Sursa foto: Arhiva EVZŞtiaţi că în România, există şi funcţionează de foarte mulţi ani, un institut aparte, care cercetează avansat? Desigur, rezultatele acestor cercetări nu le-a simţit nimeni. Dar vă asigur că ele există şi se desfăşoară cu asiduitate. Stabilimentul se numeşte Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Nu, nu este o glumă amară în aceste vremuri de restrişte. Institutul acesta chiar există. Are şi un sediu, şi nu oriunde, că Levantul nu e orice fleac pentru cercetat, ci în zona cea mai exclusivistă a Capitalei, pe lângă Arcul de Triumf, într-o casă superbă, pe care a căpătat-o de la stat. Şi tot de la stat are şi bugetul, deloc de neglijet: un nilion de euro pe an.
Ca orice institut care se respectă, mai ales că este pentru studii avansate, căci pe cele neavansate le-a depăşit deja pe nesimţite, aşa cum pe nesimţite sifonează şi un milion de euro anual din buget, are un director, directori de departamente, referenţi, cercetători avansaţi, contabil şef, dar şi departament de achiziţii, ca nu cumva să apară ceva legat de studiul avansat al Levantului şi să le scape, nu cumva să nu-l achiziţioneze, că pierde din avansul la studiu.
Ce este de fapt acest institut? Un cuib unde s-au strâns nişte anonimi, care certează avansat nimic, pentru că Levantul nu există fizic, este doar un concept, intelectuali cu capul inexistenţi în elita cuturală din România, dar care au CV profesional întins pe câteva pagini, cu tot felul de doctorate şi şcoli superioare şi avansate absolvite pe la Târgovişte, Sibiu şi alte asemenea intituţii de învăţământ prestigioase, care îşi umplu pereţii birourilor cu diplome pe care şi le dau între ei, pe la expoziţii unde nu vine nimeni şi manifestări care nu spun nimic.
În câteva rânduri, instituţia aceasta care se ocupă cu nimic a mai atras atenţia şi s-a mai propus desfiinţarea ei. Nu s-a putut, să rămânea Levantul necercetat avansat, mai ales că acest intitut este unic în lume.
Înainte de a menţiona a doua instituţie, de această dată una războinică şi, în acelaşi timp paranormală, pentru că se bate cu fantome, aş aminti un episod pe care l-am văzut la ultima olimpiadă, dacă nu mă înşel. La competiţia de atletism, unde, după cum ştiţi, se defăşoară mai multe probe simultan. În timp ce un tânăr competitor american, săritor cu prăjina, îşi luase avânt şi alerga de mama focului pe covorul de dinaintea ştachetei, în alt colţ al stadionului avea loc o festivitate de premiere la o altă probă.
Câştigător era tot un american. În timp ce tânărul săritor cu prăjina era în plin fuleu, a început să cânte imnul şi să se înalţe drapelul SUA. Săritorul s-a oprit brusc, riscând să se accidenteze, a runcat prăjina, s-a întors cu faţa către drapelul care se înălţa pe cel mai înalt catarg, a pus mâna la inimă şi a acordat respectul cuvenit însemnelor naţiunii sale. Desigur, s-au găsit unii care au s-au şi hlizit de această întâmplare. Şi au continuat să se hlizească tâmp şi să sară ca maimuţele, când de pe scena festivalului vieţii de la Costineşti, era înjurată grosolan, grobian, imbecil România şi era jignit grav poporul român.
Nu a deranjat pe nimeni acest lucru. Oricum, lege nu mai există, aşa că nu ştiu ce ar putea face miliţia, care oricum se hlizea şi ea prin reprezentanţii care căscau gura pe acolo. În Codul Penal a existat articolul 236, care prevedea că: „Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”. Numai că la iniţiativa Ministerului Justiţiei, condus la acea vreme de infractoarea condamnată definitiv Monica Macovei, Parlamentul a adoptat legea 278/2006 pentru modificraea şi completarea Codului Penal, care prin punctul 56 abrogă infracţiunea de „defăimare a ţării şi a naţiunii”. Aşadar, liber la înjurat crunt de pe scenă la adresa României, liber la miliţienii care calcă în picioare Tricolorul chiar în Piaţa Operei din Timişoara, locul cu o semnificaţie aparte pentru toţi românii şi pentru istoria noastră contemporană.
Pentru cei care vor spune că nu înţeleg eu noul gen de artă, le amintesc faptul că pe 15, 16, 17 și 18 august 1969, a avut loc festivalul Woodstock, unde au concertat genii ale muzicii, Janis Joplin, Creedence Clearwater Revival , Santana, Joe Cocker, Joan Baez, The Who şi nimeni nu a înjurat America sau alt stat, nimeni nu a spus un singur cuvânt trivial.
Există cântece de revoltă ale fiecărei generaţii, neacceptate de cei mai în vârstă? Categoric, da! Faceţi însă diferenţa între „Vânarea de vânt” a lui Bob Dylan şi ceea ce s-a auzit de pe scena de la Costineşti. Eu cred că este o mare diferenţă. Iar pentru Costineşti în special, şi asta v-o spun în cunoştinţă de cauză, ca unul care trudea la Radiovacanţa Costineşti în vacanţele studenţeşti, la cel mult două zile de la apariţia celei mai noi melodii a celei mai în vogă formaţii a momentului, nu ştiu cum făceau Andrei Partoş, Paul Colac, Cătălin Boghici, dj-ii noştri, că se auzea, de pe discurile de vinil şi în difuzoarele noastre de pe plajă, spre încântarea tinerilor veniţi la Costineşti.
Să revenim însă acum la institutele de făcut nimic pe bani publici. Despre înjurăturile grobiene la adresa României nu s-a sesizat nimeni. În schimb, s-a sesizat cu justificată indgnare, prinzând un moment bun să-şi justifice existenţa şi banii tocaţi de la buget, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) aflat în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru. Ce s-a întâmplat de au sărit ca arşi? Un grup de adolescenţi, care au scăpat de reanimare nesărind de pe scenă în gardurile de protecţie, au strigat după un organizator când l-au văzut: „Ceauşescu, Ceauşescu”! Fapt de o gravitate inestimabilă gravitate, atât teoretică cât şi practică, împotriva căreia institutul a luat atitudine fermă.
Dacă tot se află în subordinea premierului pus pe tăieri şi economii, nu s-ar putea să înceapă cu institutul ăsta tăierile, şi nu cu pensionarii? Nu de alta, dar poate erau pe sub paturi de frica împuşcărutilor şi nu au văzut la vremea respectivă la televizor. Comunismul a murit în România acum 35 de ani, aşa că nu mai au obiectul munci. Doar dacă nu-şi găsesc loc de muncă la IML, că acolo se cercetează avansat morţii.
