Inițiativă controversată. Femeile din Africa de Sud vor să aibă mai mulți bărbați

Inițiativă controversată. Femeile din Africa de Sud vor să aibă mai mulți bărbați

După ce adoptarea recentă a controversatului Raport Matic a stârnit atâtea dezbateri în Europa, atenţia a fost captată de Guvernul Africii de Sud, care doreşte legalizarea poliandriei, o formă de organizare a familiei întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive şi în care o femeie are în același timp mai mulți soți.

Femeile din Africa de Sud ar putea avea mai mulţi soţi. Lumea, încotro? Este o întrebare care a primit mai multe răspunsuri din partea africanilor. Primii care au reacţionat au fost chiar bărbații poligami.

De asemenea, au fost numeroase proteste şi din partea conservatorilor din țară. Asta se întâmplă, deşi Africa de Sud are una dintre cele mai liberale constituții din lume. Aici sunt permise căsătoriile între persoane de același sex și poligamia pentru bărbați. conform BBC.

„Societățile africane nu sunt pregătite pentru o adevărată egalitate. Nu știm ce să facem cu femeile pe care nu le putem controla”, a declarat profesorul Collis Machoko pentru BBC. La rândul său, vedeta şi totodată omul de afaceri, Musa Mseleku, se opune poliandriei. El are patru soții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cultura africană, în pericol

„Acest lucru va distruge cultura africană. Dar copiii acelor oameni? Cum își vor cunoaște identitatea? Femeia nu poate lua acum rolul bărbatului. Așa ceva este nemaiauzit.

Va plăti femeia acum lobola (prețul miresei) pentru bărbat? Să ne așteptăm ca bărbatul să ia numele de familie al femeii?”, a întrebat Mseleku, vedeta unui reality show despre familia poligamă.

Machoko a cercetat poliandria în Zimbabwe, țara natală. Studiul său a inclus dialogurile cu 20 de femei și 45 de cosoți care au practicat-o. N-a fost un demers facil, mai ales că astfel de căsătorii reprezintă un tabu social și nu sunt recunoscute legal.

„Poliandria, deoarece este evitată de părți ale societății, a fost trimisă în clandestinitate. Când se confruntă cu cineva în care nu au încredere sau nu știu despre acest lucru, chiar neagă că ar exista o astfel de căsătorie. Toate acestea se datorează fricii de represalii și persecuții.

Exemplele din societate

O femeie a spus că și-a dorit mai mulți soți de când era în clasa a șasea (la vârsta de aproximativ 12 ani), după ce a aflat că albina regină dintr-un stup are mai mulți soți.

Patru dintre cei nouă soți actuali ai săi se aflau în acel prim grup de iubiți (n.r. – pe care ea i-a avut când a devenit adultă)”, a spus profesorul. Ce se întâmplă în cazul poliandriei? Femeia inițiază adesea relațiile și invită soții să adere la uniune. Mai departe, unii plătesc prețul miresei, iar alții contribuie la asigurarea mijloacelor de trai.

Oricând, ea poate elimina un soț dacă va considera că îi destabilizează celelalte relații. Ce a mai aflat Machoko? Dragostea i-a făcut pe bărbații intervievaţi să fie de acord cu statutul de cosoți. A mai intervenit şi teama de a-și piarde soția, aşa că au fost de acord s-o împartă cu încă 3 sau 4 bărbaţi, în funcţie de caz.

Cum sunt rezolvate problemele de cuplu

Poliandria ar fi rezolvat şi unele probleme de cuplu. Din cauză că nu și-au satisfăcut sexual soțiile, au fost de acord cu sugestia unui cosoț. Şi aşa s-a evitat divorțul. Un alt motiv a fost cel legat de infertilitate. Unii bărbați au fost de acord ca soția să se orienteze spre alt soț pentru a putea avea copii.

Se pare că astfel ei „și-au salvat fața” în public și au evitat să fie stigmatizați ca „emasculați”. Ar fi fost interesant de aflat şi cum îşi împărţeau sentimentele? Tot în 3, 4 direcţii? Machoko știe că în Africa de Sud nu existe relații poliandre, context în care activiștii pentru egalitatea de gen au cerut guvernului să legalizeze astfel de uniuni.

La fel ca în cazul Raportului Matic, şi aici se pune accent pe egalitate, deoarece legea permite în prezent unui bărbat să aibă mai multe soții. Propunerea a fost bine primită de Guvernul Africii de Sud, dar a fost condamnată de clerici din Parlament.

Spre exemplu, liderul Partidului Creștin-Democrat African (ACDP) din opoziție, reverendul Kenneth Meshoe, a declarat că o astfel de lege va „distruge societatea”. „Va veni un moment în care unul dintre bărbați va spune: «Îți petreci cea mai mare parte a timpului cu acel om și nu cu mine.» Şi va exista conflict între cei doi bărbați”, a adăugat el. Şi liderul Partidului Islamic Al-Jamah, Ganief Hendricks, a declarat: „Vă puteți imagina când se naște un copil, vor fi necesare mai multe teste ADN pentru a descoperi cine este tatăl.”