Consumatorii de etnobotanice care îşi procură drogurile pentru uz propriu nu vor mai putea fi încadraţi de procurori ca traficanţi, după ce Instanţa supremă a pronunţat o decizie prin care defineşte mai precis termenii din legea etnobotanicelor. Decizia nu înseamnă că judecătorii au legalizat consumul, ci doar faptul că pedepsele sunt „dozate” pe măsura gravităţii faptei.

Comptelul pentru dezlegare a unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie pe data de 12 septembrie cu un impact major în toate cauzele instumentate de procurorii anti-drog.

Mai precis, judecătorii de la Instanţa supremă au lămurit ce anume înseamnă cuvântul „operator”  din Legea 194/2011 privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi ce înseamnă „a procura” astfel de substanţe.

Definirea acestor termeni este importantă, deoarece persoanele care cumpără droguri în vederea consumului propriu vor fi pedepsite mai blând faţă de cei care se îndeletnicesc cu procurarea şi apoi vânzarea de stupefiante. Cu alte cuvinte, deţinerea de droguri nu devine legală, ci se face o diferenţă clară între între consumatori şi traficanţi. Definirea acestor termeni vine în contextul în care realitatea din sălile de judecată a arătat că tot mai mulţi tineri prinşi cu substanţe interzise erau încadraţi la trafic de procurori, infracţiune gravă, aspru pedepsită.

Instanţa supremă a fost sesizată de Curtea de Apel Suceava în această chestiune, în dosarul 4877/86/2017 în care un sucevean, Gabriel Petrean, fusese adus în faţa justiţiei pentru că a încălcat legea privind combaterea etnobotanicelor. Este vorba despre Legea 194/2011 privind „combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată 2014”.

Chestiunea de drept supusă judecăţii a fost următoarea: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive”.

Potrivit legii 194/2001 „operator ” era înţeles drept „persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intentionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare, depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse”.

În acest sens, Instanţa supremă a decis:

„Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin.(1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse.

Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu  produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ.