O mamă disperată, cu copilul în brațe, stă exilată în propria sa casă. Pruncul vomită de trei ore, iar cel mai apropiat spital se află la zeci de km de casă. E singură, drumurile sunt înghețate sau nu are niciun mijloc de transport, și nu știe ce să facă. Singurul ajutor poate veni doar prin telefon. În astfel de situații ajung zilnic sute de părinți din România. Iar salvatorii lor se găsesc acum în spatele unui receptor. „Ați sunat la Peditel. În scurt timp un medic pediatru va prelua apelul dumneavoastră”, se aude în telefon după formarea numărului 1791. 24/24 de ore, zi de zi, pediatrii din Cluj răspund apelurilor părinților îngroziți, ai căror copii au nevoie de asistență medicală. Astfel, serviciul gratuit de asistență medicală, în primele 120 de zile ale anului 2019, a ajutat părinții a 24.000 de copii.
Într-o țară în care autoritățile, în ciuda avertizărilor, sunt mai tot timpul luate prin surprindere de vremea rea și în care acestea ratează cu desăvârșire măsurile pentru protejarea po pulației, a devenit o tradiție faptul că românii se trezesc singuri, fără ajutor, închiși în propriile lor locuințe. În această situație a fost și Ana, mama unei fetițe de doi ani și jumătate.
Șoferii ambulanțelor „se grăbesc” în spatele plugurilor
17 Decembrie 2017. Este o noapte geroasă de vineri, iar șoseaua sticlește din cauza poleiului mai gros de 1 cm. S-a anunțat cod roșu de ninsoare și vânt pentru 37 de județe. România este un patinoar în aer liber, unde șoferii ambulanțelor „se grăbesc” cum pot și cât pot, în spatele plugurilor. De două zile toate drumurile din Tulcea sunt închise. Din oră în oră Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU) anunță populația să nu se deplaseze.
Ana este acasă, în comuna Greci, județul Tulcea, cu Maria, fetița ei de doi ani și jumătate, care de la prânz a început să verse. Puțin. După o oră, încă o dată. Au trecut deja trei ore, iar vărsăturile nu se opresc. Panicată, văzând cum propriul ei copil i se blegește în brațe, Ana a sunat la Ambulanță, dar i s-a spus că va dura ore bune până la sosirea ei, pentru că tot județul este înghețat și blocat. Sorin, bărbatul ei și singurul care ar fi putut să o ajute în timp util, nu este acasă. E șofer de tir în Germania și se întoarce d-abia la sfârșitul lunii. Ana nu are permis, iar pe vremea asta nimeni nu se încumetă să conducă peste 70 km, până la spitalul din Tulcea.
Un afiș de pe ușa bisericii, salvarea în ceasul disperării
De pe ușa dispensarului, de la școală, chiar și de la biserică, mamele au aflat că în lipsa unui medic, la Cluj, există o linie telefonică pentru copii, care funcționează non-stop și că medicii îi ajută pur și simplu, în măsura în care situația se poate rezolva telefonic.
Ana a sunat, temându-se că poate nu va primi ajutor, că nu-i va răspunde nimeni, din cauză că se află atât de departe, în comuna Greci, locul unde timpul stă pe loc pentru cel puțin peste 5.000 de locuitori și unde nu există nici măcar o amărâtă de farmacie. A izbucnit în lacrimi după ce o voce caldă i-a răspuns: „Bună ziua! Sunt doctorul Cristina Gheța, cum vă pot fi de folos?”.
Dr. Gheța a liniștit-o pe Ana. Era foarte important să fie calmă și să coopereze. Să-i fie de ajutor Mariei. Din fericire, problema copilei nu era de spitalizare. S-a rezolvat cu un regim alimentar și antivomitive.
„Să aveți multă sănătate și putere, doamna doctor! Sunteți singura noastră speranță în colțul ăsta uitat de lume!” a încheiat Ana.
Peditel se poate apela de oriunde din lume
În topul apelurilor primite, județul Cluj ocupă locul 1 (34% apeluri), fiind urmat de București și Ilfov - 30% apeluri, Prahova, Timiș, Iași - 6% din apeluri și de Constanța - 5% din apeluri. Pentru a veni în sprijinul tuturor copiilor, Peditel se poate apela din toate rețelele fixe și mobile, de oriunde din lume, la numărul fix cu tarif normal +40377771111, sau la numărul 1791 - apel cu tarif normal.
Sfaturi medicale gratuite, la orice oră din zi și din noapte
Maria este unul dintre cei peste 31% dintre copiii din mediul rural ajutați de medicii Peditel 1791. În România sunt peste 4,5 milioane de copii, dintre care 50% de la țară sau zone izolate, precum Tulcea.
Sunând la 1791, părinții primesc sfaturi medicale prin telefon. Serviciul gratuit este deservit de 15 medici specialiști/primari. Programul de lucru este structurat pe trei ture și o gardă are 7/10 ore, funcționând non stop și fiind deservit de un medic de tură sau gardă. Apelurile sunt preluate în ordinea cronologică a intrării în centrală. PEDITEL 1791 se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său. Nu este pentru urgențe însă, nu înlocuiește consultul medical și nu este o alternativă la 112.
Febra, diareea și vărsăturile sunt în topul problemelor
De la înființarea serviciului, în 2014, medicii Peditel au ajutat gratuit peste 159.455 de copii, 69% dintre apeluri fiind din mediul urban, iar 31% din mediul rural. În topul celor mai des întâlnite probeme medicale cu care părinții se adresează medicilor Peditel 1791 sunt: febra - 37% dintre apeluri, diareea - 27% dintre apeluri și vărsăturile17% dintre apeluri. Din numărul total de cazuri preluate telefonic, 74% se soluționează cu sfaturi medicale aplicabile acasă, în deplină siguranță pentru copil.