Înmatricularea și radierea vehiculelor se va face online. Guvernul a adoptat cadrul legislativ pentru implementarea procedurii

Înmatricularea și radierea vehiculelor se va face online. Guvernul a adoptat cadrul legislativ pentru implementarea procedurii Înmatricularea mașinilor. Sursa foto: Dreamstime.com

Proprietarii de autvehicule care doresc să le înmatriculeze sau să le radieze vor fi scutiți de drumurile la sediile serviciilor de specialitate. Ei vor putea face toate demersurile prin intermediul unei platforme online pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne. Guvernul a adoptat un act normativ ce va reglementa aceste proceduri electronic, prin intermediul unei aplicații.

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgenţă care va permite furnizarea unor servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor. Actul normativ stabilește cadrul legal pentru conceperea, operaţionalizarea şi gestionarea unei aplicaţii prin care să permită proprietarilor care doresc să înmatriculeze, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să o facă online. Astfel, aceștia vor evita deplasările la un sediu al serviciilor de înmatriculare, după cum arată Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.)”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Potrivit sursei citate, prin apariția acestei aplicații se va debirocratiza procedura de înmatriculare a vehiculelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Procesul de debirocratizare a procedurii de înmatriculare a vechiculelor, prin oferirea posibilităţii efecturării acestor operaţiuni în regim on-line reprezintă un progres major pentru simplificarea relaţiei dintre cetăţeni şi instituţiile publice”, se mai arată în comunicat.

Platforma va duce la modernizarea serviciilor către cetățeni

În acest context, ministrul de Interne, Lucian Bode, a subliniat că prin actul normativ adoptat se va pune la punct un amplu proces de modernizare și eficientizare a serviciilor pentru cetățeni.

„Posibilitatea de a înmatricula sau radia on-line un vehicul reprezintă scutirea de drumuri, la mai multe instituţii, pentru peste un milion şi jumătate de cetăţeni, care solicită aceste proceduri anual. Este un nou pas spre normalitate, normalitate confirmată şi de succesul de care se bucură în rândul cetăţenilor români celelalte proiecte de digitalizare implementate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne în mandatul meu: eliberarea on-line a certificatului de cazier judiciar, accesarea on-line a istoricului sancţiunilor auto, programarea prin intermediul platformei hub.mai.gov.ro pentru eliberarea paşaportului, obţinerea avizelor pentru construcţii şi amenajarea teritoriului în format on-line”, a declarat Lucian Bode, potrivit sursei citate.

În anul 2022 au fost eliberate un număr de 1.455.388 certificate de înmatriculare, cu excepția documentelor emise în duplicat după certificate deteriorate, pierdute sau furate şi au fost efectuate 167.847 operaţiuni de radiere.

Noua platformă ce urmează să fie operaționalizată este cel de-al cincilea proiect de digitalizare implementat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne în perioada 2022-2023. Astfel, prin platforma hub.mai.gov.ro, se dorește eficientizarea relaţiei cu cetăţenii. Începând cu lunai februarie, această platformă online a înregistrat peste 1.155.000 de accesări, fiind create peste 145.000 de conturi de utilizator.

 Serviciile puse la dispoziție de platforma MAI

Prin intermediul aplicației, cetăţenii pot obţine online, începând de la 1 februarie 2023, certificatul de cazier judicar. Pentru a avea acces la servicii este necesară crearea unui cont, direct, caz în care este necesară deplasarea la o unitate a Ministerului Afacerilor Interne pentru confirmarea identităţii, fie prin intermediul Ghişeul.ro. În această situație, accesul se face cu ajutorul credenţialelor din portalul de plată a taxelor şi impozitelor.

Din 18 mai 2023, cetăţenii români care deţin permis de conducere pot accesa online istoricul sancţiunilor rutiere după o procedură similară celei pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar.

De asemenea, prin intermediul acestei platforme se pot face programări pentru eliberarea paşapoartelor, a avizelor pentru urbanism, dar şi pentru autorizaţii de construcţie ori desfiinţare a construcţiilor.