dacă ar vrea să declanșeze vreun război cu politicul, iar acest lucru pare puțin probabil, chiar dacă la această oră Secția Parchetelor Militare e privită ca „răzbunătoarea” celor care se consideră victimele jandarmilor în timpul mitingului din 10 august.

La această oră, cu excepția disconfortului produs de declarațiile sale, Lazăr nu mai e un pericol real pentru Coaliție.

Singurele motive politice (nu mă refer la cele care țin efectiv de managementul Parchetului) pentru care s-ar cere revocarea ar fi frica de a pierde guvernarea și, normal, pierderea pârghiei numirilor la conducerea Ministerului Public sau dorința de a îl pune din nou pe Klaus Iohannis în ipostaza de a pleca fruntea și de a semna „ca notarul” un decret de demitere. Prin prisma celui de al doilea mandat la Cotroceni, cea din urmă chiar ar fi o miză.