Instruit în Grecia. Pilotul care s-a catapultat la Mureș are o poveste fascinantă
- Mihai Soica
- 20 aprilie 2021, 20:21
Ministerul Apărării Naționale a comunicat faptul că pilotul militar care a reușit să se catapulteze, în urma unui incident aviatic, este unul foarte experimentat.
Locotenentul comandor Andrei Criste (37 de ani) are peste 600 de ore de zbor, și are o vechime ca pilot de aproape 13 ani. La 24 de ani, pilotul a primit brevetul de a putea pilota avioane supersonice, fiind repartizat ulterior la baza de la Câmpia Turzii.
Andrei Criste este clujean și și-a dorit tot timpul să ajungă pilot militar. El a urmat cursurile Liceului Militar din Câmpulung Molodvenesc, iar prin clasa a XI-a s-a hotărât că vrea să devină pilot.
Potrivit unor surse publice, comandorul a fost selectat pentru Academia Forțelor Aeriene de la Brașov, după care a urmat cursurile de specialitate la o academie militară din Grecia.
„După două-trei luni ajunsesem să înţeleg ce se vorbeşte în jurul meu, iar după ce am terminat cursul de limba greacă am pus dicţionarele la păstrare. Nu am mai avut nevoie să le deschid”, a spunea Andrei Criste.
Cu acordul Ministerului Apărării, Cristea a studiat patru ani la Academia Forțelor Aeriene de la Atena, cursurile fiind ținute în limba greacă, reușind după patru ani de studii să treacă cu brio toate examenele. În anul 2008, comandoruil Criste s-a întors în țară, și a continuat să învețe la Școala de Aplicație de la Boboc.
„Nu mi-a fost greu. Nu am fost nevoit să mă adaptez pentru că nu eram străin de armata din România. A fost o reacomodare. Petrecusem deja patru ani în liceul militar”, povestea Andrei Criste despre revenirea în țară.
A fost transferat la București
Oficialii de la MApN au comunicat faptul că starea de sănătate a pilotului este una stabilă. Potrivit unor localnici care l-au salvat, pilotul susținea că are dureri lombare foarte puternice. El a fost transportat la Spitalul Județean din Târgu Mureș, de unde a fost transferat la București, la Spitalul Militar de Urgență Central.
„Ofițerul a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare”, se arată într-un comunicat oficial. Transferul a fost făcut în cursul acestei seri, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române.
Mig-ul 21 Lancer, pilotat de Andrei Criste, a decolat de la baza din Câmpia Turzii, în jurul orei 14.00, având misiunea de a executa un zbor de instrucție împreună cu alte două aeronave de același tip.
În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00.