Instanța suspendă raportul Curții de Conturi în cazul companiei Parking. Directorul este repus în funcție

Instanța suspendă raportul Curții de Conturi în cazul companiei Parking. Directorul este repus în funcțieSursa: Răzvan Vălcăneanți/EVZ

Curtea de Apel București (CAB) a suspendat executarea raportului Curții de Conturi în cazul companiei municipale Parking București (CMPB). Până la un nou termen, Cristian Olaru revine pe funcția de director al companiei municipale, se arată într-un comunicat al CMPB.

CMPB a contestat în instanță raportul de audit al Curții de Conturi

Compania Parking Bucureşti anunţă că a obţinut în instanţă suspendarea executării raportului de audit întocmit de Curtea de Conturi. Decizia include și repunerea în funcţie a directorului general, Cristian Olaru.

CAB a admis cererea depusă de companie, în data de 20 iunie. Instanța a constatat că auditul Curții de Conturi ”a fost întocmit cu încălcarea unor prevederi legale esenţiale”, susține comunicatul CMPB.

Decizia instanței suspendă atât raportul Curţii de Conturi, cât și scrisoarea adresată conducerii CMPB, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

CMPB: Elemente de vădită nelegalitate în raportul Curţii de Conturi

Instanța a dentificat elemente de vădită nelegalitate în conţinutul Hotărârii Plenului Curţii de Conturi, al raportului de audit şi al scrisorii către management, se mai arată în comunicatul CMPB.

Motivele pentru care raportul Curţii de Conturi a fost invalidat urmează să fie detaliate după primirea motivării instanţei.

CMPB mai arată că a prezentat toate documentele necesare în instanță. Actele arată că tarifele şi metodele de plată a parcării au fost aplicate conform reglementărilor aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. De asemenea, comisioanele percepute de operatorii de plăţi au fost legal justificate şi afişate în mod explicit, mai precizează comunicatul.

Raportul Curții de Conturi relevă nereguli majore

În iunie 2025, Curtea de Conturi a României a solicitat oficial suspendarea din funcţie a directorului general al Companiei Parking Bucureşti SA.

Într-un audit de conformitate, Curtea de Conturi a verificat activitatea din perioada 2018–2024 a companiei. Raportul, transmis Consiliului de Administraţie al CMPB, relevă o serie de nereguli majore, inclusiv încălcări ale legislaţiei privind achiziţiile publice, subdelegări neautorizate şi tarife majorate ilegal, aplicate cetăţenilor care folosesc parcările publice din Bucureşti.

Auditul a fost aprobat de Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 282 din 13 martie 2025. Acesta a vizat în mod specific contractele pentru facilitarea plăţilor electronice la parcările publice. Conform constatărilor, există indicii privind comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care Curtea a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Totodată, a solicitat suspendarea directorului general până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.