ÎNGRIJORĂTOR. Numărul acccidentelor aeriene fatale a crescut în 2016

ÎNGRIJORĂTOR. Numărul acccidentelor aeriene fatale a crescut în 2016

În timp ce numărul total al accidentelor aeriene a continuat să scadă în 2016, numărul accidentelor care s-au soldat cu decese a fost mai mare în 2016 decât în anul precedent, a anunţat vineri Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA).

65 de accidente aeriene au avut loc anul trecut, comparativ cu 68 de accidente în 2015 şi o medie anuală de 81 de accidente în ultimii cinci ani, se arată în ultimul raport anual al IATA privind siguranţa industriei aeronautice.

 

Din totalul accidentelor aeriene care au avut loc anul trecut, 10 au fost fatale, faţă de patru accidente fatale în 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

"Am făcut un pas înapoi cu privire la unii parametri, faţă de performanţele excepţionale din 2015. Cu toate acestea, zborul este în continuare cea mai sigură formă de călătorie pe distanţe luni", a declarat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac.

Accidentele de anul trecut incluse în raportul IATA au provocat decesul a 268 de persoane, în creştere comparativ cu 136 de decese în 2016 dar mai puţin faţă de media de 371 decese înregistrată în ultimii cinci ani.